ICCJ. Decizia nr. 6069/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4251 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Satu Mare a admis acțiunea formulată de reclamanții C.V.G. și C.E. împotriva pârâților S.V. și S.M., stabilind linia de hotar ce desparte cele două proprietăți conform expertizei, care face parte integrantă din hotărâre, pe aliniamentul punctelor A, B, C.
A obligat pe pârâți să predea reclamanților în proprietate și posesie suprafața de 106 mp teren, înscrisă în C.F. 11 nedefinitivă Bicău, identificată prin punctele ABCDA și să demoleze gardul existent de pe terenul reclamanților și să-l monteze pe linia de hotar mai sus arătată, în caz de refuz autorizând în acest sens pe reclamanți, pe cheltuiala pârâților.
A mai obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1.267.000 lei, contravaloarea recoltei pe ultimii 3 ani și a respins excepția prescripției, invocată de pârâți, privind demolarea gardului.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că după apariția legii fondului funciar, experții topografi au delimitat terenurile părților prin țăruși, semnele fiind apoi modificate, motiv pentru care a existat și un dosar penal în care reclamantul a fost condamnat la o amendă penală pentru tulburare de posesie și furt.
între cele două proprietăți a existat un drum comunal care, conform Legii nr. 18/1991, a fost atribuit reclamanților C.G. și E. în schimbul unui alt teren, drumul fiind ulterior cuprins în titlul de proprietate eliberat reclamanților la 1 august 2000.
Din terenul reclamanților, pârâții au ocupat, prin montarea unui gard, suprafața de 106 mp teren pe care au cultivat-o cu zarzavaturi.
Excepția prescripției capătului de cerere privind demolarea gardului a fost respinsă de instanță, cu motivarea că reclamanții au solicitat doar mutarea gardului, iar titlul de proprietate al reclamanților a fost eliberat abia în anul 2000, fiind încorporat și drumul comunal schimbat de reclamant.
Apelul pârâților a fost admis prin decizia civilă nr. 144 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, care a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamanților, menținând celelalte dispoziții.
Curtea de Apel a reținut că expertizele topografice de stabilire a liniei de graniță trebuiau să țină seama de măsurătorile efectuate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991, și nu de vechea împărțire topografică. Apreciind că expertiza efectuată de inginer M. trebuie avută în vedere, a admis apelul și a respins acțiunea, cu motivarea că cele două expertize au ajuns la concluzii contradictorii, iar reclamanții nu au solicitat o contraexpertiză.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs reclamanții C.G. și C.E.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. au arătat că decizia este nelegală, deoarece instanța a apreciat în mod greșit că trebuie avută în vedere expertiza ing. M. și nu cea întocmită de expert K., mult mai completă și fundamentată. Pentru același lucru nu le este imputabil faptul că nu au solicitat efectuarea unei a treia expertize, care să o susțină pe prima.
Se mai arată că decizia este nelegală, deoarece, fiind vorba despre o acțiune în grănițuire, cererea nu trebuia respinsă, ci admisă, indiferent de expertiza care ar fi fost avută în vedere.
Recursul este fondat.
Prin grănițuire, conform art. 584 C. civ., se determină limitele exterioare dintre două proprietăți vecine. O grănițuire dispusă prin hotărâre judecătorească trebuie să rezolve, așadar, pretențiile și contestațiile cu caracter revendicativ ale părților, ținând cont, în același timp de transformările produse în configurația terenurilor, pentru a se asigura o folosire utilă a proprietăților.
Acțiunea în grănițuire își justifică rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți, cum este cazul în speță.
De aceea, prin decizia pronunțată în cauză, curtea de apel, care nu a tranșat cu privire la disputa părților referitoare la linia de hotar ci, dimpotrivă, a menținut aceeași stare conflictuală, a încălcat dispozițiile art. 584 C. civ.
Prin titlul de proprietate nr. 31-107070 din 1 august 2000, conform Legii nr. 18/1991, reclamantului C.G. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 7 ha și 4698 mp, din care 7548 mp teren intravilan.
Prin titlul de proprietate nr. 31-107172 din 5 iulie 2002, pârâtului S.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra a 4 ha și 9507 mp teren, din care 5.807 mp teren intravilan, în baza aceleiași legi a fondului funciar.
Suprafețele de teren aflate în intravilan, pe care se află construite locuințele părților, sunt învecinate, iar între părți au existat și există neînțelegeri cu privire la limita proprietăților, neînțelegerile lor făcând obiectul unor litigii civile și penale.
în cauză au fost efectuate două expertize. Ing. K.G., specificând că planul cadastral scara 1:2880 reprezintă vechile coordonate ale terenurilor, iar planul cadastral 1:2000 a fost utilizat la aplicarea Legii nr. 18/1991, a constatat că pârâtul S. nu a respectat mejda hărții cadastrale vechi și a ocupat, prin construirea gardului, 106 mp din suprafața reclamantului.
Trebuie subliniat că expertul a menționat că ambele părți dețin în fapt suprafețe mai mari decât cea din titlul de proprietate.
Ing. M.V. a avut în vedere în cadrul operațiunii de grănițuire actele de proprietate, planul de situație aferent titlurilor de proprietate și vechile semne de hotar. Precizează că, prin edificarea gardului, pârâții nu au ocupat din terenul reclamanților, iar linia de demarcație propusă este conformă folosinței actuale, planului de situație și titlurilor de proprietate.
Prin urmare, având în vedere că propunerea celui de al doilea expert, fără a ignora vechile semne de hotar, răspunde situației actuale a folosinței și a respectat titlurile de proprietate ale părților, raportat la faptul că cele două proprietăți au fost reconstituite prin Legea nr. 18/1991, înalta Curte, la fel ca și instanța de apel, constată că această ultimă expertiză trebuie avută în vedere la stabilirea liniei de hotar.
Soluția curții de apel de respingere a cererii de chemare în judecată este însă greșită, deoarece, dacă a constatat că doar una dintre expertize corespunde exigențelor grănițuirii, era sarcina instanței să stabilească linia de hotar în funcție de coordonatele stabilite prin lucrarea pe care a apreciat-o pertinentă. în cauză, efectuarea unei contraexpertize nu era necesară, deoarece concluziile diferite la care au ajuns cei doi experți rezultă din aplicarea unor planuri de situație diferite și doar instanța este competentă să hotărască dacă situația de fapt stabilită justifică soluția și constatările expertului.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanți și a modificat în parte decizia atacată.
în temeiul art. 314 C. proc. civ., a admis în parte acțiunea reclamanților, doar în ceea ce privește grănițuirea și a stabilit linia de hotar conform expertizei întocmite de ing. M.V., pe aliniamentele A,B,C,D.E.G.H.I.J.
Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către recurenți, reprezentând onorariu avocat, onorariu expertize, taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, conform actelor doveditoare, aflate la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6066/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6063/2005. Civil → |
|---|
