ICCJ. Decizia nr. 5600/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2003, reclamantul V.P.D. a chemat în judecată pe pârâtul R.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 173 mp intravilan, situată în comuna Bogați, județul Argeș și să fie obligat pârâtul să reconstruiască gardul în lungime de 22 ml pe care l-a distrus, în caz contrar, să i se încuviințeze să execute el lucrarea pe cheltuiala pârâtului.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 1040 mp teren curți aferent construcțiilor, cu vecinătățile menționate și desființând gardul pe o lungime de 22 ml pe latura de răsărit, pârâtul a ocupat fără drept suprafața de 173 mp, fapt consemnat și de reprezentanții Primăriei comunei Bogați în nota de constatare nr. 1344/2003.

La data de 3 septembrie 2003 pârâtul R.Ș.I. a formulat cerere reconvențională, chemând în judecată pe reclamantul V.P.D., Comisia Locală de Fond Funciar Bogați și Comisia județeană Argeș de Fond Funciar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate eliberat pe numele reclamantului nr. 81959 din 17 martie 1996, în sensul că în sola 53 punctul curți-construcții să figureze suprafața de 870 mp în loc de 1040 mp așa cum în mod nelegal s-a trecut.

în motivarea cererii, pârâtul a arătat că în calitate de moștenitor al defunctului M.I.N. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și, s-au emis două hotărâri ale Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar:

Prin hotărârea nr. 54/1991 a fost validat cu 1,37 ha., iar prin hotărârea nr. 194/2001 cu 0,11 ha.

în punctul "Lângă Biserică" a fost validat cu suprafața totală de 2.600 mp din care, 173 mp sunt prevăzuți și în titlul de proprietate nr. 81959 emis pe numele reclamantului-pârât V.P.D., deși această suprafață figurează în registrul agricol al comunei Bogați la rolul autorului său.

Fiind astfel investită, Judecătoria Topoloveni, județul Argeș, prin încheierea de ședință de la 3 septembrie 2003 a disjuns cererea reconvențională formulată de pârât, alcătuindu-se un alt dosar, continuându-se judecata pe cererea principală.

Prin sentința civilă nr. 643 din 29 octombrie 2003 Judecătoria Topoloveni a admis acțiunea reclamantului V.P.D. și l-a obligat pe pârâtul R.I. să-i respecte posesia și proprietatea asupra suprafeței de 173 mp teren intravilan situată în comuna Bogați, cu vecinătățile menționate.

Totodată, l-a obligat pe pârât să reconstruiască gardul proprietatea reclamantului pe latura de Est, pe o lungime de 22,45 ml, precum și la 1.282.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că suprafața de 171,2 mp face parte din terenul de 1040 mp teren-construcții din titlul de proprietate nr. 81959/1996 eliberat reclamantului V.P.D. și a fost identificată și marcată cu culoare roșie în raportul de expertiză efectuat de expertul N.I., această suprafață suprapunându-se peste suprafața de 2.600 mp din contractele de schimb 292/217 și 293/218 din 15 iulie 1957 care au aparținut lui M.N., autorul pârâtului.

Comparând titlurile de proprietate ale părților în baza art. 480 C. civ., instanța a reținut că titlul reclamantului este preferabil, fiind mai puternic.

S-a mai reținut că până în anul 1994 a existat gard pe toată latura de est corespunzătoare suprafeței de 171,2 mp, însă pârâtul l-a desființat pe o lungime de 21,45 ml.

împotriva sentinței instanței de fond, a formulat apel pârâtul R.Ș.I., iar Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 753 A din 15 aprilie 2004 l-a admis, a anulat sentința primei instanțe și pe fond:

A respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul V.P.D. și a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul R.Ș.I. și a constatat nul titlul de proprietate nr. 81959 din 17 martie 1996 emis pe numele reclamantului V.P.D. de Comisia Județeană Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 în partea referitoare la suprafața de 171,2 mp din terenul intravilan de 1040 mp din sola 53, suprafață identificată prin hașurare cu linii roșii în schița de plan aflată la dosar, anexă la raportul de expertiză tehnică, întocmit de dr. ing. N.I.

L-a obligat pe reclamant la 1.142.700 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut, în esență, că pe de o parte, reclamantul invocă un drept de proprietate asupra unui teren la care nu avea îndreptățire, dar pentru care i s-a emis titlu de proprietate cu încălcarea legii, iar pe de altă parte, pârâtul, deși îndreptățit alături de moștenitoarele Ș.G. și J.F. la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu poate fi pus în posesie și primi titlu de proprietate tocmai din cauza nelegalei puneri în posesie a reclamantului și existenței titlului de proprietate al acestuia.

Instanța de apel a reținut că admițând acțiunea reclamantului și nesoluționând cererea reconvențională formulată de pârât, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală.

împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul V.P.D. a declarat recurs invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că pronunțându-se cu privire la cererea reconvențională ce fusese disjunsă de instanța de fond la data de 3 septembrie 2003, formându-se un alt dosar nr. 1125/2003 și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 642/2003, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.

Mai susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii prin aceea că, deși cererea reconvențională a pârâtului a făcut obiectul unui alt dosar, 1125/2003 și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 642 din 29 octombrie 2003 prin care această cerere a fost respinsă, a soluționat și această cerere în sensul că a admis-o.

Mai arată că admițând cererea reconvențională a pârâtului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 1201 C. civ., întrucât o acțiune cu același obiect formulată de pârât a fost respinsă prin sentința civilă nr. 944 din 9 februarie 1999 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr. 1908/1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia nr. 553/2000 a Curții de Apel Pitești.

în fine, recurentul-reclamant mai susține că deși a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat cu titlul de proprietate nr. 81959/1996, instanța de apel, în temeiul unor acte de schimb din anul 1957 care sunt pe numele unor autori ai pârâtului și unui certificat de moștenitor, a apreciat că pârâtul este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru același teren deși acesta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Recursul este fondat.

Instanța de apel a soluționat și cererea reconvențională formulată de pârâtul R.Ș.I. neobservând că aceasta a fost disjunsă de instanța de fond prin încheierea de ședință de la 3 septembrie 2003 formându-se un alt dosar, nr. 1125/2003.

Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".

Cum cererea reconvențională formulată de pârât fusese disjunsă la instanța de fond și formează obiectul altei judecăți, instanța de apel era obligată să statueze în cadrul procesual astfel determinat.

Neprocedând în acest mod, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în cadrul prezentei judecăți, pronunțând o hotărâre nelegală.

De aceea, pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5600/2005. Civil