ICCJ. Decizia nr. 64/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la 15 mai 2002 la Tribunalul Harghita, T.M. din Sighișoara, a chemat în judecată civilă pe pârâții A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) și SC N. SA Miercurea Ciuc pentru ca în contradictoriu cu acestea să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare intervenit între pârâți sub nr. HR 18 din 9 iunie 2000 privind pachetul de acțiuni și imobilul compus din clădire cu 12 camere și terenul în suprafață de 349 mp înscrise în C.F. 6219 și 6232 al comunei Ciceu sub nr. topo 6951/C/98 și 6951/C/99.
Reclamanții au cerut totodată obligarea celei de a doua pârâte la restituirea imobilului în deplina lor proprietate și posesie, precum și restabilirea situației anterioare în C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate al adevăratului proprietar T.F. de la care a fost preluat abuziv.
La 20 octombrie 2002 în fața primei instanțe prin completarea acțiunii și precizări, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâții M.V., M.P., M.G. și M.D. în calitate de cumpărători ai pachetului de acțiuni prin contractul HR nr. 18 din 9 iunie 2000 la încheierea căruia au fost reprezentați prin M.V.
Prin sentința civilă nr. 1747 din 13 decembrie 2002 Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei SC N. SA Harghita pe care a obligat-o să restituie reclamantei în natură libere de orice sarcini imobilul revendicat și în contradictoriu cu aceasta să se dispună restabilirea situației anterioare în C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate al autorului reclamantei.
Prin aceiași hotărâre a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. HR 18 din 9 iunie 2000.
Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care prin decizia civilă nr. 25 A din 11 martie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC N. SA Harghita.
Pentru a hotărî astfel în raport de susținerile și apărările părților, de probele administrate la cererea lor și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cele două instanțe au reținut în esență că imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut în cadrul și cu respectarea procedurii reglementate de legea specială menționată, a fost preluat abuziv și fără titlu valabil în proprietatea statului de la adevăratul proprietar, T.F. bunicul reclamantei în prezent decedat, care în calitate de funcționar public (jandarm) era exceptat de la aplicarea măsurii naționalizării prevăzute prin Decretul nr. 92/1950 în conformitate cu care a fost deposedat.
Totodată s-a stabilit că pârâta SC N. SA în calitate de succesoare prin efectul legii a fostei întreprinderi miniere din Miercurea Ciuc care a folosit imobilul după naționalizare, l-a inclus greșit în capitalul social al societății în contul mijloacelor fixe, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 15/1990 întrucât bunul a fost preluat fără titlu valabil și nu a fost înregistrat legal în patrimoniul acesteia sau antecesoarei sale înainte de privatizare.
împotriva ultimei hotărâri pronunțate în litigiu, a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor de procedură aplicabile, pârâta SC N. SA Harghita care invocând temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., au susținut în esență prin reiterarea apărărilor de fond și a motivelor de apel, că instanțele au nesocotit faptul că imobilul ar fi intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 și ulterior în proprietatea sa prin plata prețului întregului pachet de acțiuni în care era cuprins, situație în care reclamanta era îndreptățită conform art. 27-29 din Legea nr. 10/2001 exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată s-a pretins că instanțele nu ar fi verificat valabilitatea titlului statului în concordanță cu dispozițiile Decretului nr. 92/1950 și nu s-ar fi pronunțat asupra lipsei calității sale procesuale în considerarea faptului că a dobândit imobilul prin plata integrală a prețului în temeiul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni în care era cuprins ca și activ în anexa 3, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
în cadrul legal stabilit de Legea nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă a recurentei este dată de însăși calitatea de deținător al imobilului indiferent de titlul cu care pretinde că exercita dreptul de deținere, ea fiind exclusiv obligată în raportul procesual cu persoana îndreptățită să răspundă cererii acesteia.
în aceste condiții, răspunsul instanțelor la excepția ridicată a fost implicit, calitatea procesuală derivând din calitatea de deținător, independent când și în ce modalitate ar fi intrat acesta în posesia bunurilor.
în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului prin prisma aplicării Decretului nr. 92/1950 instanța de fond s-a pronunțat corect motivând explicit și potrivit cu probele dosarului că măsura naționalizării s-a aplicat greșit proprietarului, exceptat în considerarea profesiei sale de funcționar public (jandarm).
în același timp instanța de apel a înlăturat motivat susținerile apelantei în justificarea valabilității titlului statului în temeiul unui pretins Decret de naționalizare cu nr. 126/1953 pentru că acest act normativ nu există.
în fine instanțele au stabilit pe deplin temei că pârâta recurentă nu are un titlu valabil ce s-ar putea opune titlului reclamantului, pentru imobilul din litigiu și aceasta întrucât pe de o parte contractul încheiat cu F.P.S. sub nr. HR 18 din 9 iunie 2000 are ca obiect acțiuni care poartă asupra capitalului social și nu active determinate, pe de altă parte pentru că includerea imobilului din litigiu în capitalul social fără ca statul, respectiv antecesorul societății privatizate să-l fi avut în patrimoniu în temeiul unui titlu valabil a fost vădit nelegală.
Așa fiind recursul a fost respins ca nefondat.
Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a dispus și cu privire la cheltuielile de judecată cerute de intimată în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3204/2005. Civil → |
|---|
