ICCJ. Decizia nr. 6112/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6112
Dosar nr. 5048/2005
Şedinţa din 7 iulie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanţa sub nr. 9637/2003, reclamantul P.I. i-a chemat în judecată pe B.A. şi B.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 705 din 6 ianuarie 1994 de notariatul de Stat Constanţa şi să-i oblige pe pârâţi să-i restituie terenul în suprafaţă de 1000 mp, situat în Palazul Mare. Ulterior, în temeiul art. 132 C. proc. civ., reclamantul şi-a modificat cererea în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 705 din 6 ianuarie 1994 şi repunerii părţilor în situaţia anterioară acestui contract.
În motivarea acţiunii modificate, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 32 din legea nr. 18/1991, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 705 din 6 ianuarie 1994 le-a înstrăinat pârâţilor un teren în suprafaţă de 1000 mp, teren pe care îl deţinea prin constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole, în baza prevederilor Legii nr. 18/1991 şi că, în conformitate cu prevederile imperative ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, acest teren nu putea fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare. A mai arătat reclamantul că titlul său de proprietate a fost eliberat la 21 aprilie 993 iar înstrăinarea a avut loc la 6 ianuarie 1994, fiind încălcată interdicţia legală temporară prevăzută de norma imperativă consacrată de art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1289 din 5 februarie 2004, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, reţinând că reclamantul nu poate invoca nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 32 din Legea nr. 18/1991 întrucât nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.I, invocând motive de nelegalitate şi netemeinice a hotărârii
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, investită cu soluţionarea apelului la 9 iunie 2004, verificându-şi din oficiu competenţa, a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. III din Legea nr. 195/2004 întrucât cererea reclamantului este o cerere în materia fondului funciar şi, astfel fiind, competenţa de soluţionare a apelului aparţine Tribunalului Constanţa, instanţă în favoarea căreia şi-a declinat competenţa, prin decizia nr. 971/C din 22 septembrie 2004.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, la rândul său, prin decizia nr. 52 din 7 ianuarie 2005, şi-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamant în favoarea Curţii de Apel Constanţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., l-a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării lui. Tribunalul Constanţa a motivat că art. III din lege stabileşte norme de competenţă specială pentru soluţionarea apelului şi recursului în cazul litigiilor ce izvorăsc din aplicarea Legii nr. 18/1991 şi sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, derogându-se de la normele prevăzute de Codul de procedură civilă, fiind evident însă că art. III alin. (1) nu se referă la toate litigiile referitoare la terenuri. A reţinut instanţa că acţiunea reclamantului nu se încadrează în categoria litigiilor pentru care Legea nr. 18/1991 reglementează competenţa judecătoriilor la soluţionarea în primă instanţă, aşa încât se aplică normele de competenţă stabilite de art. 282 alin. (1) şi art. 3 pct. (2) C. proc. civ., în speţă negăsindu-şi aplicarea nici art. 2 pct. 2 lit. e) C. proc. civ.
Competenţa de soluţionare a apelului declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Constanţa pentru considerentele care succed.
Temeiul juridic al acţiunii modificate a reclamantului îl constituie prevederile art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Conform alin. (1) al acestui articol, terenul atribuit conform art. 19 alin. (1), art. 21 şi art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare iar potrivit alin. (2), constatarea nulităţii poate fi cerută în justiţie de către primărie, prefectură, procuror, precum şi de către oricare persoană interesată.
În speţă, cererea reclamantului de constatare a nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare privind terenul arabil, dobândit de către acesta prin constituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991 este, în afară de orice dubiu, o cerere în materia fondului funciar cât timp dispoziţiile art. 32 din această lege consacră expres posibilitatea de a cere constatarea nulităţii actului de înstrăinare încheiat cu nerespectarea normei legale imperative ce instituie o inalienabilitate temporară a terenurilor dobândite în condiţiile art. 19 alin. (1), art. 21 şi art. 43 din Legea fondului funciar.
Potrivit dispoziţiilor art. III din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, „hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar, sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel”, alin. (2) al art. III prevăzând că, în aceste cazuri, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se trimit la curţile de apel.
Întrucât raportul juridic dedus judecăţii de către reclamant derivă din materia fondului funciar, în speţă sunt incidente textele de lege menţionate, tribunalul fiind instanţa competentă să judece apelul declarat împotriva hotărârii prin care judecătoria, ca instanţă de fond, a respins ca nefondată acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 32 al Legii nr. 18/1991.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează a stabili în favoarea Tribunalului Constanţa competenţa de soluţionare a apelului declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1289 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6116/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 5710/2005. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
