ICCJ. Decizia nr. 8228/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8228
Dosar nr. 10332/200.
Şedinţa de la 20 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 206 din 10 martie 2003, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamanta C.F.V., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi SC I. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că numitul E.P. a fost titularul firmei individuale Î.A. ing. E.P., iar reclamanta este moştenitoarea acestuia, însă pentru stabilirea calităţii procesuale nu este suficientă calitatea de moştenitoare a reclamantei, „ci şi faptul că dreptul substanţial pretins a aparţinut defunctului".
Reţine instanţa de fond că, deşi la dosar s-a depus un bilanţ contabil al activităţii Î.A. ing. E.P., în care se vorbeşte de existenţa unor bunuri imobiliare, nu s-a depus vreun înscris cu care să se facă dovada dreptului de proprietate, iar bilanţul contabil nu ţine loc de titlu de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 77 din 26 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând că în raport cu obiectul acţiunii, care este o cerere în revendicare, reclamanta trebuia să dovedească existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul său şi faptul că titlul său este mai caracterizat decât cel opus de pârât. Potrivit art. 644 C. civ. proprietatea bunurilor se dobândeşte prin succesiune, însă reclamanta, care a invocat dobândirea dreptului prin succesiune, avea obligaţia să dovedească existenţa dreptului în patrimoniul autorului său, făcând proba directă a faptului sau actului juridic prin care „acest bun a ajuns în patrimoniul defunctului".
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
Greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active, deşi o persoană are calitate procesuală activă atunci când, cel puţin aparent, este titulară a dreptului a cărui recunoaştere o cere pe calea justiţiei. În prezenta cauză, cererea cu care a fost investit Tribunalul Bucureşti are ca obiect contestaţia împotriva deciziei nr. 220 din 3 aprilie 2002, prin care pârâta SC I. SA a trimis notificarea către A.P.A.P.S.
De aceea, nu trebuie confundată calitatea procesuală activă în materia acţiunii în revendicare, cu aceea de a formula contestaţie împotriva deciziei emise de SC I. SA, deoarece problema dovedirii calităţii procesuale se putea pune numai dacă pârâta respingea contestaţia, cu motivarea că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Susţine recurenta, că are calitate procesuală activă, că pârâta trebuia să răspundă notificării prin care persoana îndreptăţită cere să-i fie restituit imobilul în natură, iar instanţele trebuiau să judece cererea de anulare în limitele motivelor invocate, care priveau legalitatea sau nelegalitatea deciziei. În Decizia contestată, pârâta nu s-a pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită a titularului cererii, iar tribunalul trebuia să stabilească doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Dacă stabilea că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, trebuia ca pârâta SC I. SA să fie obligată să răspundă pe fond notificării transmise. Neprocedând în acest mod, instanţele s-au pronunţat asupra altor aspecte decât cele cu care au fost investite.
Mai arată recurenta, că are calitate de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece tatăl său a fost asociat unic al Întreprinderii „inginer E.P. ", care avea în proprietate depozitul Titan. Potrivit bilanţului general, încheiat la data de 31 decembrie 1947, terenul în suprafaţă de 34.550 mp şi construcţiile făceau parte din patrimoniul acestei întreprinderi, iar imposibilitatea prezentării actului de proprietate se datorează faptului că întreaga arhivă a fost distrusă cu ocazia bombardamentului din cel de al doilea război mondial. Totuşi a depus la dosar acte cu care a făcut dovada calităţii sale, în sensul art. 22 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Intimata-pârâtă SC I. SA a invocat faptul că motivele pentru care s-a declarat recurs nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Această excepţie nu este întemeiată, deoarece criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text invocat în declaraţia de recurs, iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză.
Raportat la dispoziţiile înscrise în art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din legea republicată) şi la actele aflate la dosar, se constată că tribunalul a soluţionat recursul pe excepţie, deşi situaţia de fapt nu era pe deplin stabilită, iar instanţa de apel, reţinând greşit că instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în revendicare, s-a pronunţat asupra calităţii procesuale active a reclamantei, fără să aibă în vedere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 din legea republicată).
Este de principiu că procesul civil se particularizează prin disponibilitate, care constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a se adresa cu cereri instanţelor judecătoreşti şi de a dispune atât de obiectul litigiului, cât şi de mijloacele de apărare.
Pentru caracterizarea acţiunii interesează sensul pe care reclamantul a înţeles să îl atribuie termenilor folosiţi în cerere, natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.
Or, în prezenta cauză, reclamanta, care a notificat unitatea deţinătoare a imobilului situat în Bucureşti, nemulţumită de răspunsul la notificare, comunicat acesteia prin adresa nr. 220 din 3 aprilie 2002 şi considerând că acest răspuns este un refuz de restituire în natură a imobilului, a formulat acţiunea înregistrată la instanţă la data de 8 mai 2002, prin care, chemând în judecată Statul Român, unitatea notificată SC I. SA Bucureşti şi A.P.A.P.S., căreia unitatea notificată i-a înaintat notificarea spre competentă soluţionare, a cerut să se anuleze adresa nr. 220 din 3 aprilie 2002, emisă de SC I. SA Bucureşti, calificată de reclamantă ca decizie şi să-i fie restituit imobilul în natură.
În cuprinsul acţiunii reclamanta analizează pe larg dispoziţiile art. 3 lit. g), art. 18 lit. a) şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, şi susţine că imobilul fiind preluat fără titlu valabil, prin Decretul nr. 119/1948, are dreptul la restituirea în natură şi nu doar prin echivalent.
Pârâtele nu au contestat că imobilul a cărui restituire se cere a aparţinut autorilor reclamantei, iar expertul a cerut să se depună şi alte înscrisuri pentru identificarea suprafeţei de teren pretinsă de reclamantă.
Instanţa de fond, făcând referiri doar la bilanţul contabil, reţine că reclamanta nu are calitate procesuală activă, pentru că acest înscris nu poate ţine loc de act de proprietate, iar instanţa de apel, caracterizând greşit acţiunea, reţine că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului, dovadă esenţială în acţiunile de revendicare.
Ignorând faptul că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 22 din lege şi precizările de la art. 22 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 498/2003, invocate de recurentă, potrivit cărora prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul său la data preluării abuzive, cum ar fi: extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate în perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparţinea persoanei de la care a fost preluat.
Or, în cauză reclamanta a depus la dosar atât bilanţul general, în care autorul său este înscris ca unic asociat, cât şi actul întocmit de Comisiunea IV pentru stabilirea definitivă a sinistraţilor de bombardament aerian, înregistrat la judecătorie, la nr. 1191, care cuprinde menţiunile că imobilul proprietatea autorului reclamantei, situat în comuna Principele Nicolae, lângă Hala Titan, a suferit avarii, că s-a întocmit un raport de expertiză de către ing. D.P. cu privire la avariile suferite şi că prin „deciziunea nr. 161/1976 s-a declarat fişa de sinistrat provizorie" a inginerului E.P. Acest act, care emană de la o autoritate, atestă faptul că la data întocmirii lui terenul aparţinea antecesorului reclamantei.
În plus, important ca act doveditor al dreptului de proprietate este şi procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării bunului de către stat, (anexa 5 b la procesul-verbal de predare-preluare a imobilului, indicată de expert în cererea depusă la dosarul instanţei de fond, pentru termenul din 27 ianuarie 2002), care nu se află la dosar.
Instanţa de fond care, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., putea ordona depunerea la dosar a procesului-verbal de preluare de către oricare din părţi, nu a stăruit în depunerea acestui act.
De altfel, deşi reclamanta a formulat la termenul din 10 martie 2003 cerere de amânare, întemeiată pe art. 155 C. proc. civ., cerere cu care pârâta SC I. SA, prezentă în instanţă la acel termen, a fost de acord, instanţa de fond, fără să se pronunţe asupra acestei cereri, a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive a Statului Român şi A.P.A.P.S., iar instanţa de apel nu a analizat critica formulată de reclamanta-apelantă,privitoare la neacordarea de către tribunal a termenului solicitat.
Pentru considerentele expuse, se va respinge excepţia invocată de intimata-pârâtă SC I. SA şi se va admite recursul declarat de reclamantă. Vor fi casate hotărârile atacate şi, pentru că instanţele nu au cercetat pricina în fond, conform art. 312 alin. (5) şi art. 297 C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare pentru stabilirea persoanei în patrimoniul căreia se afla bunul la data aplicării decretului de naţionalizare, se va soluţiona acţiunea în limitele în care instanţa a fost investită şi se vor avea în vedere toate apărările formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia invocată de intimata-pârâtă SC I. SA.
Admite recursul declarat de reclamanta C.F.A.V.
Casează Decizia nr. 77 din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţa nr. 206 din 10 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5523/2005. Civil → |
|---|
