ICCJ. Decizia nr. 6406/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6406
Dosar nr. 24920/1/2005
nr. vechi 8457/2005
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 3 februarie 2003, ulterior precizată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pârâtele Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Prefectura judeţului Gorj, solicitând să-i fie acordate despăgubiri băneşti pentru imobilul (construcţie şi teren), situat în Târgu-Jiu, ce a aparţinut autorilor săi şi a fost expropriat.
În motivarea acţiunii a arătat că deşi a depus toate actele doveditoare, primăria nu a emis o dispoziţie motivată, încălcând astfel prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta Primăria municipiului Târgu-Jiu a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesuale pasive şi arătând că atribuţia de a emite dispoziţia motivată revine primarului.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 10 din 29 ianuarie 2004 a admis acţiunea şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzătoare valorii de 1.992.238.235 lei pentru imobilul expropriat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere şi a motivat în sensul că:
- ambele pârâte au calitate procesuală pasivă, fiind incidente, în prima fază a procedurii administrative prealabile, dispoziţiile art. 33 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001;
- reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform art. 4 din Legea nr. 10/2001;
- imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 50/1974 iar scopul exproprierii a fost atins;
- valoarea actuală a bunului, stabilită prin expertiză tehnică, este de 1.992.238.285 lei;
- temeiul juridic al acordării de măsuri reparatorii în echivalent îl constituie prevederile art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Târgu-Jiu, reiterând susţinerile din întâmpinare şi arătând în plus că acţiunea reclamantului este prematură.
Prin Decizia nr. 897 din 24 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins recursul ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanţei de fond.
S-a mai arătat că în lipsa răspunsului entităţii notificate, care nu a respectat termenul prevăzut de lege în acest sens, acţiunea nu poate fi considerată prematură.
Împotriva acestei decizii pârâta Primăria municipiului Târgu-Jiu a declarat recursul de faţă, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că:
- nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta revenind primarului;
- acţiunea formulată de reclamant este prematură în condiţiile în care nu s-a emis o dispoziţie motivată de răspuns la notificare;
- expertul tehnic a comis mai multe erori la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este întemeiat.
Instanţele au respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei recurente, reţinând că în art. 20 din Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute categoriile de persoane juridice obligate la restituire către cei îndreptăţiţi, prin decizie sau dispoziţie motivată.
În alin. (3) al textului se face referire la „primării", precizându-se că într-un asemenea caz, restituirea se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
Primarul emite aşadar dispoziţia sau Decizia nu în nume propriu ci în calitate de reprezentant al deţinătorului imobilului, astfel că primăria are calitate procesuală pasivă.
Nici susţinerea privind pretinsa prematuritate a acţiunii nu poate fi primită, în condiţiile în care pârâta şi-a încălcat obligaţia legală de a soluţiona notificarea în termenul stabilit prin Legea nr. 10/2001, ce nu poate fi socotit de recomandare.
Criticile privind stabilirea valorii imobilului expropriat sunt de asemenea nefondate, expertul având în vedere înscrisurile depuse de părţi şi modul de calcul stabilit de normele metodologice; de altfel, recurenta nici nu a formulat obiecţiuni după depunerea raportului de expertiză şi nu a solicitat refacerea lui.
În consecinţă, cum hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei civile nr. 897 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 6401/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 632/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|