ICCJ. Decizia nr. 577/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 577
Dosar nr. 29542/1/2005
(Nr. vechi 13080/2005)
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 august 2004 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta P.N. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 145 din 2 iulie 2004, emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de 916,74 mp teren situat în Moineşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 13 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea P.N. ca inadmisibilă, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, deoarece nu există identitate între terenul solicitat prin notificare, aflat pe amplasamentul fostei fabrici de petrol A.S. şi terenul specificat în contractul de arendare nr. 256/1937 aflat pe amplasamentul fostei fabrici de petrol N.Z.
Pe de altă parte, din conţinutul contractului de arendare a rezultat că proprietar al terenului respectiv era numita S.I.G.E., ori reclamanta nu a făcut dovada legăturii de rudenie şi deci calitatea de moştenitoare de pe urma sus-numitei aşa cum dispun dispoziţiile legale.
Actul pe care reclamanta l-a folosit în dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită şi pe care l-a anexat notificării este certificatul de moştenitor nr. 238/1991, în care figurează ca moştenitoare a părinţilor săi V. şi E.E. precum şi un al doilea certificat de moştenitor în care aceasta apare ca succesoare a autorului său E.V., însă în acest ultim act se specifică faptul că în privinţa bunurilor primite în masa succesorală defunctul nu posedă acte de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel contestatoarea criticând-o pentru următoarele motive:
Prima instanţă a constatat că nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului a cărui restituire în natură a solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, nelegal, deoarece împreună cu soţul său a dobândit în proprietate suprafaţa de 3.580 mp teren construcţii, situat în Moineşti, teren pe care autorul său l-a dobândit de la părinţii săi şi asupra căruia exercitase o posesie utilă de peste 30 de ani, până la momentul întocmirii testamentului autentificat sub nr. 90/1968.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1364 din 5 octombrie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare cu motivarea că, în mod legal prima instanţă a constatat că aceasta nu a depus acte care să facă dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, cu caracter constitutiv, actele de care s-a prevalat având numai caracter declarativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, actele depuse nu au făcut dovada că ar fi îndreptăţită la restituire, respectiv pe S.I.G.E., autorii petentei fiind V. şi E.E.
A mai reţinut că şi actele depuse în apel de către contestatoare, respectiv testamentul autentificat sub nr. 90 din 20 ianuarie 1968 la notariatul de Stat al fostului raion Moineşti, nu are caracter constitutiv de drepturi întrucât nu este complinit cu actul care să dovedească dobândirea dreptului de proprietate de către autorul apelantei contestatoare prin prescripţie achizitivă de 30 de ani, asupra terenului în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea P.N., susţinând că prin soluţia dată, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, omiţând să se pronunţe asupra mijloacelor de apărare şi a dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând acest motiv, recurenta a susţinut, în esenţă următoarele:
Terenul solicitat în notificare nu are nici o legătură cu terenul din contractul de arendare.
Terenul în suprafaţă de 916,74 mp a fost proprietatea autorilor E.V. şi E.E., fiind preluat în 1948 la data procesului-verbal de preluare a patrimoniului fabricii A.S. şi rezultat din diferenţa dintre procesul-verbal din 11 ianuarie 1952 unde este prevăzută suprafaţa de 8495 mp şi suprafaţa înscrisă în procesul-verbal de inventariere în care este înscrisă suprafaţa de 7200 mp, diferenţa rezultată fiind din terenul preluat în plus faţă de suprafaţa reală care aparţinea fabricii.
Identitatea dintre terenul preluat abuziv la data naţionalizării fabricii şi terenul deţinut de autorii săi, este dată de înscrierea în evidenţele funciare, respectiv rolul agricol, atât la autoarea E.C., cât şi la titularul de rol E.V., a acestui teren şi preluarea în actele de moştenire a suprafeţelor, întrucât în acelaşi perimetru se regăseşte gospodăria care a aparţinut autorilor acesteia, astfel că stăpânirea este dovedită cu acte din anul 1951 şi până în prezent stăpânind timp de 30 de ani terenul limitrof celui revendicat şi dovedit prin hotărâre judecătorească aflată la dosar.
Recursul este întemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar potrivit art. 4 din aceeaşi lege, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Aşadar, instanţa de apel, avea obligaţia de a stabili dacă recurenta-reclamantă are calitatea de unic succesor legal al antecesorilor săi, E.V. şi E.E., respectiv E.C., mama lui E.V.
În ceea ce priveşte, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, recurenta-reclamantă a depus la dosar: testamentul nr. 90 din 20 ianuarie 1968, certificatul de moştenitor nr. 238/1981 (copie) în care figurează ca moştenitoare a părinţilor săi E.V. şi E.E., un alt certificat de moştenitor, în copie, în care apare drept succesoare a tatălui său, defunctul E.V., copia unui contract de arendare.
În recurs, au fost depuse următoarele înscrisuri: copia sentinţei civile nr. 78 din 29 mai 1996 pronunţată de judecătoria Moineşti, schiţa terenului în litigiu, procesul-verbal din 11 ianuarie 1952 privind preluarea suprafeţei de 8495 mp, proces-verbal din 7 noiembrie 1946 privind stabilirea impozitului, copie registru de rol.
În raport cu actele depuse, instanţa de apel, era datoare să stabilească dacă recurenta-reclamantă şi-a dovedit calitatea de proprietar a antecesorilor acesteia.
Limitându-se la a constata că nu există dovezi în sensul că autorii recurentei-reclamante ar fi dobândit proprietatea prin uzucapiunea de 30 de ani de la autorii lor, curtea de apel, nu a lămurit situaţia de fapt (mai ales că uzucapiunea nu operează în materie succesorală).
În consecinţă, fiind incidente prevederile art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta P.N. împotriva deciziei nr. 1364 din 5 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Va casa Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, va stabili dacă reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în raport de actele existente la dosar dacă şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, putând administra orice alte mijloace de probă, pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea P.N. împotriva deciziei nr. 1364 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5816/2005. Civil → |
|---|
