ICCJ. Decizia nr. 5855/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 26 august 2003, reclamanta G.C. a chemat în judecată pe pârâta B.I.R. prin lichidator, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună rectificarea C.F. nr. 7783 Timișoara, în sensul radierii dreptului de ipotecă execuțională înscris în favoarea pârâtei pentru suma de 2.000.000.000 lei și respectiv 1.745.066.256 lei.
Reclamanta a invocat în motivarea acțiunii faptul că instanțele au respins cererea creditoarei B.I.R. formulată împotriva reclamantei pentru încuviințarea executării silite și în consecință nu se justifică nici menținerea în cartea funciară a înscrierii ipotecii.
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 9012 din 30 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantei.
în argumentarea soluției, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile normele de drept substanțial prevăzute de art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, care dispun că rectificarea înscrierilor din cartea funciară se pot cere dacă printr-o hotărâre definitivă s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul cărora s-a făcut înscrierea.
întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri la care se referă textul susmenționat, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 423 din 19 martie 2004.
Instanța de apel a învederat în motivarea deciziei că apelanta nu a făcut dovada stingerii raportului de obligație principal, pe care apelanta l-a garantat cu ipoteca contravențională instituită prin contractul autentificat sub nr. 1658 din 18 decembrie 1995 și nu a prezentat o hotărâre judecătorească definitivă care să constate că au încetat efectele juridice ale contractului de ipotecă conform dispozițiilor art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Problema prescripției dreptului de a cere executarea silită a intrat în puterea lucrului judecat potrivit deciziei civile nr. 111/A din 4 februarie 2003 a Tribunalului Timiș, care a stabilit că dreptul nu este prescris, deoarece s-a suspendat cursul prescripției conform art. 6 din Decretul nr. 167/1950 și art. 35 și art. 36 din Legea nr. 64/1995.
împotriva deciziei a declarat apel reclamanta.
în motivarea recursului, reclamanta arată că sentința civilă nr. 368/1997, prin care societatea comercială debitoare a fost obligată să plătească băncii creditoare, B.I.R., sumele garantate ulterior de recurentă prin contractul de ipotecă, nu îi este opozabilă, ea nu a fost parte în acel litigiu, executarea silită împotriva debitoarei este prescrisă, deci nu există nici o justificare pentru menținerea înscrierii ipotecii, față de recurentă neexistând titlu executoriu, iar între prevederile art. 1786 C. civ. și art. 1772 C. civ. există contradicție.
Recursul este nefondat.
Afirmația recurentei privind lipsa de opozabilitate față de ea a sentinței civile nr. 368/1997 este reală, ea nu a fost parte în litigiu declanșat de banca creditoare împotriva debitoarei SC M.H. SA, finalizat prin obligarea acesteia din urmă la plata către B.I.R. a sumelor de 2.000.000.000 lei și 1.745.066.256 lei.
Recurenta a garantat însă aceste împrumuturi prin contractele de ipotecă autentificate care constituie titluri executorii în temeiul art. 372 C. proc. civ., art. 66 din Legea nr. 36/1995 și art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, acest din urmă text de lege prevede "contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".
Cu referire la prescrierea dreptului de a cere executarea silită, s-a statuat prin decizia civilă nr. 111 din 4 februarie 2003 a Tribunalului Timiș, confirmată prin decizia nr. 719 din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, că acest drept nu s-a stins prin prescripție extinctivă, cursul prescripției a fost suspendat potrivit art. 35 și art. 36 din Legea nr. 64/1995.
Potrivit art. 1786 C. civ., "inscripțiile conservă dreptul de privilegiu și de ipotecă în curs de 15 ani din ziua în care s-au făcut inscripțiile", iar art. 1772 C. civ. dispune "ipoteca convențională nu va putea fi constituită decât prin act autentic", neexistând nici o contradicție între dispozițiile legale citate.
Așadar, în temeiul contractelor de ipotecă convențională autentificate, recurenta s-a angajat, ca în caz de nerambursare a ratelor de împrumut de către societatea comercială debitoare să se procedeze la executarea silită asupra imobilelor proprietatea acesteia, specificate în contracte, dreptul la executarea silită nu s-a prescris, și prin urmare menținerea înscrierii ipotecii în cartea funciară este justificată, iar recurenta nu a făcut dovada stingerii prin plată a obligației pe care a garantat-o sau prezentării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, așa cum pretinde art. 36 din Legea nr. 7/1996, pentru a dovedi existența uneia din cele 4 ipoteze pentru rectificarea înscrierilor din cartea funciară.
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5854/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5803/2005. Civil → |
|---|
