ICCJ. Decizia nr. 5607/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5607
Dosar nr. 17517/1/2005
Nr. vechi 4380/2005
Şedinţa publică de la 8 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 12 mai 2004, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul S.A. împotriva dispoziţia nr. 2372 din 10 octombrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, în contradictoriu cu acesta.
A fost anulată dispoziţia nr. 2372 din 10 octombrie 2003, emisă de pârât şi s-a dispus restituirea în natură a parterului imobilului, situat în Iaşi (construit şi parţial neconstruit).
S-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru etajul I al imobilului situat în Iaşi la adresa indicată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că prin cererea înregistrată sub nr. 13505 din 30 octombrie 2003, contestatorul S.A. a contestat dispoziţia nr. 2372 din 10 octombrie 2003 în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, respingându-se notificarea sa prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în Iaşi, cu motivarea că, preluarea nu a fost abuzivă, imobilul fiind preluat prin Decretul nr. 111/1951, şi a cerut să fie emisă o nouă dispoziţie prin care să i se restituie în natură respectivul imobil.
S-a arătat că prin actul dotal, autentificat sub nr. 158 din 29 martie 1946, numita B.A. şi-a constituit în vederea căsătoriei cu contestatorul S.A., dotă constând în imobilul situat în Iaşi, iar în aprilie 1946 s-a autentificat sub nr. 1630 „actul de donaţiune” prin care ea donează soţului jumătate din imobilul situat la adresa de mai sus.
B.S., născută A., a decedat la 14 septembrie 1998 şi prin testamentul încheiat la 22 decembrie 1997, l-a instituit pe S.A. legatar universal.
Conform ordinului de respectarea a testamentului, emis în dosar nr. 3426 din 11 01 2001, testamentul defunctei a fost declarat valabil de către S.E., secretar de testamente în Ierusalim.
Prin sentinţa civilă nr. 6058 din 22 octombrie 1965, pronunţată de Tribunalul Popular Oraş Iaşi a fost admisă acţiunea civilă, intentată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Iaşi împotriva pârâtului A.S., având ca obiect trecerea în proprietatea statului a imobilului abandonat, situat în Iaşi.
În baza Decretului nr. 111/1951, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului ca fiind bun părăsit, făcând obiectul deciziei nr. 17 din 23 februarie 1966, a deciziei nr. 178 din 14 martie 1966 şi a procesului-verbal din 17 mai 1966, prin ultimele două înscrisuri, imobilul fiind transmis în administrarea operativă a I.G.L.L. Iaşi.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 42327 din 6 iulie 2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului, care a fost preluat, în baza Decretului nr. 111/1951, fără acordarea de despăgubiri, conform referatului Primăriei Municipiului Iaşi (fila 55 dosar fond), imobil care, în baza contractului de închiriere nr. 106 din 16 aprilie 2002, este deţinut de SC B. SNC şi în administrarea DAPP Iaşi.
Etajul imobilului a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 familiei P.A.
Prin dispoziţia nr. 2374 din 10 octombrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a respins notificarea, formulată de S.A., cu motivarea că, imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece acesta nu a făcut dovada legăturii directe sau indirecte de cauzalitate cu abandonul proprietăţii, imobilul fiind preluat de stat cu titlu valabil, în baza Decretului nr. 111/1951.
Ca urmare a investirii instanţei pe calea dreptului comun, cu acţiune în revendicare, prin decizia civilă nr. 19471 din 7 noiembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi s-a admis acţiunea, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ei, ca urmare a admiterii apelurilor, declarate de Consiliul Local Iaşi şi P.A., prin decizia civilă nr. 1387 din 12 septembrie 2002.
Cu putere de lucru judecat, Tribunalul Iaşi prin respectiva decizie a reţinut că, imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza unui titlu valabil, respectiv sentinţa civilă nr. 6058 din 22 octombrie 1965 a fostului Tribunal Popular al Oraşului Iaşi, care nu a fost desfiinţată şi care a stat la baza emiterii deciziei nr. 178 din 14 03 1966.
Faţă de aceste aspecte şi de prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se temeinicia acţiunii, s-au avut în vedere următoarele aspecte:
Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie, de regulă, în natură, în condiţiile legii foştilor proprietari.
În art.2 lit. a)-h) se defineşte prin enumerare noţiunea de imobil preluat abuziv, în speţă fiind incidente lit. d) şi g), referindu-se la imobilele considerate abandonate în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
S-a avut în vedere că, imobilul în litigiu a fost preluat de stat, prin Decretul nr. 111/1951, care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 6058 / 1965 a Tribunalului Popular al Oraşului Iaşi şi odată cu constatarea situaţiei de fapt, potrivit căreia imobilul s-a apreciat ca părăsit, s-a dispus trecerea lui în proprietatea statului. Prin respectiva hotărâre, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a perpetuat în patrimoniul statului.
Incluzând în sfera noţiunii de imobile preluate în mod abuziv şi orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, legiuitorul a înţeles implicit, ca dispoziţiile Legii nr. 10/2001 să se aplice şi în cazurile în care trecerea bunului în proprietatea statului cu titlu s-a făcut şi în baza unuia dintre actele normative ce reglementau situaţia bunurilor fără stăpân sau abandonate, ca şi cele evidenţiate în art. 1 din Decretul nr. 111/1951. În accepţiunea acestui ultim act normativ, erau considerate bunuri fără stăpân, bunurile de orice fel părăsite timp de un an de către titularii lor necunoscuţi sau absenţi.
Singura condiţie pentru ca unui bun să i se aplice dispoziţiile respectivului decret, era ca să fi trecut o perioadă de un an, de când bunul respectiv a fost părăsit, indiferent, dacă fostul proprietar a fost necunoscut sau că este cunoscut, dar nu locuieşte în imobilul socotit abandonat.
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 se impune în mod obligatoriu dovedirea existenţei directe sau indirecte a legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietăţii. Acest aspect s-a dovedit cu certificatele de călătorie prin care s-a permis familiei Sani în anul 1963 să călătorească în statul Israel.
Pe baza acestor considerente, în temeiul art. 9 şi 18 din Legea nr. 10/2001, s-a admis în parte acţiunea, restituindu-se în natură numai partea din imobil neînstrăinată, iar pentru partea înstrăinată, contestatorul, fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform dispoziţiilor art. 18 din lege.
Prin decizia nr. 1811 din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelurile declarate de către contestatorul S.A. şi pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 342 din 12 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Instanţa de apel, faţă de criticile formulate, a reţinut, în esenţă că, imobilul în discuţie a fost preluat de statul român, cu titlu, prin hotărâre judecătorească.
Ulterior, s-a dat eficienţă Decretului nr. 111/1951, astfel că a intrat în proprietatea statului acest imobil, considerat ca abandonat.
S-a apreciat că, în mod corect a reţinut instanţa de fond ca dovedită legătura de cauzalitate dintre abandonul proprietăţii şi preluarea imobilului conform Decretului nr. 111/1951 pe baza biletelor de călătorie, prezentate de către contestator, astfel fiind respectate cerinţele art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.
De asemenea, s-a reţinut şi corecta soluţionare a apelului, declarat de contestatorul S.A., deoarece în cauză s-a dovedit împrejurarea potrivit căreia etajul imobilului a fost vândut chiriaşului la data de 12 septembrie 1997, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, condiţii în care devin aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent, în cazul în care, imobilul s-a înstrăinat chiriaşului, cu respectarea Legii nr. 112/1995, imobilul având destinaţie de locuinţă.
Împotriva deciziei civile nr. 1811 din 7 decembrie. 2004 a Curţii de Apel Iaşi, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarului Municipiului Iaşi, arătând că, instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în cauză s-au aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi s-a restituit un imobil în natură şi prin măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se fi dovedit preluarea lui abuzivă de către stat.
Astfel, se mai arată că, în mod greşit, instanţa a considerat certificatele de călătorie eliberate de statul român familiei S., prin care le era permis să călătorească în Israel împreună cu fiul lor minor, în anul 1963, ca fiind o dovadă, în sensul dispoziţiilor art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 şi art. 2 pct. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, în cazul imobilelor considerate a fi abandonate, în perioada de referinţă, în baza unor dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti, se arată că, persoana notificată trebuie să facă dovada legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietăţii.
Împrejurarea că, reclamantul a părăsit legal ţara în anul 1963, aşa cum rezultă din certificatele de călătorie, reţinute de instanţă ca dovadă a legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietăţii, susţine recurentul că, se dovedeşte împrejurarea neforţării intimatului şi a familiei sale să-şi părăsească proprietatea, evidenţiindu-se chiar că, a abandonat-o benevol şi nu a făcut nici un act de administrare sau conservare a acestuia, timp de un an, direct sau printr-un reprezentant, permiţând statului, preluarea imobilului, cu titlu valabil, ca efect al Decretului nr. 111/1951 prin sentinţa civilă nr. 6058 din 23 10 1965.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
S-a stabilit cu certitudine că imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, şi anume în baza sentinţei nr. 6058 din 22 octombrie 1965, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 178 din 14 martie 1966.
Acest imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951. În art. 1 din decret se prevede că „intră în proprietatea statului bunurile fără stăpân şi cele considerate ca abandonate prin efectul unor legi sau decrete, singura condiţie impusă fiind aceea a trecerii unei perioade de un an de la data părăsirii bunului, indiferent dacă fostul proprietar a fost necunoscut sau este cunoscut, dar nu locuieşte în respectivul imobil”.
Singura condiţie ca unui bun să i se aplice acest decret era să fi trecut o perioadă de un an de la momentul părăsirii lui, indiferent că fostul proprietar a fost necunoscut sau că este cunoscut, dar nu locuieşte în imobilul considerat abandonat.
Ca atare, dispoziţia cuprinsă în art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, potrivit căreia persoana care invocă situaţia cuprinsă în partea finală a lit. d) din art. 2 din Legea nr. 10/2001 (în sensul că prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg acele imobile considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989), trebuie să depună acte doveditoare din care să rezulte legătura de cauzalitate cu abandonul proprietăţii.
Instanţa de apel corect a apreciat că, certificatele de călătorie prezentate de contestator au forţă probantă, în sensul art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre abandonul proprietăţii şi preluarea acesteia conform Decretului nr. 111/1951.
Aşadar, soluţia instanţei de apel este în afara criticii formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză, făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legii enunţate anterior şi pentru considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins şi să se menţină ca legală şi temeinică decizia nr. 1811 din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 1811 din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7216/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Civil → |
|---|
