ICCJ. Decizia nr. 5872/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5872
Dosar nr. 653/2005
Şedinţa de la 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2503 din 2 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele a fost încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 126 din 3 martie 1998 a Tribunalului Teleorman.
Apelul declarat de debitoarea SC S.I. SRL Turnu Măgurele împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 655 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar prin Decizia nr. 1387 din 29 iunie 2004 şi prin încheierea din 8 septembrie 2004 ale aceleiaşi instanţe au fost respinse cererile de completare a primei decizii.
Împotriva deciziilor şi a încheierii susmenţionate au declarat recurs debitoarea.
Recursul este fondat pentru motivul invocat din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Încheierea primei instanţe a fost dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, conform art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia executării silite fiind, fără echivoc necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ., dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materia civilă, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase, astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331–339 din acelaşi cod.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă la tribunal, iar dispoziţia din art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare este judecătoria care încuviinţează executarea silită, prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă privitoare la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceiaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie, ambele proceduri fiind necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului executor.
Aşadar soluţionarea cererii de către un judecător, chiar şi stagiar, nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea este soluţionată de preşedintele instanţei apelul să rămână în competenţa tribunalului.
O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită, fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac.
În consecinţă apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, curtea de apel, ceea ce atrage casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei Tribunalului Teleorman pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de debitoarea SC S.I. SRL împotriva deciziilor nr. 655 din 21 aprilie 2004, nr. 1387 din 29 iunie 2004 şi a încheierii din 8 septembrie 2004 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care le casează şi trimite cauza Tribunalului Teleorman, pentru competenta soluţionare în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5874/2005. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5856/2005. Civil → |
|---|
