ICCJ. Decizia nr. 5523/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5523
Dosar nr. 11990/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2005
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2002 la Judecătoria Miercurea Ciuc reclamantul H.V. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, D.G.M.M.S. Harghita şi D.S.P. Harghita, cerând a se constata o stare de fapt, anume, că în perioada 1983 la zi a fost lipsit de libertate, ca urmare a reţinerii pentru cercetări penale ori a punerii sale sub interdicţie, invocând incidenţa art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Instanţa a calificat cererea dedusă judecăţii ca fiind o acţiune în ridicarea interdicţiei judecătoreşti, măsura aplicată reclamantului în baza Decretului nr. 313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici.
În raport de calificarea dată cererii, prin sentinţa civilă nr. 223 din 26 noiembrie 2002, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepţia necompetenţei sale materiale de a soluţiona pricina, în raport de dispoziţia art. 2 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
Tribunalul Harghita, faţă de lucrările dosarului şi precizările aduse de reclamant cererii de chemare în judecată (f. 9 dosar apel) a calificat cererea dedusă judecăţii ca fiind o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., acţiune prin care reclamantul solicită să se constate că începând cu data de 26 iulie 1983 şi până în prezent a fost pus sub interdicţie.
În raport de noua calificare dată cererii, prin sentinţa civilă nr. 427 din 19 martie 2003, Tribunalul Harghita, în baza art. 1 pct. 1 şi 3 C. proc. civ. şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe, prin încheierea nr. 7 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureş, calificând cererea dedusă de reclamant judecăţii ca fiind o cerere de punere a sa sub interdicţie a stabilit, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. g) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Harghita a constatat că prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din Decretul-lege nr. 118/1990, motivat de faptul că în perioada 14 iunie 1983–26 iulie 1983 a fost arestat şi persecutat, din motive politice şi că, după 26 iulie 1983, este supus în continuare interdicţiei judecătoreşti, supravegherii continue şi unor persecuţii politice.
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 Tribunalul Harghita a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Reţine instanţa că reclamantul nu a probat că ar fi fost arestat politic în perioada 14 iunie 1983–26 iunie 1983, iar în perioada 26 iulie 1983–2 noiembrie 1987 a fost internat, urmare a încadrării sale în categoria persoanelor ce cădeau sub incidenţa Decretului nr. 313/1980 pentru asistenţa bolnavilor psihici periculoşi, perioadă pentru care s-a stabilit însă în favoarea sa indemnizaţie în baza Decretului-lege nr. 118/1990 art. 1 lit. c), prin hotărârile 3877/1991, 7073/1996 şi 7177/1997 ale Comisiei de Aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.
Prin Decizia civilă nr. 99/A din 20 februarie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate.
În motivarea deciziei, în esenţă, s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada reţinerii ori arestării sale sau supunerii sale unor persecuţii politice, caz în care în mod just prima instanţă i-a respins cererea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând incidenţa art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, în esenţă, reclamantul arată că a dedus judecăţii o acţiune în constatare, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., acţiune prin care solicită să se constate că a fost pus sub interdicţie la data de 14 iunie 1983.
Susţine recurentul că instanţele de fond au calificat greşit cererea dedusă judecăţii, cu consecinţa analizării îndeplinirii condiţiilor ce se impun pentru a-i putea fi acordate drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi, respectiv, a respingerii, în mod nelegal, a pretenţiilor deduse judecăţii.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., se judecă, în afara unor reguli speciale, în primă instanţă, de judecătorie.
Or, prin cererea dedusă judecăţii, în scopul de a beneficia de măsurile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din Decretul-lege nr. 118/1990, reclamantul a cerut pronunţarea unei hotărâri în constatarea faptului că în perioada 1983 la zi a fost lipsit de libertate, ca urmare a reţinerii pentru cercetări penale ori a punerii sale sub interdicţie.
Cererea dedusă judecăţii, în raport de susţinerile constante ale reclamantului, nu poate fi calificată a fi o contestaţie formulată în procedura reglementată prin Decretul-lege nr. 118/1990, care, de altminteri, ar fi trebuit să fie îndreptată împotriva unei hotărâri/decizii pronunţată de organele administrative cu competenţe în această procedură, şi cu atât mai puţin, o cerere de punere sub interdicţie, cum greşit s-a procedat în cauză, cu consecinţa stabilirii greşite a competenţei materiale a instanţelor învestite cu judecata acesteia.
Fiind vorba de o cerere în constatare, formulată în procedura de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acesteia revenea, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 5 C. proc. civ., Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza ar. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita, încheierea nr. 7/17 aprilie 2003 (dosar nr. 567/c/2004) a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 2231 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Cu ocazia rejudecării judecătoria va analiza şi susţinerile invocate sub formă de apărări de reclamant prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul H.V. împotriva deciziei civile nr. 99/A din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 1339 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita, încheierea nr. 7 din 17 aprilie 2003 (dosar nr. 567/c/2004) a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 2231 din 26 noiembrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi trimite cauza spre competentă soluţionare la aceeaşi judecătorie, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8228/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8217/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
