ICCJ. Decizia nr. 571/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 571
Dosar nr. 13224/3/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 2008 din 23 mai 2005 contestatorul T.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primăria municipiului Bucureşti, anularea dispoziţiei nr. 4025/2005 şi obligarea intimaţilor la soluţionarea notificării, prin stabilirea despăgubirilor băneşti pentru apartamentul nr. 1 din str. M.R.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin dispoziţia menţionată i s-a respins în mod greşit notificarea cu motivarea că nu a depus actele doveditoare ale calităţii de proprietar, întrucât a făcut a asemenea dovadă, depunând şi contract de vânzare –cumpărare a apartamentului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1161 din 21 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis contestaţia, s-a anulat dispoziţia nr. 4025/2005 şi a fost obligată intimata să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorului pentru ap. nr. 1, situat în str. M.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 20328/1938, certificatele de moştenitor nr. 841/1975 şi 1074/1990, sentinţa civilă nr. 16673/1997 pronunţată de Judecătoria sectorului 2, hotărârea nr. 1762/1998, contestatorul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi T.S. şi T.V. asupra imobilului din str. D., precum şi a calităţii sale de moştenitor al acestora.
Întrucât ap. nr. 1 din imobil a fost vândut chiriaşilor C. în baza Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 637/1996 nefiind desfiinţat, s-a reţinut că măsurile reparatorii cuvenite nu pot fi acordate decât prin echivalent.
Intimatul Municipiul Bucureşti a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, invocând nelegalitatea acesteia, în sensul că faţă de dispoziţiile art. 21 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse şi avute în vedere de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu puteau constitui decât un început de dovadă a dreptului de proprietate şi că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere la pronunţarea hotărârii numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziţiilor contestate.
Prin Decizia civilă nr. 99 din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că actul anexat de contestator la notificare, respectiv dispoziţia nr. 1314/1998 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti în aplicarea sentinţei civile nr. 16713/1997 a Judecătoriei sectorului 2, care cuprinde menţiunea de restituire în proprietate către intimatul-contestator a imobilului din care face parte şi ap. în litigiu, făcea dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorului.
S-a apreciat că nu poate fi primită nici cealaltă critică a apelantului, deoarece, în cazul aprecierii ca insuficientă a documentaţiei anexată notificării, unitatea investită cu soluţionarea acesteia trebuia să ceară notificatorului completarea actelor doveditoare, iar pe de altă parte administrarea de probe noi în procedura juridică a contestaţiei constituie garanţia asigurării liberului acces la justiţie în garanţia apărării pe această cale a drepturilor recunoscute de lege.
Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţele au analizat în mod greşit probatoriul administrat în cauză şi au interpretat eronat dispoziţiile art. 21 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece înscrisurile avute în vedere de instanţă nu fac dovada dreptului de proprietate şi nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce priveşte întinderea acestuia şi a raporturilor dintre autorii reclamanţilor referitor la proprietarului imobilului şi determinarea precisă a acestui imobil.
Se mai susţine că obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii şi cele care atestă calitatea de moştenitor revine, potrivit art. 22 din Normele metodologice, notificatorului, iar acestea trebuie depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, termen prelungit ulterior prin OUG nr. 109/2001, OUG nr. 145/2001, OUG nr. 184/2002, OUG nr. 10/2003.
Verificând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Scopul şi raţiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsurii reparatorii foştilor proprietari, sau moştenitorilor acestora, ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă.
Esenţial şi primordial într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile acestei legi este dovedirea, în persoana reclamantului, a calităţii de persoană îndreptăţită.
Prin persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se înţelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau moştenitorii săi, calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci intrisecă.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanei îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare " făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 explicitează sintagma „acte doveditoare" prin indicarea mai multor categorii de acte cu această valoare probatorie, indicarea acestora nefiind exhaustivă, părţile putându-se folosi de orice alte înscrisuri, conform art. 22 pct. 1 lit. g) din aceste norme.
Actele depuse în cauza de faţă, atât în faza administrativă cât şi în faza judiciară, enumerate şi cercetate de instanţele anteriore atestă calitatea de persoană îndreptăţită a intimatului contestator, aceste acte dovedind atât dreptul de proprietate al autorilor contestatorului asupra imobilului în litigiu, cât şi calitatea de moştenitor a contestatorului.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului privind necesitatea reţinerii, în exclusivitate, a actelor anexate notificării.
Termenul prevăzut de art. 22, actualmente 23 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, cu consecinţa că actele doveditoare pot fi depuse şi în faza judiciară a soluţionării notificării.
De menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice entitatea notificată avea obligaţia să solicite în scris, notificatorului completarea probatoriului, în cazul în care aprecia că acesta este neîndestulător, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat, Înalta Curte reţine că aceasta nu a fost dovedită deoarece, chitanţa depusă în acest în acest sens-f. 13, prezintă modificări la menţionarea datei şi a sumei achitate, existând neconcordanţe între suma înscrisă în cifre şi cea înscrisă în litere, astfel că nu poate fi luată în considerare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr 99 din 28 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Respinge ca nedovedite cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5816/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5591/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
