ICCJ. Decizia nr. 5303/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5303
Dosar nr. 12725/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 16 decembrie 2002, reclamanta O.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.E.M. şi SC A. SA, sucursala Vrancea, obligarea acestora la plata sumei de 215.944.659 lei reprezentând despăgubiri civile (materiale şi morale).
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 4 iunie 2001 a fost accidentată de o maşină condusă de pârâtul G.E.M., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani întocmit în dos. nr. 8820/P/2000 dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (4) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 404 din 19 februarie 2002 pronunţată de Judecătoria Focşani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 319 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Vrancea, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC A. SA, la plata sumei de 80.000.000 lei reprezentând daune morale şi despăgubiri materiale acordate reclamantei.
Reclamanta a susţinut, prin acţiunea introdusă la data de 16 decembrie 2002, că ulterior pronunţării sentinţei penale amintite anterior a suferit alte prejudicii materiale şi morale, generate de aceeaşi faptă ilicită a pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 3883 din 29 octombrie 2003, Judecătoria Focşani a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC A. SA Vrancea la data de 15 ianuarie 2003.
A fost admisă acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 226.976.959 lei, din care 126.976.959 lei despăgubiri materiale şi 100.000.000 lei daune morale.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 2.272.210 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SA Vrancea, că aceasta nu este întemeiată întrucât, deşi între reclamantă şi SC A. nu există un raport contractual direct, dreptul la acţiune împotriva asiguratului de răspundere civilă izvorăşte din lege, citarea în proces a persoanei responsabile civilmente îmbrăcând forma coparticipării procesuale.
S-a mai constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b) din HG nr. 1194/2000, acest text de lege având o aplicabilitate restrânsă, limitată la situaţiile strict enunţate de lege şi în condiţiile stabilite de aceasta, el urmând a fi interpretat în concordanţă cu principiile generale ale dreptului civil, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că daunele materiale şi morale pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri sunt produse ca urmare a faptei ilicite a pârâtului şi nu au putut fi avute în vedere de aceasta la data pronunţării hotărârii penale, având un caracter incert.
Împotriva sentinţei civile nr. 3883 din 29 octombrie 2003 a declarat apel pârâta SC A. SA, sucursala Vrancea, criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelanta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că între societate şi reclamantă nu există nici un fel de raport juridic care să antreneze răspunderea contractuală sau delictuală, A. nemaiavând vreo răspundere şi, în consecinţă, nici calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, apelanta a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât se întemeiază pe prevederile Decretului nr. 471/1971 care a fost abrogat la 1 februarie 1996, legea aplicabilă în cauză fiind Legea nr. 136/1995.
Pârâtul G.E.M. a formulat cerere de aderare la apel conform art. 293 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în mod greşit fiind obligat la plata despăgubirilor în sumă de 226.976.959 lei către reclamantă, acestea fiind nejustificate.
Prin Decizia civilă nr. 285/A din 5 martie 2004, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA, sucursala Vrancea, şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 3883/29 octombrie 2003 a Judecătoriei Focşani, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, SC A. SA şi a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Au fost înlăturate dispoziţiile privind solidaritatea şi menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
A fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de pârâtul G.E.M. ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la motivul de apel privind lipsa calităţii procesuale pasive a SC A. SA s-a apreciat că acesta este întemeiat, societatea de asigurare neavând această calitate faţă de dispoziţiile HG nr. 1194/2000 care prevăd că în caz de vătămare corporală se plătesc despăgubiri de către asiguratori de până la 80.000.000 lei, sumă la care SC A. SA, sucursala Vrancea, a fost obligată prin sentinţa penală nr. 404/2002 a Judecătoriei Focşani.
Prin urmare, societatea nu mai putea fi obligată la plata unor despăgubiri suplimentare întrucât s-ar încălca prevederile actului normativ menţionat anterior.
Referitor la cererea de aderare la apel formulată de către pârâtul G.E.M., s-a considerat că este neîntemeiată întrucât din probele administrate în cauză a rezultat fără putinţă de tăgadă apariţia unor prejudicii noi care îşi au izvorul în fapta ilicită a pârâtului, existând un cert raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs reclamanta O.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de SC A. SA.
În esenţă, recurenta a criticat hotărârea sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală a asigurătorului, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC A. SA.
S-a susţinut că dreptul la acţiune direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă izvorăşte din lege, citarea în proces a persoanei responsabile civilmente îmbrăcând forma coparticipării procesuale.
S-a mai apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b) din HG nr. 1994/2000, limita daunelor prevăzute în textul de lege menţionat referindu-se strict la daune materiale asupra bunurilor, în cazul vătămărilor corporale aplicându-se principiul reparării integrale a prejudiciului.
S-a criticat şi înlăturarea solidarităţii între SC A. SA şi pârâtul G.E.M., considerându-se că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 41, art. 49 şi art. 51 din Legea nr. 136/1995 cu dispoziţiile art. 1039 C. civ. rezultă o solidaritate pasivă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Între reclamanta O.E. şi pârâta SC A. SA nu există un raport juridic direct, existând însă un raport juridic derivat, dreptul la acţiune al reclamantei împotriva asiguratorului de răspundere civilă izvorând din lege (art. 57 din Legea nr. 136/1995).
În speţă însă, societatea de asigurări nu are calitate procesuală pasivă având în vedere dispoziţiile HG nr. 1194/2000 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule.
Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, de până la 80.000.000 lei pentru fiecare persoană, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Prin sentinţa penală nr. 404 din 19 februarie 2002 pronunţată de Judecătoria Focşani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 319 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Vrancea, pârâta SC A. SA, sucursala Vrancea, a fost obligată la plata sumei de 80.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă, sumă pe care societatea de asigurări a şi achitat-o acesteia.
Prin urmare, societatea de asigurări fiind obligată la plata unor despăgubiri în cuantumul maxim prevăzut de HG nr. 1194/2000, reclamanta nu mai poate solicita acesteia să-i plătească alte sume de bani cu titlu de despăgubiri întrucât ar însemna să se încalce dispoziţiile legale menţionate anterior.
Despăgubirile suplimentare solicitate de reclamantă, depăşind limita maximă a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului (4 iunie 2001), vor fi suportate exclusiv de pârâtul G.E.M. în calitate de persoană vinovată de producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În ce priveşte critica referitoare la înlăturarea solidarităţii între SC A. SA şi pârâtul G.E.M., aceasta nu va mai fi analizată, având în vedere lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii de asigurări care, implicit înlătură şi principiul solidarităţii.
Pentru considerentele expuse anterior, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta O.E. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de O.E. împotriva deciziei nr. 285/A din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 530/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5298/2005. Civil → |
|---|
