ICCJ. Decizia nr. 5811/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5811
Dosar nr. 8570/1/2005
2046/2005
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată la 14 mai 2002 reclamanta F. Hunedoara Deva a formulat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Deva o contestaţie împotriva dispoziţiei nr.924/2003 şi obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de restituire în natură sau prin echivalentul de 11.148 Euro apartamentul nr. 18 situat în Deva în blocul donat statului în 1964 în baza Decretului nr. 418/1954.
Tribunalul Hunedoara prin sentinţa civilă nr. 682 din 21 aprilie 2004 a respins acţiunea.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că Primăria Hunedoara prin dispoziţia atacată a respins notificarea reclamantei faţă de împrejurarea că acţiunea în anularea contractului de donaţie (prin care statul a preluat imobilul) a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 406 din 14 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, definitivă şi irevocabilă.
Instanţa în verificarea legalităţii deciziei de respingere a notificării a constatat însă că cererea reclamantei nu este întemeiată sub aspectul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care condiţionează restituirea, de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 dacă prin hotărârea judecătorească se constată că este vorba de aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Textul legii speciale enumeră organizaţiile cooperatiste printre debitorii obligaţiei de restituire şi nu printre persoanele îndreptăţite la restituire.
S-a reţinut că organizaţiile cooperatiste aveau drept de reparaţie în temeiul Legii nr. 109/1996.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 1651/A din 29 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul.
S-a apreciată că în mod corect instanţa a făcut aplicarea dispoziţiei art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 în raport şi cu dispoziţiile acestei legi referitor la persoanele îndreptăţite la revendicare. Persoanele juridice aveau posibilităţile oferite de Legea nr. 109/1996. În raport de prioritatea pe care o are stabilirea împrejurării dacă reclamanta în virtutea naturii sale juridice este sau nu persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, verificarea aspectelor legate de proprietate revendicată nu au relevanţă.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen legal.
Recursul nu a fost fondat în drept iar în fapt s-a criticat aprecierea instanţelor că reclamanta nu ar fi persoană îndreptăţită la restituire, fiind asimilată în mod eronat cu asociaţiile de tip economic obştesc de tip socialist făcându-se abstracţie de cooperativele de consum înfiinţate înainte de anul 1990 a cărui formă de proprietate era şi este de tip capitalist.
S-a mai arătat că greşit s-a apreciat că neutilizarea dispoziţiilor Legii nr. 109/1996 i-ar fi decăzut din dreptul de revendicare faţă de împrejurarea că nici apariţia legilor proprietăţii Legea nr. 112/1995, Legea nr. 18/1991 nu a decăzut părţile din dreptul de a se folosi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru următoarele considerente.
În mod corect instanţele au clarificat în cadrul acţiunii de revendicare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în înţelesul acestei legi.
Pentru o persoană juridică de natura celei reprezentante de reclamantă, organizaţie cooperatistă, care revendică bunuri ce au aparţinut unei societăţi cooperatiste care nu mai fiinţează în prezent, era necesar să se demonstreze că sunt îndeplinite cerinţele impuse de legea specială pentru situaţia în speţă conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Cum reclamanta nu a putut prezenta dovezi că este continuatoarea în plan juridic a fostei proprietare a imobilului, în mod corect s-a respins contestaţia. Calitatea persoanei s-a examinat cu precădere, iar împrejurarea că instanţa nu a mai analizat conţinutul revendicării nu este de natură să fie imputabile judecăţii. Prima condiţie a admiterii revendicării este ca persoana să fie îndreptăţită să revendice.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru a determina o modificare sau a casa hotărârea atacată, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 1651A din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2005. Civil. Despagubiri - daune morale... | ICCJ. Decizia nr. 5817/2005. Civil → |
|---|
