ICCJ. Decizia nr. 5489/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5489
Dosar nr. 10892/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii în cauză îl constituie încuviinţarea executării silite a deciziei nr. 1232 din 25 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8144/2002.
Cererea introdusă de „Biroul executorului judecătoresc D.M." a fost admisă prin încheierea din 14 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti iar apelul debitorilor I.M., P.E. şi P.I. a fost respins prin Decizia nr.1 73 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Încheierea primei instanţe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, după dispoziţia din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviinţării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă…", iar în Cartea a III-a (art. 331-339 C. proc. civ.) sunt „Dispoziţiile privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331-339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal…", iar dispoziţia art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanţa de executare este judecătoria…", care „încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor" [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă relativă la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanţă şi în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil şi faza executării silite, sunt necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Aşadar, soluţionarea cererii de către un judecător (chiar şi stagiar) nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea se soluţionează de preşedintele instanţei apelul să rămână de competenţa tribunalului [art. 399 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic şi teleologic.
În consecinţă, apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, Curtea de Apel Ploieşti, ceea ce atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, conform art. 3126 C. proc. civ. pentru judecarea apelului contra încheierii din 14 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea I.M. împotriva deciziei civile nr. 173 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează şi trimite cauza Tribunalului Prahova pentru soluţionarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5551/2005. Civil. .nulitate contract... | ICCJ. Decizia nr. 549/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
