ICCJ. Decizia nr. 6188/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6188
Dosar nr. 5649/200.
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la data de 7 noiembrie 1997 Judecătoriei sectorului 3, reclamanta C.F.A.V. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general, SC C.I. SA şi L.R.I., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii II şi III cu privire la apartamentul nr. 8; a mai cerut ca pârâţii să fie obligaţi a-i lăsa apartamentul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este moştenitoarea părinţilor săi P.E. şi M., proprietarii iniţiali ai imobilului cu mai multe apartamente menţionat, care a fost trecut în proprietatea statului. Pe cale judecătorească s-a stabilit în mod irevocabil că Statul român nu a dobândit acest bun cu titlu valabil.
Cu privire la apartamentul nr. 8, compus din două camere şi dependinţe, s-a arătat că acesta a fost înstrăinat către pârâtul L.R.I. la 25 martie 1997, conform prevederilor Legii nr. 112/1995, vânzătoarea fiind de totală rea-credinţă întrucât ştia că nu poate dispune de bun în mod valabil.
Pârâtul L.R.I. a formulat întâmpinare, susţinând că actul de înstrăinare trebuie păstrat întrucât l-a încheiat cu bună-credinţă. Printr-o cerere de chemare în garanţie, acelaşi pârât a solicitat ca, în cazul în care va fi evins, să se dispună obligarea intervenienţilor forţaţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC C.I. SA, să-i plătească despăgubiri în cuantum de 25 milioane lei, corespunzător valorii reale de circulaţie a apartamentului.
Judecătoria sectorului 3, prin sentinţa civilă nr. 6070 din 19 aprilie 2000 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, invocând criteriul valoric al obiectului pricinii pentru judecata în primă instanţă.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 343 din 2 aprilie 2001, a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtului L.R.I. să-i lase reclamantei apartamentul în deplină proprietate şi posesie. S-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea sentinţei s-a arătat, sub un prim aspect, că nu există nici o cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, acesta fiind valabil şi încheiat de pârâtul L.R.I. cu bună credinţă.
Pe de altă parte, compararea de titluri este favorabilă reclamantei, care are un titlu mai vechi şi provenind de la adevăratul proprietar.
Împotriva sentinţei pârâtul L.R.I. a formulat apel, reiterând susţinerile referitoare la validitatea contractului său de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a aderat la apel, solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 364 din 30 septembrie 2002, a respins ca nefondate apelul şi cererea de aderare la apel, cu o motivare similară celei a instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta, care a solicitat din nou constatarea nulităţii contractului şi pârâtul L.R.I., invocând buna–credinţă în condiţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursurile nu sunt întemeiate.
Sub un prim aspect este de reţinut, aşa cum au făcut şi instanţele, că nu s-a dovedit existenţa vreunei cauze de nulitate absolută care să afecteze contractul de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul în litigiu.
Pârâtul a dobândit cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 iar buna sa credinţă nu a fost nici un moment infirmată, el neavând cunoştinţă despre eventualul caracter litigios al bunului.
Pe de altă parte însă, compararea de titluri este favorabilă reclamantei-intimate, care a dobândit mai întâi, de la adevăratul proprietar iar nu de la unul aparent şi a transcris prima, toate aceste criterii de preferinţă operând în favoarea ei.
Aşa fiind, ambele recursuri vor fi respins ca nefondate potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.F.A.V. şi de pârâtul L.R.I. împotriva deciziei civile nr. 364/A din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6389/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6295/2005. Civil → |
|---|
