ICCJ. Decizia nr. 6060/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4508 din 27 noiembrie 2003, Judecătoria Piatra Neamț a respins acțiunea formulată de reclamanții-pârâți M.I. și M.R., în contradictoriu cu pârâta H.M., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă H.M., în contradictoriu cu reclamanții M.I. și M.R.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții-pârâți M.I. și M.R. au cerut prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta-reclamantă H.M. să se constate că sunt proprietarii unei construcții, edificată pe terenul proprietatea pârâtei. Pârâta nu a fost de acord cu acțiunea formulată de reclamanți și a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună evacuarea reclamanților din imobil și să se încuviințeze să le achite îmbunătățirile aduse imobilului.
Reține instanța de fond, că reclamanții-pârâți sunt constructori pe terenul altuia, și că, față de cadrul juridic impus de obiectul acțiunii, nu se poate pronunța dacă aceștia sunt de bună credință, însă calitatea de constructori le conferă unele drepturi, dar nu și dreptul de proprietate asupra construcției.
De aceea, acțiunea este inadmisibilă, iar cererea reconvențională se respinge, pentru că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra casei.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 241 din 8 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința apelată în privința reclamanților M.I. și M.R. și a reținut cauza pentru rejudecarea fondului.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanți, s-a constatat că reclamanții au construit o anexă, compusă dintr-o cameră, o bucătărie și o verandă, pe terenul pârâtei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins apelul declarat de pârâtă și a fost obligată pârâta să plătească apelanților-reclamanți suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Reține instanța de apel, că instanța de fond, care a respins acțiunea formulată de reclamanți cu motivarea că nu s-a putut stabili dacă aceștia sunt de bună sau rea credință, nu s-a pronunțat asupra acțiunii.
Reclamanții nu au contestat că pârâta este proprietara terenului pe care aceștia au edificat construcția, iar pârâta nu a contestat că reclamanții au construit pe terenul proprietatea sa, prin cererea reconvențională acceptând să le plătească contravaloarea îmbunătățirilor.
Se mai reține, că reclamanții au construit cu acordul pârâtei, martorii B.M., S.M. și C.M. confirmând convenția intervenită între părți cu privire la edificarea construcției pe terenul pârâtei.
Prin urmare, reclamanții sunt de bună credință. Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar acțiunea este admisibilă pentru că reclamanții nu au posibilitatea să ceară realizarea dreptului.
Instanța de apel reține și faptul că cererea reclamanților, care au stăpânirea imobilului, de a li se acorda drept de retenție nu este întemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta-reclamantă H.M., care în declarația de recurs, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greșit s-a reținut că reclamanții au edificat construcția cu acordul recurentei. Intimații nu pot fi considerați constructori de bună credință, pentru că au construit "cu de la sine putere și îi fac viața imposibilă".
Susține recurenta, că soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă, pronunțată de instanța de fond, este corectă, pentru că reclamanții-intimați nu pot fi proprietari ai casei și terenului și în condițiile în care proprietara terenului nu și-a dat acordul pentru edificarea construcției, acțiunea întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. este inadmisibilă. Se mai arată că, terenul nu poate fi folosit de reclamanți, că datorită comportării reprobabile a acestora nu a fost de acord să construiască o cameră, și că intimații, profitând de starea în care s-a aflat datorită situației fiicei sale, au edificat camera fără autorizație.
Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2005, recurenta precizează că în declarația de recurs a invocat un motiv de ordine publică, inadmisibilitatea acțiunii în constatare, pentru că s-a cerut constatarea unei situații de fapt, iar intimații, care se consideră proprietarii construcțiilor, puteau formula acțiune în realizarea dreptului.
în această cerere recurenta susține că inadmisibilitatea acțiunii în constatare și admisibilitatea acțiunii în evacuare, precum și netemeinicia și nelegalitatea deciziei atacate, constituie motive de recurs și se încadrează în art. 304 pct. 5, 8, 9, 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
în raport de conținutul declarației de recurs, susținerile care privesc inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispozițiile acestui text nu sunt însă incidente în cauză.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., invocat de intimații-reclamanți, acțiunea în constatare poate fi formulată pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept și poate fi primită numai dacă partea nu poate cere realizarea dreptului.
Acțiunea formulată de reclamanți nu este inadmisibilă în raport de textul citat, deoarece aceștia nu au cerut să se constate un fapt și nici nu puteau să ceară realizarea dreptului pretins, așa cum susține recurenta.
întrucât prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2003, reclamanții au solicitat să se constate că sunt proprietarii construcției edificată pe terenul proprietatea pârâtei, acțiunea privește constatarea unui drept (dreptul de proprietate), iar în condițiile în care folosesc construcția ce se află în posesia lor, iar dreptul asupra ei le-a fost contestat de pârâtă, aceștia nu au la îndemână o acțiune propriu-zisă în justiție prin care să-și poată realiza dreptul de proprietate.
Faptul că recurenta pârâtă este proprietara terenului pe care intimații-reclamanți au edificat construcția nu conferă acțiunii în constatare caracter inadmisibil, deoarece, conform art. 492 C. civ., proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietar al tuturor construcțiilor, plantațiilor sau lucrului făcut în pământ sau asupra pământului "până ce se dovedește din contră".
Textul stabilește o prezumție relativă, pe care constructorul o poate înlătura prin proba contrarie, dacă dovedește că lui îi aparține proprietatea construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor aflate pe teren.
Constructorul dobândește drept de proprietate asupra clădirii dacă a construit cu consimțământul proprietarului terenului, situație în care dreptul de proprietate asupra construcției se dobândește treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren.
în speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, intimații-reclamanți au construit pe terenul proprietatea pârâtei-recurente cu acordul acesteia. Martorii audiați în cauză, inclusiv martora C.M., audiată la cererea pârâtei, au precizat că pârâta a fost de acord ca reclamanții să edifice construcțiile și că relațiile dintre părți s-au deteriorat după executarea lucrărilor.
Or, pentru răsturnarea prezumției stabilită prin art. 492 C. civ. este necesar ca acordul să existe la momentul edificării construcției.
De aceea, corect prin hotărârea atacată s-a reținut că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanți și că cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat să se dispună evacuarea reclamanților din imobil, nu este întemeiată.
Celelalte susțineri ale recurentei nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate de aceasta prin cererea precizatoare (art. 304 pct. 5, 8, 10 C. proc. civ.), deoarece nu privesc încălcarea de către instanța de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sau omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui mijloc de apărare ori asupra unei dovezi administrate.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâta H.M. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6063/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6033/2005. Civil → |
|---|
