ICCJ. Decizia nr. 661/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 661.
Dosar nr. 21136/200.
Şedinţa publică din 9 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 aprilie 2003, reclamantul A.C. a chemat în judecată Primăria Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză instanţa de judecată să dispună anularea dispoziţiei nr. 4392 din 6 martie 2003 emisă de Primarul municipiului Craiova.
În motivarea contestaţiei reclamantul a arătat că în mod greşit a fost respinsă cererea sa privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 669mp situat în Craiova, în raport de împrejurarea că terenul menţionat este liber de construcţii.
Consiliul local Craiova, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că dispoziţia atacată este legală, neafectată de nici o cauză de nulitate.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică având ca obiect identificarea terenului şi stabilirea posibilităţii restituirii în natură a acestuia.
Prin sentinţa nr. 1 din 13 ianuarie 2004, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 400 mp, precum şi acordarea de măsuri reparatorii, pentru suprafaţa de 269 mp, până la valoarea de 1.668.876/mp.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel reclamantul A.C., pârâta Primăria municipiului Craiova şi pârâtul Consiliul local Craiova.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 3005 din 21 septembrie 2004, a respins apelurile declarate de reclamantul A.C. şi pârâta Primăria municipiului Craiova, prin Primar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantul A.C. şi pârâtul Consiliul local Craiova, criticile privind greşita aplicare a legii.
Examinând hotărârea atacată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 299 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 299 C. proc. civ., constituie obiect al recursului, între altele, hotărârile date în apel.
Din economia textului menţionat rezultă că formează obiect exclusiv al controlului judiciar în recurs hotărârile determinate de art. 299 C. proc. civ. pentru cel puţin unul din motivele de nelegalitate invocate în termenul prevăzut de legea procesuală civilă.
Or, în cauză instanţa de apel, deşi investită cu trei apeluri, respectiv al reclamantului A.C., pârâta municipiului Craiova şi pârâtul Consiliul local Craiova, s-a pronunţat numai asupra căii de atac exercitate de reclamant şi pârâta Primăria municipiului Craiova.
În raport de considerentele ce preced, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar al deciziei pronunţate în apel, în recursul declarat de Consiliul local Craiova, atâta timp cât apelul acestei părţi nu a fost soluţionat de instanţă.
Ca atare, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local Craiova şi va casa hotărârea atacată.
În vederea unei judecăţi unitare şi pentru a nu priva părţile de o cale de atac, Curtea va admite şi recursul declarat de reclamant, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea judecării apelurilor declarate de părţile menţionate împotriva hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.C. împotriva deciziei civile nr. 3005 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6657/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 662/2005. Civil → |
---|