ICCJ. Decizia nr. 6661/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6661
Dosar nr. 5857/2005
Şedinţa publică din 12 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 decembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A.T.L. şi A.K.H., cetăţeni străini, au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea deciziei nr. 31 din 13 octombrie 2003 a S.R.I., prin care li s-a respins notificarea pentru redobândirea în natură a imobilului situat în Moneasa, compus din teren 260 mp şi Vila Crinul.
Petenţii au precizat că optează pentru primirea dreptului de folosinţă special asupra terenului, conform art. II din OUG nr. 184/2002.
După administrarea probelor cu înscrisuri, prin sentinţa civilă nr. 269 din 2 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului pretins şi nici dovada că antecesorul lor nu a fost despăgubit de statul canadian (al cărui cetăţean era) potrivit acordului interstatal din anul 1971.
Faţă de actele noi depuse, Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa şi admiţând contestaţia, a anulat Decizia nr. 31/2003 a S.R.I. şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2160 mp şi a construcţiei, imobil înscris în C.F. 55 Moneasa, top 174 şi 175.
S-a reţinut în motivare că reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesual activă, fiind depuse acte privind calitatea lor de moştenitori ai lui A.L., care a dobândit prin moştenire imobilul construit de A.C. S-a mai constatat că în mod greşit s-a socotit incident art. 5 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât din cuprinsul înscrisului emanând de la Ministerul Afacerilor Externe rezultă că nici o persoană cu numele A. nu a primit despăgubiri pentru imobilele naţionalizate, în baza acordului româno-canadian din anul 1971.
Împotriva acestei decizii, în termen legal pârâtul a declarat recurs, prin care a invocat incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel că, pe de o parte, bunul imobil nu a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, ci în baza Decretului nr. 92/1950, care constituie titlu valabil.
Pe de altă parte, cu referire la anexa Legii nr. 213/1998, pct. 29 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a susţinut că nu se poate dispune restituirea în natură.
De asemeni, se susţine că Decizia nr. 31/2003 emisă de recurent a fost legală şi temeinică în raport cu actele incomplete.
Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Analizând recursul, precum şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurent nu sunt întemeiate, dar Decizia recurată va fi modificată în parte, ea fiind nelegală sub aspectul acordării a mai mult decât s-a cerut, pentru argumentele ce se vor expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 sunt considerate preluate în mod abuziv, astfel încât reclamanţii care şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, pot solicita măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Contrar susţinerilor recurentului, situaţia reclamanţilor din prezenta cauză nu intră sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001, cum bine a reţinut Curtea de apel.
Într-adevăr, principiul consacrat de Legea nr. 10/2001 fiind acela al restituirii în natură, excepţiile, de strictă interpretare, trebuiesc dovedite de cel ce le invocă, conform regulii art. 1169 C. civ.
În speţă, recurentul nu a făcut o asemenea dovadă, ci, dimpotrivă, reclamanţii au dovedit faptul negativ că autorul lor nu a beneficiat de despăgubiri în virtutea acordului statal bilateral invocat.
Faptul că toate înscrisurile doveditoare au putut fi procurate numai pe parcursul fazei judecătoreşti a soluţionării notificării în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate conduce la menţinerea dispoziţiei emise de recurentă în anul 2003, cum se pretinde prin prezentul recurs.
De aceea, nici unul dintre motivele invocate de recurentă nu este privit ca fondat.
Conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată însă că este incident motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Într-adevăr, astfel cum rezultă din petitul, nemodificat, al acţiunii, reclamanţii sunt cetăţeni străini şi de aceea au solicitat acordarea unui drept de folosinţă special asupra terenului, iar nu proprietatea. Or, prin dispozitivul hotărârii, Curtea de apel a acordat reclamanţilor ceea ce nu au cerut, respectiv dreptul de proprietate.
De aceea, respectându-se principiul disponibilităţii, recursul va fi admis sub acest aspect, cu consecinţa modificării în acest sens a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.R.I. prin U.M. 0198 Bucureşti împotriva deciziei nr. 164 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia atacată, în sensul că asupra imobilului teren, reclamanţii vor dobândi un drept de folosinţă special.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6740/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6685/2005. Civil → |
|---|
