ICCJ. Decizia nr. 6388/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6388
Dosar nr. 18221/1/2005
Nr. vechi 4732/2005
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 23 martie 2004 a Tribunalului Alba a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul I.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Alba Iulia, a fost anulată în parte dispoziţia nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de pârât şi s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la plata despăgubirilor băneşti pentru imobilul înscris în C.F. Alba Iulia, nr top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 şi 436/1 în suprafaţă de 1041, C.F. Alba Iulia, nr.top 434/1/1 în suprafaţă de 353 mp şi C.F. Alba Iulia, nr.top 431/2, 432/2 în suprafaţă de 1457 mp, a cărui valoare estimativă stabilită prin expertiza tehnică întocmită de expert G.L. este de 4.414.456.000 lei.
Pârâta a fost obligată să transmită Prefecturii judeţului Alba Decizia şi documentaţia acestora acordării despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în caz contrar fiind autorizat reclamantul să depună aceste acte.
S-au respins celelalte capete de cerere şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Alba Iulia, Consiliul judeţean Alba, SC F. Alba, SC I. SA Alba şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de fond a reţinut că motivul care face obiectul procesului a aparţinut reclamantului şi fratelui acestuia în cote de câte ½ şi a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliu Popular al judeţului Alba. Despăgubirea acordată a fost de 40.000 lei.
Foştii proprietari I.E. şi I.I. au închiriat către I. Alba suprafaţa de 615 mp spaţiu de producţie, depozite şi birouri pentru perioada 1 iulie 1974-31 iulie 1976, contractul fiind prelungit ulterior pentru perioada 31 iulie 1976-31 iulie 1978, iar prin contractele de închiriere nr. 43 din 5 august 1997 şi nr. 885/2001 spaţiul de producţie în suprafaţă de 904 mp a fost închiriat către SC I. SA. Această pârâtă foloseşte în fapt întreaga suprafaţă şi înainte de anul 1977 a efectuat construcţii destinate derulării procesului de producţie.
În baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a transmis notificări către pârâţi, prin care a cerut ca imobilul să-i fie restituit în natură, iar prin notificarea adresată SC F. Alba Iulia a cerut contravaloarea utilajelor şi a întregului inventar al atelierului de tâmplărie.
Notificările au fost respinse prin dispoziţia nr. 367 din 23 iunie 2003, emisă de Primarul municipiului Alba Iulia, fără ca reclamantului să i se facă propuneri pentru acordarea de măsuri reparatorii, cu motivarea că preluarea bunului nu a fost abuzivă.
Reţine instanţa de fond, că dispoziţia atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, pentru că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice, iar preluarea imobilului s-a făcut abuziv de către stat.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică, iar expertul a evaluat imobilul. S-a constatat că la momentul preluării pe teren se aflau următoarele construcţii: atelier de tâmplărie manuală, atelier producţie, grajd, clădire depozitare, atelier tâmplărie maşini, atelier vopsitorie, şopron, casă de locuit, cabină portar.
Construcţiile noi edificate de pârâta SC I. SA sunt: două ateliere de producţie, copertină metalică, şopron metalic peste curte, magazie lacuri şi vopsele, birou, şopron clădire depozitare, hol întreţinere, conveior, atelier mecanic, cabină portar, WC, cicloane rumeguş.
Deoarece suprafaţa clădirilor vechi este de 1166,93 mp, iar cea a construcţiilor noi de 1482,53 mp, imobilul a devenit unul nou şi sunt incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2010
Pentru stabilirea caracteristicilor imobilului de a fi considerat nou se are în vedere pct. 18.3 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care se referă la adăugarea unor corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 50% din suprafaţa construită iniţial, şi la faptul că prin modificările aduse a rezultat o construcţie destinată să deservească o activitate specifică, respectiv activitatea de producţie.
În privinţa valorii lucrărilor de construcţii executate de SC I. SA, expertul a stabilit că este de 5.866.494.000 lei, iar valoarea tehnică actualizată a construcţiilor preluate de la reclamant este de 1.522.972.000. Pentru întreaga suprafaţă de 2851 mp valoarea de piaţă propusă este de 2.891.484.000 lei.
Reclamantul care este şi succesor al fratelui său are calitate procesuală şi este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri băneşti în sumă de 4.414.456.000 lei, plata lor urmând a fi făcută în condiţiile art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001 avându-se în vedere şi despăgubirea primită de foştii proprietari.
Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 362/1977 s-a reţinut că reclamantul nu se mai află în termen pentru a formula contestaţia, iar F. Alba care este o asociaţie constituită din cooperativele de consum de pe raza municipiului Alba Iulia nu este parte în contractul de închiriere.
Consiliul judeţean Alba şi Consiliul local al municipiului Alba Iulia nu au calitate procesuală, pentru că nu au emis dispoziţia contestată, iar faţă de Statul Român nu sunt incidente prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1907/A, din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamant şi de pârâţii SC I. SA, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Alba Iulia şi Municipiul Alba Iulia prin primar împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel a reţinut că potrivit constatărilor expertului imobilul a fost transformat. În privinţa suprafeţei şi ca valoare a devenit nou, iar partajarea proprietăţii vechi de cea nouă nu este posibilă datorită modului de amplasare a construcţiilor.
Apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice este lipsit de interes, pentru că prin sentinţa apelată acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât a fost respinsă. De asemenea, acţiunea a fost respinsă în contradictoriu cu pârâta SC I. SA în sarcina căreia nu a fost stabilită vreo obligaţie.
De aceea, şi apelul declarat de această pârâtă este lipsit de interes. Singurul capăt de cerere pentru care pârâta are interes, este cel referitor la cheltuielile de judecată, însă reclamantul a achitat cota sa parte din expertiza tehnică.
Cu privire la apelul declarat de Primăria municipiului Alba Iulia, se reţine, că reclamantul nu a cerut despăgubiri băneşti, însă atunci când restituirea în natură nu este posibilă se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, iar preluarea a fost abuzivă, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa apelată, pentru că aprecierea preluării abuzive se face prin raportare la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar Normele metodologice adaugă la lege.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs reclamantul şi pârâtele Primăria municipiului Alba Iulia şi SC I. SA.
Reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., arată că, deşi corect s-a reţinut că preluarea s-a făcut în mod abuziv, greşit nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului. Preluarea fiind nelegală trebuia să se restabilească situaţia anterioară, aşa cum s-a hotărât, într-un caz absolut identic, prin Decizia CEDO depusă la dosar. Conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, deciziile CEDO sunt obligatorii pentru Statul Român, având puterea juridică a hotărârilor Curţii Constituţionale.
Susţine recurentul, că nu prezintă importanţă transformarea imobilului de către pârâta SC I. SA Alba Iulia, pentru că problema este de principiu şi singura soluţie legală este retrocedarea bunului.
Indiferent cât de mare este investiţia, preluarea fiind abuzivă, consecinţa legală este restabilirea situaţiei anterioare, iar aspectul privitor la investiţii poate face obiectul unui dosar separat.
Pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greşit s-au acordat reclamantului despăgubiri băneşti în condiţiile în care acesta a cerut doar restituirea în natură.
Mai susţine că, raportat la prevederile art. 1.4 alin. (2) lit. B) din HG nr. 498/2003 cererea persoanei care se pretinde îndreptăţită se respinge, iar în cauză prin dispoziţia contestată au fost respectate aceste prevederi.
Instanţele au aplicat greşit prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece fiind aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege măsurile se stabilesc numai prin echivalent, iar măsurile reparatorii care pot fi acordate sunt titluri de valoare, nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau bunuri sau servicii şi nu despăgubiri băneşti.
Pârâta SC I. SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 C. proc. civ., arată că în mod greşit s-a reţinut că apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului este lipsit de interes. Pentru că a fost şi este chiriaşă, începând cu anul 1974 şi a făcut investiţii are interes procesual propriu în cauză şi chiar dacă prin sentinţa apelată nu s-au stabilit obligaţii în sarcina sa motivele de apel s-au întemeiat pe dispoziţii de ordine publică.
Arată recurenta, că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, pentru că reclamantul a cerut numai restituirea în natură, iar interesul este evident, pentru că „având proprietăţi mai mari decât ale pârâtei" are interesul clarificării drepturilor după soluţionarea irevocabilă a litigiului, iar despăgubirile nu sunt reale.
Decizia cuprinde motive contradictorii, deşi reţinând lipsa de interes, instanţa nu a analizat motivul de apel invocat la pct. III, privitor la natura măsurilor reparatorii, instanţa, analizând apelul declarat de reclamant, reţine că se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Or, dacă a reţinut această împrejurare, trebuia să se pronunţe că nu este posibilă acordarea de despăgubiri băneşti şi că nu sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Analizând susţinerile recurenţilor, în limita motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., se constată că recursurile declarate de reclamant şi de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia sunt fondate, iar recursul declarat de pârâta SC I. SA nu este fondat.
Hotărârile atacate cuprind motivele pe care se sprijină soluţiile pronunţate de tribunal şi de instanţa de apel, aceste motive nu sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, chir şi atunci când se solicită numai restituirea în natură rezultă din conţinutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (1) din legea republicată].
Art. 24, stabilea pentru deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării obligaţia că atunci când restituirea în natură nu era posibilă, să facă oferta de măsuri reparatorii prin echivalent, iar art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabileşte obligaţia acestuia să acorde în compensare alte bunuri sau, servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, în situaţiile în care măsura nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Hotărârea CEDO invocată de reclamant nu s-a pronunţat „într-un caz identic" cu prezenta pricină, iar susţinerea recurentei Primăria municipiului Alba Iulia că preluarea imobilelor care fac obiectul pricinii s-a făcut cu titlu legal, în raport cu prevederile art. 1.4 alin. (2) lit. B) din HG nr. 498/2005, nu este întemeiată.
Imobilul situat în Alba Iulia, pentru care notificatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, a fost preluat de stat prin Decizia nr. 362/1977 emisă de fostul Consiliul popular al judeţului Alba, în baza Decretului nr. 223/1974.
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2 care enumera situaţiile ce reprezintă preluarea cu caracter abuziv.
Corect, s-a reţinut prin sentinţa tribunalului şi Decizia instanţei de apel caracterul abuziv al preluării în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi nu cu cele invocate de recurenta pârâtă, deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice contravine dispoziţiilor Legii.
Or, potrivit Constituţiei României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în exercitarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Preluarea imobilelor care fac obiectul notificării formulate de recurentul-reclamant a fost abuzivă, pentru că, deşi Decretul nr. 223/1974 folosea noţiunea înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voinţa proprietarului de a înstrăina bunul.
Conform art. 2 alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din ţară erau obligate să înstrăineze construcţia (terenul era preluat de stat fără plata vreunei despăgubiri), iar înstrăinarea se putea face numai către stat. În acest mod se realiza o vânzare-cumpărare forţată către stat, iar preluarea imobilului se făcea cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.
Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane, cu scopul de a obţine un preţ corespunzător, deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcţiei se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
Sunt însă întemeiate criticile formulate de reclamant şi pârâta Primăria municipiului Alba Iulia care privesc modul de stabilire a măsurilor reparatorii.
Prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia pronunţată de instanţa de apel, s-a reţinut că recurentul-reclamant are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu prevederile art.18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi s-a stabilit dreptul acestuia la despăgubiri băneşti, în raport cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În cauză însă, greşit au fost aplicate prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluţionării acţiunii şi apelurilor, fără ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită.
Prin art. 1 alin. (1), 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 este consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor în toate cazurile în care acest lucru este posibil. Măsurile reparatorii prin echivalent sunt aplicabile numai dacă restituirea în natură nu este posibilă, iar măsurile reparatorii sub forma de despăgubiri băneşti, puteau fi acordate anterior modificării Legii nr. 10/2001 numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Unul din cazurile în care măsurile reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia să se facă cu observarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) care reglementau expres restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcţii neautorizate după data de 1 ianuarie 1990 sau construcţii uşoare ori demontabile autorizate sau neautorizate, indiferent de data executării lor.
De aceea, faţă de cererea reclamantului că expertul să stabilească dacă noile construcţii au fost edificate ulterior anului 1990 şi dacă au existat aprobările necesare, de constatarea expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor şi de faptul includerii în suprafaţa nou construită a şoproanelor obţinute prin montarea unei copertine între pereţii celor două clădiri şi a unei copertine metalice lângă peretele lateral, trebuia suplimentat probatoriul cu înscrisuri şi completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili când au fost executate construcţiile noi, dacă au fost autorizate şi dacă parte din ele sunt uşoare sau demontabile, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Numai prin stabilirea acestor împrejurări era posibil să se hotărască dacă imobilul transformat este nou în raport cu cel preluat şi să se stabilească măsurile reparatorii la care este îndreptăţit recurentul-reclamant.
În prezent art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 este abrogat, însă prin Titlul I art. I pct. 42 din Legea nr. 247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenţi.
Prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19 în alin. (1) stabileşte dreptul persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu aria desfăşurată a noilor corpuri, arie care se determină cu luarea în considerare a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege.
În alin. (2), art. 9 reglementează însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situaţia construcţiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Pentru această situaţie, textul prevede că foştilor proprietari sau după caz, moştenitorilor acestora li se restituie în natură suprafaţa deţinută la data trecerii bunului în proprietatea statului.
Împrejurările în raport de care se aplică prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi se stabilesc măsurile reparatorii la care este îndreptăţit recurentul-reclamant se pot stabili printr-o expertiză.
Recursul declarat de pârâta SC I. SA nu este fondat, pentru că, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, aceasta nu a justificat interes pentru a ataca cu apel sentinţa tribunalului.
Această recurentă a avut calitatea de pârâtă la prima instanţă, însă calitatea de parte la judecata care s-a finalizat prin sentinţa tribunalului nu era suficientă pentru exercitarea apelului.
Fiind de principiu că partea care a avut câştig de cauză nu are interes să atace hotărârea, pârâta SC I. SA, în contradictoriu cu care prin sentinţa tribunalului acţiunea reclamantului a fost respinsă, nu justifică interes pentru declararea apelului.
În prezenta cauză, în limita obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul cu reclamantul, faţă de care nu a fost obligată la executarea vreunei prestării, iar în calitatea sa de intimată poate invoca mijloace de apărare în propriul interes. De aceea, împrejurările invocate de recurentă nu justificau interesul acesteia pentru folosirea căii de atac a apelului.
Soluţia respingerii apelului declarat de această pârâtă pentru lipsa interesului este legală, iar susţinerile recurentei referitoare la măsurile reparatorii acordate reclamantului privesc raportul juridic născut între reclamant şi pârâta Primăria municipiului Alba Iulia.
Pentru considerentele expuse, vor fi admise recursurile declarate de reclamant şi de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, conform art. 314 C. proc. civ. se va casa în parte Decizia pronunţată de instanţa de apel, şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant şi pârâta Primăria municipiului Alba Iulia.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părţi şi se vor administra probele necesare stabilirii măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Restul dispoziţiilor deciziei se vor menţine, iar recursul declarat de pârâta SC I. SA va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul I.E. şi de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia reprezentată de Primar împotriva deciziei nr. 1907/A din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează în parte.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul I.E. şi de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia reprezentată de Primar.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 632/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6291/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
