ICCJ. Decizia nr. 572/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 572
Dosar nr. 16555/2/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.A.Ş. şi S.H. au formulat notificarea nr. 212 din 6 iulie 2001, prin care au solicitat Primăriei municipiului Bucureşti restituirea în natură a morii şi terenului aferent în suprafaţă de aproximativ 802,46 mp situate în Ploieşti, preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 din proprietatea bunicului lor N.G.S., sau restituirea prin echivalent sub forma unei echitabile şi juste despăgubiri.
La 31 ianuarie 2002 Primăria municipiului Ploieşti a comunicat solicitanţilor că a transmis notificarea către SC E. SA, care, la rându-i, a comunicat aceloraşi solicitanţi la data de 13 februarie 2002 că a transmis notificarea A.P.A.P.S.
Prin Decizia nr. 49 din 30 august 2004 A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a respins cererea obiect al notificării motivând că „nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din lege".
S.A.Ş. şi S.H. au contestat Decizia de mai sus solicitând anularea ei şi admiterea cererii lor aşa cum au formulat-o prin notificare.
Contestaţia a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 51 F din 21 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 191 din 11 mai 2006, prin care a admis apelul declarat de contestatorii S.H. şi S.A.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestaţia şi a dispus, în contradictoriu cu A.V.A.S., „emiterea deciziei de restituire a terenului în suprafaţă de 802,46 mp şi a imobilului moară aflat în Ploieşti, judeţ Prahova".
Ca situaţie de fapt instanţa de apel a reţinut că S.A.Ş. şi S.H. sunt fiii lui S.A., decedat la 17 septembrie 1990, care, la rându-i, a fost unicul fiu al lui S.N., decedat la 31 ianuarie 1954.
De asemenea, a mai reţinut instanţa de apel că înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă că S.N. a fost proprietarul imobilului în litigiu, imobil care a fost naţionalizat.
În raport cu starea de fapt descrisă instanţa de apel a hotărât că sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. a declarat recurs solicitând casarea deciziei date în apel şi păstrarea hotărârii primei instanţe.
În acest scop, recurenta a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut în ordine următoarele:
- potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are obligaţia soluţionării notificărilor având ca obiect cereri de restituire în natură, fiind deci lipsită de calitate procesuală pasivă în această materie; ca urmare instanţa de apel, hotărând contrariul, a încălcat legea;
- instituirea obligaţiei în sarcina recurentei de a dispune restituirea în natură contravine prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd doar competenţa instituţiilor publice implicate în privatizare de a propune acordarea de despăgubiri.
Examinând recursul, instanţa supremă constată cele ce succed.
Aşa cum s-a mai arătat, instanţa de apel a decis că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Acest articol al legii, în forma sa iniţială, reglementa regimul juridic al imobilelor-terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, deţinute la data de 14 februarie 2001 de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar ori minoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, consacrând principiul restituirii în natură şi exceptând de la regulă câteva categorii de bunuri.
Conţinutul textului a fost păstrat şi în urma modificării legii prin Legea nr. 247/2005, articolul 20 devenind art. 21 din legea republicată.
Prin alte dispoziţii ale sale, Legea nr. 10/2001 a prevăzut şi alte cazuri în care nu operează restituirea în natură ci alte măsuri reparatorii.
Între acestea se află şi prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată, invocate pe calea prezentului recurs, potrivit cu care persoanele îndreptăţite au dreptul numai la despăgubiri pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, ipoteză în care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, prin emiterea unei decizii ori dispoziţii motivate.
În nici unul din cazurile astfel reglementate, legea nu prevede obligativitatea A.V.A.S., ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare, de a restitui imobile în natură, aşa că, dispunând contrariul, instanţa de apel a încălcat esenţial legea.
Dar, instanţa de apel a încălcat legea şi prin aceea că nu a lămurit pe deplin starea de fapt, ceea ce a împiedicat-o să aplice corect legea.
Astfel, era absolut necesar să se stabilească care este unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, iar în eventualitatea pretinsă prin recurs că imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale trebuia identificată structura acţionariatului sau, după caz, a asociaţilor acesteia, numai astfel putându-se constata incidenţa textelor legale cuvenite, care reglementează tipul măsurilor reparatorii, cât şi entitatea obligată a le propune sau dispune.
Dat fiind că asemenea verificare de fapt presupune administrarea şi a altor probe decât cea constând în înscrisuri, singura permisă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând nelegalitatea din sensul mai sus descris a deciziei recurate, nu poate hotărî asupra fondului pricinii decât numai după deplina lămurire a împrejurărilor de fapt, recursul de faţă va fi admis, Decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 191 din 11 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6064/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 577/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
