ICCJ. Decizia nr. 5396/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5396
Dosar nr. 21259/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5 din 5 februarie 2004 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M. U., s-a anulat ca netimbrată cererea prin care reclamanta F.A. în contradictoriu cu pârâtele A.T.O.C.M. Hunedoara şi C.M.C. Baia de Criş, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 43.698.000 lei.
Împotriva sentinţei suscitate, reclamanta a formulat acţiune în anulare invocând în drept dispoziţiile art. 364 C. proc. civ. şi criticând-o, în esenţă sub următoarele aspecte:
Curtea de Arbitraj nu trebuia să ia în considerare procura dată de reclamantă soţului ei, deoarece respectiva procură era valabilă doar pentru litigii de muncă, nu şi pentru cele comerciale.
În mod eronat, Curtea de Arbitraj a obligat pe reclamantă să achite taxa de timbru pentru cererea dedusă, judecăţii, litigiul dintre părţi nefiind comercial, ci de muncă.
Curtea de Arbitraj nu avea dreptul să judece cauza, ci trebuia să-şi decline competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ. şi art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii în anulare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge acţiunea în anulare ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Cât priveşte afirmaţia reclamantei, în sensul că pe parcursul judecării cauzei la Curtea de Arbitraj din cadrul UCECOM, nu ar fi fost reprezentată legal, deoarece procura dată soţului era valabilă doar pentru litigii de muncă, aceasta urmează a fi înlăturată.
Respectiva procură este pe deplin valabilă şi producătoare de efecte juridice, inclusiv în faţa Curţii de Arbitraj, întrucât prin conţinutul şi forma ei, îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind cuprinsul ei, era evident că a fost dată pentru ca soţul reclamantei să o reprezinte pe aceasta la judecată, în toate litigiile pe care le-ar fi avut cu pârâtele şi nu doar în cele pe care reclamanta le consideră ca fiind de muncă. Or, şi la nivelul Curţii de Arbitraj a UCECOM a avut loc o judecată, în sensul acestei noţiuni din dreptul procesual civil român, respectiva Curte funcţionând ca o instanţă arbitrală, cu atribuţii jurisdicţionale.
Susţinerea reclamantei că litigiul dintre părţi ar avea caracterul unui litigiu de muncă şi că i s-ar aplica prevederile art. 2 lit. b1) C. proc. civ. şi Legea nr. 168/1999, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, în speţă s-a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă, şi anume Decizia civilă nr. 1300/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a statuat că pretenţiile deduse judecăţii curţii nu constituie un litigiu de muncă şi trebuie rezolvat de Curtea de Arbitraj din cadrul UCECOM, în cadrul procesual stabilit de Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, precum şi prin Statutul cadru al Organizaţiilor Cooperaţiei Meşteşugăreşti.
Prin Decizia susmenţionată, s-au admis recursurile declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 203/2003 a Tribunalului Hunedoara, hotărâre ce a fost casată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Arbitraj UCECOM.
Or, câtă vreme, prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a rezolvat problema de drept a naturii juridice a litigiului dintre părţi, reclamanta nu mai este îndreptăţită să conteste acest aspect, deoarece, în speţă, au incidenţă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea hotărârilor instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate.
Aşa fiind, Curtea de Arbitraj din cadrul UCECOM era obligată să se pronunţe asupra litigiului dintre părţi, fiind competentă material şi legal sesizată, prin Decizia irevocabilă a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deşi reclamanta susţine contrariul, litigiul prezent are caracter patrimonial, din moment ce se pretinde ca pârâtele să-i plătească o anumită sumă de bani. Faţă de prevederile art. 69 din Statutul cadru al Organizaţiilor Cooperaţiei Meşteşugăreşti şi a Deciziei nr. 61/2001 a Biroului Executiv al Consiliului Naţional de Conducere al Cooperaţiei Meşteşugăreşti, în cazul unor asemenea litigii între membrii cooperatori şi organizaţiile cooperatiste, trebuie achitată taxa de timbru, calculată în raport de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii Curţii de Arbitraj.
Cum reclamantei i s-a adus la cunoştinţă de către Curtea de Arbitraj că este necesar să plătească o sumă de bani cu titlul de taxă de timbru şi aceasta nu s-a conformat, în mod legal, cererea i-a fost anulată ca netimbrată.
În raport cu cele arătate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, în majoritate, prin Decizia nr. 643/LM din 3 septembrie 2004 a respins, ca neîntemeiată acţiunea în anulare introdusă de reclamanta F.A. împotriva sentinţei nr. 5 din 5 februarie 2004 a Curţii de Arbitraj de pe lângă UCECOM. Decizia a fost pronunţată cu opinia separată a doamnei judecător, care a fost pentru admiterea acţiunii în anulare, anularea sentinţei nr. 5 din 5 februarie 2004 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.T.C.O.M.-UCECOM Bucureşti şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII–a conflicte de muncă şi litigii de muncă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs F.A., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta a arătat că prin acţiunea iniţială a chemat în judecată civilă pe A.T.C.O.M. Hunedoara şi C.M.M.C. Baia de Criş, pentru a fi obligate să-i plătească 61.250.000 lei, reprezentând drepturi băneşti pentru munca depusă în perioada mai–decembrie 2001 şi ianuarie–iunie 2002. Că, în raport de obiectul litigiului, cauza se impunea a fi privită ca un litigiu de muncă şi nu ca un litigiu comercial.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei civile nr. 643/LM/2004 a Curţii de Apel şi trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII–a civilă şi litigii de muncă, competentă a soluţiona pricina.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, aşa cum s-a reţinut şi în opinia separată a deciziei atacate, în speţă, este vorba de un litigiu de muncă, de competenţa instanţei afectate soluţionării unor astfel de cauze, ceea ce va face necesar ca această Curte, admiţând recursul de faţă împotriva deciziei nr. 643/LM din 3 septembrie 2004, a Curţii de Apel, secţia a VII–a civilă şi litigii de muncă, să o modifice în sensul admiterii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 5 din 5 februarie 2004 a Curţii de Arbitraj, hotărâre pe care o va anula, fiind dată cu lipsă de competenţă şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII–a civilă şi conflicte de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de F.A. împotriva deciziei nr. 643 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII–a civilă şi litigii de muncă, modifică Decizia, admite acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 5 februarie 2004 a Curţii de Arbitraj UCECOM, pe care o anulează şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5395/2005. Civil → |
|---|
