ICCJ. Decizia nr. 6261/2005. Civil

Prin contestațiile care au format obiectul dosarelor 11125/2003 și 11308/2003 înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș, conexate la termenul de judecată din 13 februarie 2004, formând dosarul 11125/2003, cu precizările ulterioare, contestatarii B.E.D. și B.Z.A. au chemat în judecată intimații Primăria și Primarul Municipiului Timișoara solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:

- să se stabilească cota de despăgubire aferentă apartamentului ce se restituie în natură, respectiv 6,003% prin despăgubire efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație până la data emiterii de decizie de restituire.

- să se stabilească suma de rambursat de care este condiționată, restituirea dispusă prin Dispoziția nr. 1463/2003, anume 25.892.278 lei.

- să se modifice în consecință art. 4 din Dispoziția nr. 1463/2003 în sensul ca restituirea în natură să fie condiționată de rambursarea cotei de despăgubiri aferente apartamentului 1 din totalul sumei de 48.118.979 lei acordate în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Hotărârea nr. 454 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, actualizată, respectiv 25.892.278 lei.

- să se dispună obligarea intimatului la restituirea în natură a părților din imobilul situat în Timișoara, cuprinsă în art. 1 din Dispoziția nr. 1463/2003 un termen de 3 zile calendaristice de la data achitării sumei de rambursat stabilite de instanță prin hotărâre judecătorească definitivă, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 10.000.000 lei/zi de întârziere din ziua a IV-a calculată de la achitarea sumei de rambursat.

Reclamanții au chemat în judecată și Direcția județeană pentru Tineret și Sport Timiș și Asociația județeană de Fotbal Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:

- să se constate ilegalitatea nerestituirii în natură a spațiilor menționate în art. 2 din Dispoziția nr. 1463 din 6 august 2003 emisă de primarul municipiului Timișoara.

- să se constate că la art. 3 din aceeași dispoziție se omite menționarea acordării despăgubirilor ce se cuvine în baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

- să se dispună obligarea intimatului primarul și Primăria municipiului Timișoara la restituirea în natură a părților din imobilul situat în Timișoara, cuprinsă în art. 1 din Dispoziția nr. 1463/2003 în termen de 3 zile calendaristice de la data achitării sumei de rambursat stabilite de instanță prin hotărâre judecătorească definitivă, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 10.000.000 lei/zi de întârziere din ziua a IV-a calculată de la achitarea sumei de rambursat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 568/99 pronunțată în ședința publică din 7 mai 2004 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de contestatorii B.E.D. și B.Z.A. împotriva Dispoziției nr. 1463 din 6 august 2003.

în contradictoriu cu intimații primarul și Primăria Timișoara, Direcția județeană pentru Tineret și Sport Timiș și Asociația județeană de Fotbal Timiș a modificat dispoziția contestată în sensul că:

Restituirea în natură a apartamentului nr. 1 cu 3,3 p.c. și 34/1031 mp din imobilul situat în Timișoara, este condiționată cu rambursarea cotei de despăgubiri aferente apartamentului nr. 1 din totalul sumei de 48.118.979 lei acordată în baza Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 454 din 22 martie 1997 a Comisiei județene Timiș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 actualizată, respectiv suma de 25.892.278 lei.

Instanța a obligat Primăria și primarul municipiului Timișoara să restituie în natură contestatorilor spațiile aferente imobilului situat în Timișoara, deținute de Direcția pentru Tineret și Sport cu contractul de închiriere nr. 678/1999 (SAD cu 3,82% p.c. și 41/1031 mp) și de Asociația județeană de Fotbal Timiș cu contractul de închiriere nr. 618/1999 ( SAD2 cu 2,70% p.c. și 30/1031mp).

Primarul municipiului Timișoara a fost obligat ca printr-o dispoziție ulterioară să acorde contestatorilor măsurile reparatorii prin echivalent pentru diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, actualizate cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a părților vândute din imobil.

Instanța a mai obligat Primăria și primarul municipiului Timișoara să restituie contestatorilor suma de 396.204.380 lei reprezentând diferența dintre suma efectiv plătită la 20 octombrie 2003 și suma de rambursat, respectiv, 25.892.278 lei împreună cu dobânda legală aferentă calculată din ziua plății.

Intimații au fost obligați să plătească contestatorilor 45.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin notificările nr. 1894 din 20 martie 2001 și nr. 2466 din 11 aprilie 2001 formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 contestatorii au solicitat restituirea în natură a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință situate la parterul clădirii din Timișoara, înscris în C.F. nr. 154 Timișoara nr.top 415 și despăgubiri în completare la valoarea reală în echivalent pentru locuințele și terenul aferent vândute chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin dispoziția de restituire nr. 1463 din 6 august 2003 s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 1 cu 3,3% părți comune și 34/1031, precum și a următoarelor spații cu altă destinație decât cea de locuință situate în imobilul în litigiu după cum urmează: SAD3 cu 3,17% părți comune și 35/1031mp, SAD4 cu 13,27% părți comune și 145/1031mp, SAD5 cu 4,12% părți comune și 45/1031mp, SAD6 cu 1,53% părți comune și 17/1031mp, SAD7 cu 0,94% părți comune și 10/1031 mp.

în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001 au rămas în proprietatea statului spațiile deținute prin contract de închiriere de către Direcția județeană pentru Tineret și Sport, SAD1 _i Asociația județeană de Fotbal Timiș, SAD2 _i s-a menționat că acordarea măsurilor reparatorii pentru spațiile care rămân în proprietatea statului și stabilirea cuantumului acestora se vor face printr-o dispoziție ulterioară și s-a reținut că restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei de 48.118.979 lei acordată în temeiul Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 454 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 actualizată la data plății.

în temeiul Legii nr. 112/1995, contestatorii au solicitat restituirea apartamentului 9 și 10 din același imobil situat în Timișoara, și acordarea de despăgubiri pentru restul apartamentelor, iar prin hotărârea nr. 454 din 12 martie 1997 a Comisiei județene Timiș de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a admis cererea de restituire în natură a celor două apartamente și s-au acordat despăgubiri pentru restul apartamentelor, în cuantum de 48.118.979 lei.

Prin decizia contestată s-a dispus restituirea în natură a ap. 1 și a SAD3,4,5,6 _i 7 dar condiționat de rambursarea sumei de 48.118.979 lei acordată în temeiul Legii nr. 112/1995, deși s-a restituit în natură un singur apartament din cele 16 pentru care s-au acordat despăgubirii în temeiul Legii nr. 112/1995, iar suma ce trebuia restituită reprezintă doar despăgubirea aferentă apartamentului nr.1 reactualizată cu indicele de inflație.

Instanța de fond a apreciat că SAD1_i 2 , nerestituite în natură, nu se încadrează în prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece Ministerul de resort al celor două intimate nu a făcut propuneri și nici Guvernul nu a emis hotărâre prin care să-l excludă de la restituire în natură. S-a apreciat că Direcția pentru Sport Timiș este titulara unui drept de administrare asupra Sălii Olimpice în care își poate desfășura nestingherit activitatea, iar Asociația județeană de Fotbal Timiș este o persoană juridică de drept privat având drept scop organizarea activității în ramura respectivă, neintrând în categoria instituțiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții primarul și Primăria Timișoara, Direcția județeană pentru Tineret și Sport Timiș și Asociația județeană de Fotbal Timiș, apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 8698/C/2004.

în apelul declarat, pârâtele primarul și Primăria Timișoara au solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a contestației; iar pârâta Direcția județeană pentru Tineret și Sport a criticat sentința sub aspectul interpretării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 2807 A pronunțată în ședința publică din 13 decembrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de către pârâții Primarul și Primăria Timișoara, Direcția județeană pentru Tineret și Sport Timiș, Asociația județeană de Fotbal Timiș, în contradictoriu cu reclamanții intimați B.E.D. și B.Z.A., apreciind că hotărârea pronunțată de instanța fondului este legală și temeinică.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.E.D. și B.Z.A. susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată încălcând dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Asociația județeană de Fotbal Timiș, în recursul său, a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit instanța a interpretat dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 considerând că demersurile în vederea includerii în lista aprobată de Guvern trebuie să fie anterioară soluționării modificării.

Recurenta susține că este esențială în dezlegarea pricinii împrejurarea că la data de 1 noiembrie 2003 a fost constituită comisia internă pentru analizarea notificărilor și care este abilitată să facă propuneri Guvernului. Așadar, se susține că instituțiile abilitate să facă propunerea prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-au constituit în timpul în care procesul era inițiat, iar recurenta, în lipsa comisiei respective nu putea face propuneri Guvernului, înainte de această dată, în vederea includerii în lista imobilelor care nu pot fi retrocedate. Această listă a imobilelor care intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost transmisă ulterior soluționării notificării, la data de 19 noiembrie 2004.

Se mai susține că dispoziția de restituire nr. 1463 din 6 august 2003 emisă de primarul municipiului Timișoara nu a fost comunicată și recurentei, nefiind opozabilă.

Recurenta consideră că este o instituție de interes public în sensul descris de legiuitor, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și cap. II din H.G. nr. 498 din 14 aprilie 2003, organizând activitatea sportivă fotbalistică a întregului municipiu Timișoara, funcționând în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.

Primăria și Primarul Municipiului Timișoara critică decizia sub aspectul greșitei interpretări a art. 16 din Legea nr. 10/2001, considerând că Asociația județeană de Fotbal Timiș este o instituție de interes public.

De asemenea, se susține că restituirea a fost condiționată de rambursarea sumei de 48.118.979 lei actualizată la data plății, sumă ce reprezintă despăgubiri pentru imobilul situat în Timișoara, acordat în temeiul Legii nr. 112/1995 așa cum rezultă din Hotărârea Comisiei județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 emisă sub nr. 454 din 12 martie 1997, sumă recunoscută de reclamanți în cuantumul respectiv, fiind achitată în întregime și actualizată la data plății.

Recursurile formulate de reclamanți B.E.D. și B.Z.A. au rămas fără obiect și vor fi respinse ca atare, față de împrejurarea că prin decizia civilă nr. 603 pronunțată în ședința publică din 14 martie 2005 Curtea de Apel Timișoara a obligat pârâții primarul și Primăria Timișoara, Direcția județeană pentru Tineret și Sport Timiș și Asociația județeană de Fotbal Timiș la plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamanților B.E.D. și B.Z.A.

Recursurile declarate de primarul și Primăria Timișoara și Asociația județeană de Fotbal Timiș sunt nefondate.

Dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. celelalte motive prevăzute de art. 304 C. proc. civ. fiind indicate greșit de recurenți.

Recurentele primarul și Primăria municipiului Timișoara consideră nelegală decizia instanței de apel cu privire la constatarea ilegalității art. 4 din Dispoziția nr. 1463/2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara în aplicarea Legii nr. 10/2003, prin care restituirea în natură a fost condiționată de rambursarea întregii despăgubiri primite în baza Legii nr. 112/1995.

Instanțele au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, luând în considerare și prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003.

Prin textul de lege special [art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001] legiuitorul încearcă să elimine orice discriminare între diferitele persoane posibile titulare ale dreptului de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv. Prin editarea acestui text de lege, statul încearcă să complinească lipsurile textelor similare cu caracter reparatoriu din Legea nr. 112/1995 și să realizeze o reparație integrală, efectivă a prejudiciului înregistrat de diferitele persoane, prin prelucrarea abuzivă a imobilelor, de către stat, în diverse perioade de timp.

Două sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana îndreptățită, în condițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, pentru a beneficia de prevederile art. 19 alin. (1) din această lege.

Astfel, solicitantul restituirii în natură a imobilului, trebuie să restituie despăgubirea primită în condițiile art. 12 din Legea nr. 112/1995 și imobilul ce face obiectul cererii de restituire să nu fi fost înstrăinat.

în speță, numai o parte a imobilului satisface exigența amintită (de a nu fi vândut). Apartamentul nr. 1 și spațiile cu altă destinație decât cea de locuință îndeplinește condiția impusă de legiuitor.

Legea nr. 112/1995 s-a referit exclusiv la spațiile cu destinație de locuință, astfel că despăgubirile acordate în baza ei se cuveneau numai pentru aceste spații, nu și pentru cele cu altă destinație.

în consecință, suma care trebuie returnată în conformitate cu dispozițiile legate este despăgubirea aferentă apartamentului nr. 1, apartament pentru care s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 și care poate fi restituit în natură în baza Legii nr. 10/2001 deoarece nu a fost vândut.

Instanța de apel în mod corect a menținut soluția primei instanțe, care a constatat că suma de rambursat din art. 4 al Dispoziției nr. 1463/2003 a fost calculat ilegal și, în consecință, a stabilit suma datorată conform dispozițiilor legale, obligând pârâtele recurente la restituirea diferenței dintre suma achitată conform dispoziției atacate și cea stabilită de instanță, împreună cu dobânda legală aferentă.

Plata sumelor stabilite prin dispoziția atacată de persoanele îndreptățite nu poate atrage o altă concluzie.

Legiuitorul făcând aplicațiunea regulii impreziunii și, pentru a evita îmbogățirea fără justă cauză, dispune că restituirea să se facă prin returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației.

Pentru identitate de rațiune, nu poate fi acceptat din punct de vedere legal ca beneficiarii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 să restituie o sumă de bani mai mare decât cea care se cuvine potrivit dispozițiilor legale; cota de despăgubire aferentă apartamentului 1 fiind determinată prin expertiză necontestată de părți.

Referitor la motivele vizând restituirea în natură a spațiilor SAD1_i 2 situate în Timișoara, în mod corect instanțele au reținut că acestea nu se află sub incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.

în alineatul al doilea al art. 16 nu se menționează decât că Guvernul stabilește, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate, la propunerea ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate. Nu se precizează în ce termen trebuie formulate propunerile, nici care sunt, concret, celelalte instituții publice interesate, în afara ministerelor de resort, care ar putea avea această atribuție, ceea ce creează dificultăți legate de aplicarea acestor dispoziții legale.

Art. 9 alin. (2)-(4) din Normele metodologice aduce câteva precizări de ordin tehnic. Una dintre precizări este aceea că fiecare minister și instituție publică deținătoare trebuie să transmită Guvernului lista cu imobilele la care se referă art. 16 alin. (1).

în speță, ministerul de resort, instituția deținătoare a imobilului au rămas în pasivitate la data emiterii Dispoziției de restituire era inexistentă H.G. în care s-ar fi putut statua că aceste spații comerciale din imobilul situat în str. U. ( SAD1 și SAD2 ) nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit art. 16 alin. (1).

Primarul și Primăria Municipiului Timișoara nu puteau decide cu privire la aceste spații, suplinind Hotărârea de Guvern.

în mod corect instanța de apel a concluzionat că din întreaga economie a art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu rezultă că legiuitorul a dorit să fie soluționată mai întâi notificarea, în sensul respingerii cererii de restituire în natură, apoi să demareze procedura de acordare a despăgubirilor pentru acest imobil.

Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunțată este legală și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. au fost respinse recursurile ca nefondate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6261/2005. Civil