ICCJ. Decizia nr. 5826/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5826
Dosar nr. 4679/200.
Şedinţa publică din 1 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1264 din 24 septembrie 2004 Biroul executorului judecătoresc P.A. a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei pronunţate în dosarul nr. 3029/98 al Tribunalului teritorial Regensburg Germania la data de 19 ianuarie 1999, la cererea creditoarei D.A.G., cu sediul social în Germania şi cu domiciliul ales în România.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 11 octombrie 2004 de Tribunalul Buzău, secţia civilă, s-a admis excepţia formulată de intimata SC L.F. SA Buzău şi s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită.
În motivarea încheierii, tribunalul a reţinut că sentinţa a cărei executare se solicită a fost recunoscută prin sentinţa civilă nr. 636 din 20 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială, şi încuviinţată executarea prin sentinţa civilă nr. 774 din 28 iulie 2000 a Tribunalului Buzău. S-a reţinut însă că îndeplinirea de către creditoare a acestor proceduri prevăzute de Legea nr. 105/1992, de recunoaştere a sentinţei şi de încuviinţare a executării nu constituie acte de natură a suspenda sau a întrerupe cursul prescripţiei, conform art. 4051 şi respectiv art. 4052 C. proc. civ.
Creditoarea SC D.A.G. a declarat apel împotriva încheierii sus-menţionate susţinând că aceasta este nelegală întrucât în mod greşit a considerat că dreptul de a cere executarea sentinţei s-a născut la data pronunţării sentinţei, respectiv 19 ianuarie 1999 şi s-a împlinit 3 ani mai târziu, fără a se ţine seama de îndeplinirea procedurii de exequatur, cererea de încuviinţare silită fiind formulată înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani.
Prin Decizia civilă nr. 286 din 1 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a admis apelul şi s-a schimbat în parte încheierea în sensul că s-a admis cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc P.A. şi s-a încuviinţat executarea silită a sentinţei pronunţate la 19 ianuarie 1999 de Tribunalul din Regensburg în dosarul nr. 3029/1998, recunoscută prin sentinţa civilă nr. 636 din 20 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială, şi încuviinţată executarea prin sentinţa civilă nr. 774 din 28 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că tribunalul a încălcat normele procedurale civile, în sensul că a soluţionat cererea de încuviinţare a executării silite în procedura contencioasă şi că a soluţionat aspecte ce puteau fi invocate numai pe calea contestaţiei la executare şi nicidecum în procedura necontencioasă de încuviinţare a executării silite.
În termen legal, debitoarea SC L.F. Buzău a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel pe care o critică ca fiind nelegală, pentru interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 105/1992 şi prevederilor art. 373 pct. 2 C. proc. civ., instanţa competentă, ca fiind judecătoria în opinia recurentei şi prescrierea dreptului de a cere executarea silită.
Ca temei de drept s-au indicat prevederile art. 3 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Intimata-creditoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicabile, se constată că recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul dedus judecăţii îl constituie cererea de încuviinţare a executării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în străinătate, iar potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (3) C. proc. civ., o astfel de executare se face potrivit legii speciale, respectiv Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi Legea nr. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comună pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene.
Prin art. 41 din Legea nr. 187/2003 se prevede expres că punerea în executare a unor astfel de hotărâri este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul partea împotriva căreia se solicită executarea, o astfel de executare încadrându-se în excepţiile prevăzute de art. 373 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Ca atare, instanţa de apel a reţinut în mod corect că tribunalul este instanţa competentă a încuviinţa executarea silită în cauză.
Cealaltă critică formulată prin motivele de recurs trebuie analizată prin prisma instituţiei exequaturului.
O hotărâre străină nu poate avea autoritate de lucru judecat şi forţă executorie câtă vreme nu se obţine recunoaşterea efectelor acesteia pe teritoriul României şi nu este încuviinţată executarea silită, prin îndeplinirea procedurii specifice în sensul prevederilor Legii nr. 105/1992.
În speţă, s-a obţinut recunoaşterea sentinţei străine, prin sentinţa civilă nr. 636/1999 pronunţată de Tribunalul Buzău iar prin sentinţa civilă nr. 774/2000 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a încuviinţat executarea respectivei hotărâri.
Dreptul de a cere executarea silită se naşte pentru creditor numai după îndeplinirea procedurii exequaturului, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite şi nu data când a rămas definitivă sentinţa străină.
Creditoarea a solicitat executarea creanţei înlăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 405 C. proc. civ., formându-se iniţial dosarul de executare nr. 50/2001, cât şi dosarele nr. 117/2003 şi 255/2004, pentru executarea aceleiaşi creanţe.
Faţă de toate considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC L.F. Buzău împotriva deciziei nr. 286 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 581/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
