ICCJ. Decizia nr. 6076/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6076

Dosar nr. 20490/200.

Şedinţa publică din 7 iulie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Urziceni, prin sentinţa civilă nr. 600 din 5 mai 2004 a admis acţiunea formulată de reclamantul M.G. împotriva pârâţilor M.P., A.D. în calitate de reprezentată legală a minorei M.F.E. şi pârâtei M.L. A constatat că între reclamant şi numitul M.N., decedat la 13 octombrie 1999 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la data de 23 octombrie 1997 prin care reclamantul cumpăra suprafaţa de teren de 2.500 mp intravilan situat pe raza comunei Moviliţa, judeţul Ialomiţa cu vecinătăţile indicate. S-a stabilit că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare. A fost respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la acest ultim capăt de cerere instanţa a reţinut că pârâţii nu au nici o culpă pentru perfectarea actului.

Apelul declarat de reclamant, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 1567 din 6 septembrie 2004.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că admite cererea de obligare a pârâţilor-intimaţi la plata sumei de 15.980.000 lei la fond către reclamantul apelant. Intimaţii-pârâţi au fost obligaţi la 6.810.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanţa de apel a reţinut că pârâţii au recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare, care a fost la termenul din data de 7 aprilie 2004, astfel încât acţiunea fiind admisă trebuia făcută aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâţii fiind necesarii autorului lor şi în consecinţă ţinuţi să respecte obligaţiile asumate de defunct, antecontractul fiindu-le opozabil.

Cheltuielile de judecată la fond au fost de 3.580.000 lei plus 175.000 lei taxe de timbru şi 12.000.000 lei accesoriu de avocat.

Deoarece apelul a fost admis intimaţii-pârâţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 6.180.000 lei (din care 5.000.000 lei onorariu avocaţial).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii M.E.F. prin mama sa A.D. şi M.P., invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţin că pârâţii nu datorau cheltuieli de judecată la fond deoarece au recunoscut pretenţiile reclamantului, considerându-se greşit ca fiind prima zi de înfăţişare termenul de la data de 7 aprilie 2004, deoarece părţile nu au fost legal citate; pretenţiile reclamantului au fost recunoscute chiar înainte de prima zi de înfăţişare, respectiv la 10 martie 2004; instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi în consecinţă onorariul avocaţial stabilit la nivelul taxei de timbru.

Recursul se priveşte ca nefondat.

Din conţinutul încheierii pentru termenul din 10 martie 2004 (fila 18 dosar fond) nu rezultă că pârâţii au recunoscut pretenţiile reclamantului.

Prima zi de înfăţişare, potrivit art. 134 C. proc. civ. a fost la 7 aprilie 2004 (încheierea de la fila 29 dosar fond), data la care părţile pârâte prezente nu au recunoscut pretenţiile reclamantului.

Nora M.F.E. a fost reprezentată legal de mama sa, pârâta A.D. pe tot parcursul procesului. Faptul că mama minorei, în calitate de reprezentată legală, a fost numită şi curator la 16 aprilie 2004 prin dispoziţiile Primarului comunei Voluntari nu schimbă cu nimic datele problemei privind aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În ce priveşte critica privind neaplicarea de instanţă a prevederilor art. 274 alin. (2), nici aceasta nu poate fi primită. Aplicarea sau neaplicare acelor prevederi este o chestiune de apreciere a instanţei şi nu de nelegalitate, ori conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. în recurs, cale extraordinară de atac, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâţii M.P. şi M.E.F. prin reprezentanta legală A.D. împotriva deciziei nr. 1567 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la cheltuieli de judecată în cuantum de 5 milioane lei către intimatul-reclamant M.G.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6076/2005. Civil