ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5695
Dosar nr. 6231/1/2005
Nr. vechi 1458/2005
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub numărul 1759/2004 din 30 martie 2004, M.L., M.E., M.G. şi M.G.M., au solicitat anularea hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr .10/2001 prin care li s-a respins notificarea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent aferente imobilului proprietatea autorului lor situat în Târgovişte, preluat de stat fără titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 486 din 21 iulie 2004, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia şi a constatat că petiţionarii sunt îndreptăţiţi la plata măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Târgovişte, compus din încăperile 2, 3, 4 şi 5 de la etaj şi 1/5 din suprafaţa de 1182 mp teren, curte comună.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin actele depuse la dosar petiţionarii au probat îndeplinirea procedurii prealabile administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 în calitate lor de moştenitori ai defunctei M.D.M. precum şi dreptul de proprietate al acestuia rezultând din hotărârea de partaj 423/1961 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.
Tribunalul Dâmboviţa a stabilit, contrar celor reţinute de comisie pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, că imobilul se afla în posesia statului fără titlu, deoarece acesta nu a probat că imobilul a făcut obiectul unui act de donaţie sau a unui alt act de preluare de către stat.
Apreciind că sunt îndeplinite cerinţele art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, instanţa a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzător bunului ce nu poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia 2968 din 30 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Prefectura Dâmboviţa, reţinând că preluarea imobilului de către stat de la autoarea contestatorilor s-a făcut fără titlu, în mod abuziv, întrucât statul nu a probat existenţa actului de donaţie avut în vedere cu prilejul respingerii notificării, iar în registrul de transcripţiuni pe 1975 nu s-a găsit înscris actul de donaţie pe numele T.D. sau M.D.M.
Pe de altă parte, instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea soluţiei faptul că prin dispozitivul hotărârii apelate nu a fost stabilită nici o prestaţie în sarcina Prefecturii Dâmboviţa, ci s-a constatat doar faptul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent.
În recursul declarat împotriva deciziei 2968 din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti se susţine în esenţă că petiţionarii nu au probat anularea actului de donaţie în temeiul căruia imobilul a fost preluat de stat pentru a-şi legitima astfel dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În cel de al doilea motiv de recurs, prefectura invocă dispoziţiunile art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 10 alin. (4) şi (9) şi art. 36 alin. (2), în temeiul cărora prefecturile sunt competente a soluţiona numai acele notificări pentru care se acordă despăgubiri băneşti, respectiv locuinţele naţionalizate iar în privinţa terenurilor măsurile reparatorii se acordă sub forma titlurilor de valoare nominală sau acţiuni.
În cel de al treilea motiv de recurs se arată că în mod greşit prefectura a fost obligată la cheltuieli de judecată deoarece prin promovarea căilor de atac nu s-a refuzat acordarea unui drept ci s-a tins la respectarea Legii nr. 10/2004.
Recursul este nefondat.
Nemulţumirea recurentei se referă la împrejurarea potrivit căreia contestatorii nu au probat anularea actului în temeiul căruia imobilul a fost donat statului.
Într-adevăr art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 încorporează în categoria imobilelor preluate abuziv, imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948... a Decretului nr. 479/1954, privitor la donaţiile făcute statului sau încheiate în formă autentică precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Aşa cum corect a reţinut Curtea de Apel Ploieşti, recurenta invocând ca temei al deţinerii imobilului donaţia, era datoare să prezinte actul de donaţie. Simpla menţionare a donaţiei prin procesul verbal de preluare abuzivă a imobilului de către stat, nu poate ţine loc de dovadă, ci numai de un început de dovadă, pe care recurenta trebuia să o completeze cu depunerea actului de donaţie.
Nu li se poate imputa intimaţilor faptul că nu au cerut anularea actului de donaţie, de vreme ce mai întâi trebuia probată existenţa acestuia, mai cu seamă că dispoziţiunile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 condiţionează pronunţarea hotărârii de anulare sau constatarea nulităţii numai în privinţa donaţiilor încheiate în formă autentică, nu şi în privinţa donaţiilor efectuate în temeiul unor acte normative, precum Decretul nr. 410/1948 şi 479/1954.
Ca urmare, legal şi temeinic curtea de apel a respins apelul Prefecturii Dâmboviţa, întrucât aceasta nu a probat titlul în temeiul căruia statul deţine imobilul.
Nefondat este şi cel de al doilea motiv de recurs, deoarece prin hotărârile pronunţate, contestatorilor intimaţi le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, fără ca natura acestor măsuri să fie precizată şi fără ca în sarcina prefecturii Dâmboviţa să se fi stabilit vreo prestaţie.
În prezent faţă de normele metodologice de aplicarea regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv adoptate la 27 octombrie 2005, în aplicarea Legii nr. 247/2005, competenţa de stabilire a măsurilor reparatorii sub aspectul naturii şi cuantumului, excede competenţei prefecturii revenind Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor, astfel ca toate observaţiile făcute de Prefectură sub acest aspect sunt neavenite.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prefectura cunoscând că nu poate exiba actul de donaţie, era în măsură să soluţioneze favorabil notificarea, acordând contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent, evitând astfel faza judiciară de valorificare a dreptului lor de proprietate şi exercitarea fără temei a căilor de atac.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul Prefecturii Dâmboviţa va fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Prefectura Dâmboviţa va fi obligată la 1200 RON cheltuieli de judecată în recurs, solicitate şi predate de intimaţi cu chitanţa de plată a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Prefectura Judeţului Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 2968 din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 1200 RONI către intimaţii contestatori M.E., M.G., M.G.M. şi M.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5660/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5729/2005. Civil → |
|---|
