ICCJ. Decizia nr. 6401/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6401
Dosar nr. 13261/1/2005
nr. vechi 3220/2005
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 14 martie 2004 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis plângerea formulată de reclamantul J.I.G. împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local Cluj-Napoca, a anulat parţial dispoziţia nr. 3714 din 11 noiembrie 2003 emisă de primar şi a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului, a cotei de ½ din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. colectiv, nr. top. 23231/3/S/CXXXII, astfel că în final întreg apartamentul va fi restituit ambilor soţi, reclamantul şi G.E.B., ca bun comun; totodată, i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 30 000 000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 270 din 2 septembrie 1989, dată în baza Decretului nr. 223/1974, s-a trecut în proprietatea statului, cu plată, cota parte de ½ din imobilul în litigiu aparţinând reclamantului.
Reclamantul a declarat pe propria răspundere că la plecarea din ţară nu a primit nici o sumă de bani drept despăgubire pentru apartament.
Conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate de stat, cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Tribunalul a considerat că imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 au fost preluate abuziv, consimţământul proprietarului fiind viciat, deoarece era obligat să accepte o despăgubire modică pentru a i se aproba plecarea din ţară.
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil este condiţionată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită, reactualizată cu indicele de inflaţie.
Cum în cauză reclamantul a declarat pe proprie răspundere că nu a primit nici o despăgubire şi la dosar nu s-a depus vreun document care să ateste o asemenea plată, reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a cotei sale din apartament, fără a fi obligat la plata despăgubirilor reactualizate.
Prin Decizia civilă nr. 2584 din 17 decembrie 2004 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale a admis apelurile declarat de pârâţi, a schimbat în parte sentinţa şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 21 546 lei reactualizată la data plăţii, cu titlul de despăgubire.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
În Decizia de preluare a cotei de ½ din imobil, Decizia nr. 270 din 2 septembrie 1989 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al jud. Cluj, s-a menţionat că, în vederea lichidării debitului existentă faţă de sucursala C.E.C. Cluj, din despăgubirea de 40 000 lei stabilită de comisia judeţeană de evaluare prin procesul-verbal nr. 7625/1989, se va vira în contul creditorului suma de 18 454 lei, diferenţa de 21 546 lei plătindu-se fostului coproprietar.
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflaţiei.
Cum obligaţia persoanei îndreptăţite de a rambursa suma rezultă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu se poate reţine, aşa cum afirmă intimatul-reclamant, că aceasta ar fi o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar instanţa trebuie să dispună restituirea, indiferent dacă pârâtul a formulat sau nu cerere reconvenţională.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi reclamantul.
1. Pârâţii critică Decizia pentru nelegalitate, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenţii arată că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui titlu valabil, printr-o decizie care a respectat toate dispoziţiile unui act normativ în vigoare, astfel încât se impune respingerea în întregime a plângerii reclamantului.
În acest sens, recurentul susţine că împotriva deciziei de preluare a imobilului se putea face plângere la instanţele judecătoreşti în condiţiile Legii nr. 1/1967, că necomunicarea deciziei date în aplicarea Decretului nr. 223/1974 nu afectează valabilitatea titlului statului şi că instanţa nu poate cenzura constituţionalitatea Decretului nr. 223/1974 prin raportare la Constituţia din 1965.
2. Reclamantul critică Decizia sub aspectul obligării sale la plata sumei de 21 546 lei reactualizată şi solicită modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.
2.1 Sub un prim aspect, recurentul reclamant susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că motivarea apelului se poate face până la prima zi de înfăţişare, or apelanţii au de pus la dosar la al treilea termen o aşa-zisă completare a motivelor de apel, care în realitate reprezentau motive noi, ce nu mai puteau fi depuse la acel termen. Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., părţile nu se pot folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului.
2.2 Recurentul invocă, totodată şi încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în apel nu se pot face cereri noi, or intimaţii au solicitat obligarea reclamantului la plata despăgubirilor abia în faza apelului.
2.3 Pe fond, recurentul susţine că soluţia este greşită, deoarece la dosar nu s-a făcut dovada că el ar fi încasat vreo sumă de bani cu titlul de despăgubire, în Decizia de preluare a imobilului făcându-se vorbire doar despre necesitatea ca această despăgubire să fie plătită reclamantului.
Pârâţii au depus la dosar şi întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursurile declarate împotriva deciziei, Înalta Curte constată următoarele:
1.Recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate şi vor fi respinse.
Motivul pentru care instanţele au considerat că preluarea imobilului în litigiu a avut un caracter abuziv a fost acela că predarea imobilului către stat în schimbul unei despăgubiri modice nu a avut la bază un consimţământ valabil, ci un consimţământ viciat, exprimat numai pentru că altminteri reclamantului nu i s-ar fi permis să părăsească ţara.
Prin urmare, instanţele au considerat că preluarea efectuată în baza Decretului nr. 223/1974 intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.
Criticile formulate de recurenţi potrivit cărora preluarea a fost legală, deoarece s-a făcut în baza şi cu respectarea unui act normativ în vigoare la acea dată, nu au legătură cu motivul pentru care instanţele au reţinut aplicabilitatea legii speciale de reparaţie.
Astfel, instanţele stabilit caracterul abuziv al preluării, ţinând seama de distincţia făcută de art. 2 din Legea nr. 10/2001 între diferitele preluări abuzive: cu titlu sau fără tiltu valabil, din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi au considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, critica recurenţilor nu ar putea conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză, deoarece legiuitorul a înţeles să prevadă acordarea de măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate cu titlu valabil, în înţelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
2. Recursul declarat de reclamant este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
2.1 Apelanţii pârâţi au declarat apel împotriva sentinţei tribunalului, arătând în cerere motivele de fapt şi de drept ale acesteia.
Criticile apelanţilor au vizat exclusiv greşita reţinere a caracterului abuziv al preluării imobilului, în condiţiile în care, după opinia lor, preluarea s-a făcut în baza şi cu respectarea întocmai a unui act normativ în vigoare la acea dată.
La data de 3 august 2004, apelanţii au depus la dosar o cerere intitulată „completare a motivelor de apel", prin care au solicitat, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 21 546 lei, primită cu titlul de despăgubire pentru imobil, reactualizată.
Potrivit art. 287 alin. (2) cu referire la art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul se depun la dosar până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea.
În speţă, prima zi de înfăţişare în apel avut loc la data de 4 iunie 2004, când părţile, deşi legal citate au lipsit, iar instanţa a dispus suspendarea judecăţii.
Până la această dată apelanţii puteau să completeze motivele de apel formulate prin cerere.
Primind completarea motivelor de apel după prima zi de înfăţişare, abia la al doilea termen după repunerea cauzei pe rol şi în ciuda opoziţiei intimatului-reclamant, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 287 alin. (2) şi art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de apel, care a modificat hotărârea primei instanţe, s-a întemeiat exclusiv pe motivele de apel depuse la dosar peste termenul legal.
Cum aceste motive nu puteau face obiect de analiză în apel, nefiind formulate în termenul legal, Decizia prin care s-au admis apelurile este dată cu depăşirea limitelor devoluţiunii acestei căi de atac.
2.2 Întrucât instanţa de apel trebuia să analizeze legalitatea sentinţei exclusiv prin prisma caracterului abuziv sau neabuziv al preluării imobilului, în limitele motivelor de apel depuse în termenul legal, nu mai avea a se pronunţa asupra temeiniciei cererii de obligare a reclamantului la restituirii sumei reprezentând despăgubirea, reactualizată.
Chiar dacă instanţa de apel a considerat că obligarea reclamantului la plata de despăgubiri nu este consecinţa unei cereri noi a pârâţilor, ci o obligaţie care derivă din lege, în lipsa unei critici formulate în termenul legal la adresa sentinţei, prin care s-a reţinut că reclamantul nu datorează suma, instanţa nu se putea pronunţa asupra acestui aspect.
Astfel, posibilitatea ca reclamantului să i se restituie imobilul în natură condiţionat de restituirea pretinsei despăgubiri a făcut obiect de analiză şi în faţa primei instanţe, care s-a pronunţat motivat supra acestui aspect.
Fără a fi o cerere nouă, formulată pentru prima dată în faza apelului, aşa cum susţine reclamantul, obligarea sa la plata sumei de bani reactualizată nu se încadrează însă nici în dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în apel se pot cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe ori compensaţia legală.
Greşita obligare pârâţilor la restituirea imobilului în natură, necondiţionat de restituirea sumei pretins achitate reclamantului ca despăgubire, putea să constituie numai motiv de apel, care însă, aşa cum s-a arătat mai înainte, nu a fost formulat în termenul legal şi, prin urmare nu trebuia analizat.
2.3 Considerentele expuse anterior fac inutilă analiza celei de a treia critici formulate de recurentul-reclamant.
Pentru considerentele arătate, Decizia curţii de apel apare ca fiind dată cu încălcarea legii, ceea ce va determina admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea deciziei, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.
Deşi recursul reclamantului va fi admis, cererea acestuia de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, deoarece recurentul nu a depus la dosar dovezi care să ateste efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul J.I.G. împotriva deciziei civile nr. 2584/A din 17 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia în sensul că respinge ca nefondate apelurile formulate de pârâţii Primarul municipiului Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 713 din 24 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâţi împotriva aceleiaşi decizii.
Respinge ca neîntemeiată cererea de cheltuieli de judecată a recurentului-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6426/2005. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6406/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
