ICCJ. Decizia nr. 5454/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5454
Dosar nr. 27180/1/2005
nr. vechi 10718/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Reşiţa la data de 15 mai 2002, reclamantele A.A.M. şi C.C.M.I. au chemat în judecată pârâtele SC T.S. SA Reşiţa, SC P. SA Reşiţa şi SC M.R.G.E. SRL, solicitând ca prin sentinţă să se dispună:
- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 1992 între pârâtele 1 şi 3, privind vânzarea imobilului numit „Cabana centrală" situat pe muntele Semenic, comuna Valiug, judeţul Caraş-Severin;
- rectificarea Cărţii funciare în sensul radierii întabulării dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E. SRL;
- obligarea acestei din urmă pârâte de a lăsa imobilul în litigiu în deplină proprietate şi liniştită posesie a reclamantelor.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că imobilul a aparţinut autorului lor C.A., fiind rechiziţionat în anul 1948. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (19 noiembrie 1992) imobilul nu era înscris în Cartea funciară, abia în anul 1995 având loc o dezmembrare în C.F., ocazie cu care apare menţionată şi „Cabana centrală". Vânzătorul nu apare ca proprietar în Cartea funciară, iar înstrăinarea a avut loc prin licitaţie, fără să existe buna-credinţă a părţilor şi fără a fi respectate dispoziţii imperative în materie.
În orice caz, s-a susţinut că titlul reclamantelor, care provine de la adevăratul proprietar, este mai bine caracterizat şi prevalează faţă de cel invocat de pârâţi.
Pârâta SC M.R.G.E. SRL, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând, în principal, respingerea acţiunii, ca nefondată, şi arătând că a dobândit bunul în litigiu cu bună-credinţă şi respectând dispoziţiile legale în materie. Prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata sumei de 15 miliarde de lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor făcute la imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 5629 din 1 noiembrie 2002, Judecătoria Reşiţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, constatând că sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
La Tribunalul Caraş-Severin cauza a fost înregistrată cu numărul 4562/2003.
În faţa tribunalului, pârâta SC T.S. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii în ceea ce o priveşte pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Printr-o precizare de acţiune, reclamantele au arătat că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâtă şi pe SC M.C. SRL Timişoara care a cumpărat imobilul în litigiu de la SC M.R.G.E. SRL S-a arătat că şi această înstrăinare este nulă, fiind făcută cu rea-credinţă şi în frauda intereselor reclamantelor, după ce ele au formulat notificare, vizând retrocedarea bunului în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Pârâta SC M.C. SRL Timişoara a formulat o cerere de chemare în garanţie a pârâtei iniţiale SC M.R.G.E. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui preţul plătit, cu dobânzile legale şi spezele vânzării.
Prin întâmpinare, pârâta SC M.C. SRL Timişoara a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivarea că a dobândit bunul în litigiu cu bună-credinţă.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 791 din 16 martie 2005 a respins atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de la numitul C.A., autorul reclamantelor, prin rechiziţie în anul 1948.
S-a mai stabilit şi motivat că reclamantele au adresat notificare, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pârâtelor SC T.S. Reşiţa SA, SC P. SA şi comunei Valiug, prin primar, solicitând restituirea în natură a imobilului. În paralel, reclamantele au formulat şi acţiunea de faţă, urmând calea dreptului comun şi solicitând constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare.
În privinţa acestor contracte, primul încheiat la 19 noiembrie 1992 între SC T.S. Reşiţa SA, şi SC M.R.G.E. SRL, iar cel de-al doilea, din 22 ianuarie 2003, între aceasta din urmă şi SC M.C. Timişoara SRL, tribunalul a reţinut că au fost încheiate cu bună credinţă şi nu există nici o cauză care să conducă la sancţiunea nulităţii absolute,.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele arătând, între altele, că prin sentinţa civilă nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Braşov, irevocabilă conform deciziei civile nr. 870 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, s-a restabilit dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, constatându-se că bunul a fost preluat abuziv de către stat.
Reclamantele au mai învederat că ambele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu rea-credinţă, părţile cunoscând situaţia litigioasă a bunului, mai ales că la data încheierii primului contract, vânzătorul nici nu era înscris ca proprietar în Cartea funciară.
Pe baza probatoriilor administrate, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 1563 din 29 iunie 2005 a admis apelul reclamantelor şi a schimbat în parte sentinţa apelată. A fost admisă, în parte, acţiunea principală precizată şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 19 noiembrie 1992 între pârâtele SC T.S. Reşiţa SA, şi SC M.R.G.E. SRL, privind imobilul (Cabana centrală) situată pe muntele Semenic, înscrisă în C.F. Valig. S-a dispus rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E. SRL
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că la data de 19 noiembrie 1992 vânzătoarea SC T.S. Reşiţa SA, nu era înscrisă în C.F. ca proprietar al imobilului şi nu putea astfel transmite un drept real. În aceste condiţii s-a motivat că soluţia de respingere a cererii vizând constatarea nulităţii absolute a acestui contract este nelegală şi în raport de dispoziţiile art. 948 şi art. 968 C. civ.
În ceea ce priveşte înstrăinarea aceluiaşi imobil din 22 ianuarie 2003 către SC M.C. Timişoara SRL, Curtea de apel a reţinut că un asemenea contract nu a fost finalizat, fiind vorba numai despre o propunere făcută de către lichidatorul judiciar al SC M.R.G.E. SRL care nu a fost însă perfectat de către judecătorul sindic.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantele şi pârâta SC T.S. Reşiţa SA
În recursul formulat de către reclamante şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel trebuia să constate nulitatea absolută şi a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 2003, act încheiat cu rea-credinţă pentru un bun litigios care a fost vândut după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti ce a recunoscut dreptul lor de proprietate.
În recursul său, pârâta SC T.S. Reşiţa SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că de fapt contractul de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 1992 a fost încheiat de către Ministerul Turismului.
Printr-o a doua critică, fondată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a arătat că din anul 2001 pârâta este societate comercială cu capital privat şi oricum nu mai are în proprietate bunul în litigiu.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul reclamantelor este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Susţinerea din Decizia Curţii de apel în sensul că între SC M.R.G.E. SRL şi SC M.C. Timişoara SRL nu s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare este greşită şi în contradicţie cu materialul probator administrat. Astfel, la dosarul cauzei (inclusiv fila 36 şi următoarele în recurs) există copia contractului de vânzare-cumpărare, care din punct de vedere formal îndeplineşte condiţiile unei înstrăinări.
Apreciind că sub acest aspect acţiunea reclamantelor nu are obiect, Curtea de apel nu a mai verificat îndeplinirea condiţiilor de validitate şi respectiv incidenţa vreunei cauze de nulitate absolută cu privire la acest act juridic.
Este, deci, absolut necesar ca prin administrarea unor probe suplimentare şi prin aprecierea celor deja existente, să se facă o evaluare a validităţii acestui act juridic.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante şi în baza dispoziţiilor art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., va casa în parte, Decizia atacată, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere menţionat cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pe aspectul menţionat la aceeaşi curte de apel.
Urmează a se menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Referitor la recursul declarat de către pârâta SC T.S. Reşiţa SA, acesta va fi respins, ca nefondat.
Sub un prim aspect susţinerea recurentului în sensul că nu figurează ca vânzător în contractul din 19 noiembrie 1992, nu corespunde realităţii.
Din contractul de vânzare-cumpărare aflat în copie la fila 4 dosar fond rezultă fără echivoc că vânzător este: „SC T.S. Reşiţa SA, cu actul de înfiinţare HG nr. 1041 din 25 septembrie 1990, înmatriculată în registrul comerţului sub nr. J/11/237/91, cu sediul în Reşiţa, reprezentată prin director D.M.".
Şi cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, fiind evident că, urmare a vânzării, recurenta pârâtă nu poate fi considerată proprietară a bunului, iar pe de altă parte, transformarea sa într-o persoană juridică de drept privat, în anul 2001, nu are nici o relevanţă cu privire la obiectul litigiului.
Aşa fiind, recursul declarat de către pârâtă se va respinge ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.A.M. şi C.C.M.I. împotriva deciziei civile nr. 1563 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează în parte Decizia atacată numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare dintre pârâţii SC E. SRL şi SC M.C. SRL.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi curte de apel.
Menţine restul dispoziţiile deciziei.
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5510/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5405/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
