ICCJ. Decizia nr. 5393/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5393
Dosar nr. 21103/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 887 din 11 martie 2004, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu Primăria municipiului Reşiţa.
S-a reţinut că, la data de 7 august 2003, reclamanta P.R. a chemat în judecată Primăria municipiului Reşiţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună anularea dispoziţiei nr. 1475 din 8 iulie 2003, emisă de primarul municipiului Reşiţa şi restituirea în natură a terenului rămas liber din imobilul înscris în C.F. 787 Reşiţa nr.top.846/b/1, casa cu număr conscripţional 1276 cu teren în suprafaţă de 2878 mp, fostă proprietate în cotă de ½ a antecesorului P.I. şi a terenului rămas liber din imobilul înscris în C.F. 822 Reşiţa Română nr.top.846/b/2, fânaţ în Cioara în suprafaţă de 2788 mp, fostă proprietate în cotă de ½ a antecesorului menţionat. În subsidiar, în situaţia în care parte din imobile nu pot fi restituite în natură, reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor băneşti.
Analizând probele administrate, instanţa a reţinut că imobilele ce fac obiectul acţiunii civile au fost proprietate comună, în cotă de ½ a numiţilor P.I. şi I.R.
Acestea au fost preluate de stat în temeiul Decretului nr. 492/1959.
Conform actelor de stare civilă şi certificatului de moştenitor, reclamanta este succesoarea lui P.I.
Imobilele cu nr.top.846/b/1 şi 846/b/2 au fost expropriate în anul 1974, în baza decretului menţionat şi s-au adnotat din C.F. 787 şi C.F. 822 a localităţii Reşiţa Română în C.F. 2899, unde au fost unificate într-o parcelă cu nr.top.R202/c/6/b.
Formulând notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că antecesorii săi au fost despăgubiţi în momentul preluării cu suma de 2,25 lei/mp.
Primăria municipiului Reşiţa a emis dispoziţia nr. 1475 din 8 iulie 2003, prin care a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri băneşti pentru aceste imobile şi a făcut oferta de restituire prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă de 433.705.298 lei, ca diferenţă reală a imobilelor, stabilită pe bază de expertiză tehnică şi despăgubirea primită de antecesori, actualizată cu indicele de inflaţie.
În motivarea dispoziţiei se arată pe terenul aferent casei, care a fost demolată, au fost edificate blocuri de locuinţe, cu amenajările specifice.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că în prezent există o suprafaţă liberă.
În raport de procedura administrativă prealabilă, obligatorie, s-a reţinut că primul capăt de cerere, având ca obiect restituirea în natură este prematur formulată, întrucât reclamanta nu a efectuat procedura administrativă prealabilă, nesolicitând niciodată pârâtei restituirea în natură.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, instanţa de fond a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea reclamantei, întrucât restituirea prin echivalent este cea prevăzută în această situaţie, conform art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 1646 din 1 iulie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod legal reclamantei i s-au acordat titluri de valoare, faţă de faptul că din probatoriul administrat rezultă că terenul nu este liber de construcţii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta P.R. a declarat recurs, invocând greşita aplicare a legii.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţele au fost sesizate de către reclamanta P.R. cu o acţiune în revendicare, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a stabilit corect, corespunzător probatoriului administrat, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi natura juridică a bunurilor asupra cărora poartă acţiunea în revendicare de imobile preluate în mod abuziv în sensul art. 2 din acelaşi act normativ.
Pentru a respinge cererea, prima instanţă a reţinut prematuritatea acţiunii, cu referire la restituirea în natură şi legalitatea respingerii cererii de către pârâtă, cu referire la acordarea despăgubirilor.
Or, este necontestat în cauză manifestarea de către reclamantă a intenţiei de declanşare a procedurii de restituire stabilită prin Legea nr. 10/2001 (fila 48 din dosarul de fond).
În raport de această manifestare neechivocă de voinţă a reclamantei în sensul aplicării Legii nr. 10/2001, cu referire la faptul că normele juridice sunt edictate pentru a produce efecte în sensul finalităţii avute în vedere de legiuitor, în mod nelegal acţiunea a fost respinsă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Cu referire la măsurile reparatorii, hotărârea primei instanţe este dată cu neobservarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii (filele 44 şi 22 – 32 din dosarul de fond) şi situaţiei reale a imobilelor revendicate în vederea aplicării dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 10/2001 (filele 9, 43 şi 77 – 80 din dosarul de fond).
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 şi art. 314 raportat la art. 313 teza II C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va casa Decizia atacată şi va trimite dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării apelului declarat de aceeaşi parte împotriva hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta P.R. împotriva deciziei nr. 1646 din 1 iulie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5427/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5382/2005. Civil → |
|---|
