ICCJ. Decizia nr. 6585/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6585
Dosar nr. 5204/2005
Şedinţa publică din 9 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosar nr. 2238/2004, s-a dispus, în baza prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului de rectificarea cărţii funciare.
S-a reţinut că sunt întrunite prevederile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., soluţionarea prezentei cauze depinzând de soluţia dată în rectificarea cărţii funciare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC S. SA Târgu-Mureş, susţinând în esenţă că dezlegarea prezentei pricini nu atârnă de soluţia ce urmează a se pronunţa în dosarul având ca obiect rectificarea cărţii funciare.
Recursul nu este fondat.
Prezenta judecată are ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii nr. 15976 din 29 august 2002 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, Biroul de carte funciară, prin care s-a admis cererea formulată de petenta SC S. SA, pentru întabularea dreptului său de proprietate supus imobilului înscris în C.F. 90928 Târgu-Mureş.
Cum acţiunea în rectificarea cărţii funciare formulată de reclamanţii C.I. şi E. în contradictoriu cu SC S. SA, priveşte tocmai această carte funciară, în mod corect instanţa de apel a apreciat că sunt întrunite cerinţele art. 244 pct. 1 C. proc. civ., dispunând în acest sens.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de SC S. SA Târgu-Mureş, împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. 2238/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 661/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6577/2005. Civil → |
---|