ICCJ. Decizia nr. 5584/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantele G.M. și V.F. au chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând ca prin sentință să se dispună obligarea pârâtului de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 250 mp situat în Râmnicu-Vâlcea.
în motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt unicele moștenitoare, în calitate de fiice, ale proprietarilor terenului, soții B.V. și B.M.; imobilul a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, o suprafață de 106 mp prin expropriere, în baza Decretului nr. 541/1973, în restul pe căi de fapt; construcțiile existente pe teren au fost demolate, acesta fiind în prezent liber și putând fi restituit în natură.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și arătând că suprafața revendicată face parte dintr-un spațiu mai amplu de circa 8000 mp, terasa "Mircea cel Bătrân" din centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, amenajată ca spațiu verde cu bănci, alei și alte dotări, fiind de utilitate publică și de uz public. Pe parcursul soluționării cauzei a fost introdus în proces în calitate de pârât și Consiliul local Râmnicu-Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 428 din 17 septembrie 2002, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că:
- prin decretul de expropriere s-a preluat de la autorii reclamantelor întreaga suprafață de 250 mp, astfel că trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu;
- scopul exproprierii a fost atins, terenul făcând parte dintr-o suprafață mai amplă ce constituie parc în mijlocul unui ansamblu de locuințe;
- terenul în litigiu constituie actualmente domeniu public, urmând regimul juridic special prevăzut de Legea nr. 213/1998.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 105 din 13 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești; a fost anulată sentința cu trimiterea cauzei spre soluționare a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, constatându-se că au fost încălcate prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Această decizie a fost casată de către înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul declarat de reclamante și a trimis cauza la aceeași Curte de apel pentru rejudecarea apelului.
S-a reținut că în materie de expropriere tribunalului îi revine competența de a soluționa cauza în primă instanță, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
Astfel reinvestită, Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 344 din 24 februarie 2004 a admis apelul reclamantelor și a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 250 mp teren identificat în raportul de expertiză.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a avut în vedere că:
- preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, întrucât o parte din teren s-a expropriat cu încălcarea normelor care reglementau această instituție iar restul pe căi de fapt;
- terenul este liber și nu poate fi considerat ca făcând parte din domeniul public datorită modului nelegal în care a fost preluat de către stat;
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin primar, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a menținut sub un prim aspect că terenul revendicat este de uz și interes public și deci face parte din domeniul public în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 213/1998, fiind inventariat ca atare.
S-a mai arătat că scopul exproprierii a fost integral atins, suprafața revendicată fiind inclusă într-o zonă verde amenajată în centrul municipiului Râmnicu-Vâlcea, astfel încât terenul nu poate fi considerat liber și apt de a fi restituit în natură.
în fine, recurentul pârât a învederat că reclamantele au uzat în paralel și de acțiunea în revendicare de drept comun și de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiindu-le deja stabilite măsuri reparatorii pentru teren în cuantum de 824.291.250 lei.
Recursul este întemeiat.
Este relevantă, sub un prim aspect, împrejurarea că reclamantele au formulat o acțiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., la data de 30 ianuarie 2002, deci la aproape un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
în același timp însă, reclamantele au uzat, fără a face cunoscut instanțelor acest lucru, și de procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001, stabilindu-se pentru terenul respectiv măsuri reparatorii de peste 800 milioane lei.
Pe de altă parte, analizând modul în care s-a produs exproprierea, instanța de apel a validat susținerea reclamantelor în sensul că prin decret s-ar fi preluat doar suprafața de 106 mp. Singura probă în acest sens o constituie copia xerox a unui tabel, care nu se coroborează cu nici o altă dovadă. Mai mult, tabelul nu poate face dovadă deplină pentru că el atestă că terenul expropriat era liber de construcții, ceea ce contrazice flagrant susținerile reclamantelor.
în realitate, ansamblul probatoriilor atestă că s-a expropriat o suprafață de 250 mp, că scopul acestei măsuri a fost integral atins. Ansamblul de locuințe a fost construit iar în centrul său se află un spațiu verde, cu un grad superior de amenajare și dotare, destinat uzului și interesului public, în care se include și terenul expropriat.
De altfel, atingerea scopului exproprierii și apartenența terenului la domeniul public rezultă din toate probatoriile, inclusiv inventarul ce face parte din anexa la Legea nr. 213/1998.
Așadar, în raport de preluarea bunului cu titlu, atingerea scopului exproprierii și apartenența lui la domeniul public, împrejurări coroborate cu modalitatea de utilizare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către reclamante, soluția legală era aceea de respingere a acțiunii, astfel cum în mod corect a predat tribunalul.
în consecință, înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia pronunțată în apel, potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii apelului reclamantelor și păstrării sentinței tribunalului, care este legală și netemeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5636/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5590/2005. Civil → |
|---|
