ICCJ. Decizia nr. 6623/2005. Civil

Prin sentința nr. 2694 din 15 iunie 2001, Judecătoria Pașcani a admis cererea reclamantei P.C., în contradictoriu cu P.M. și a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 178.127 din 12 iunie 1996 privind suprafața de teren de 13500 mp, situată pe raza municipiului Pașcani, în sensul includerii reclamantei alături de pârâtă, ca titulare ale dreptului de proprietate.

Tribunalul Iași, prin decizia nr. 1039 din 29 mai 2002, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și a respins acțiunea, ca urmare a admiterii excepției. Prin decizia nr. 1679 din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe.

Pârâta a solicitat revizuirea sentinței pronunțate de instanța de fond, cererea fiind întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1710 din 27 iunie 2003, Judecătoria Pașcani a respins cererea de revizuire, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cazului de revizuire invocat.

Apelul declarat de revizuentă împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Iași, prin decizia nr. 334 din 27 februarie 2004.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 162 din 26 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de revizuentă și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de revizuentă împotriva sentinței nr. 1710 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei Pașcani și a fixat termen pentru judecarea cererii de revizuire la data de 16 februarie 2005.

Prin încheierea pronunțată la data de 16 februarie 2005 în dosar nr. 4664/2004, Curtea de Apel Iași, având în vedere că pe rolul Judecătoriei Pașcani se află o cauză având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, singurul înscris ce atestă calitatea de moștenitor a intimatei P.C. și constatând că soluționarea cererii de revizuire este în strânsă legătură cu soluția ce se va pronunța în cauza menționată, a dispus suspendarea cererii de revizuire formulate de P.M., în temeiul art. 244 C. proc. civ.

împotriva acestei încheieri au declarat recurs P.C., P.E. și P.G., fără a invoca nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

în esență, recurenții au susținut că cererea de suspendare a judecării cererii de revizuire constituie o modalitate de tergiversare a soluționării litigiului și folosire ilegală a terenului, împrejurare în raport de care încheierea atacată este nelegală.

în concluzie, recurenții au solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului aceleași instanțe în vederea continuării judecății.

Recursul este nefondat.

Din economia dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. rezultă că acest caz de suspendare facultativă vizează o chestiune prejudicială, de a cărei soluționare ar putea depinde și soluția ce urmează a se pronunța în cauza susceptibilă de aplicare acestui text și are ca finalitate o bună administrare a justiției, în sensul preîntâmpinării pronunțării unei hotărâri greșite în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească, respectiv a unor hotărâri contradictorii.

în raport de obiectul cauzei rezultă cu evidență că dezlegarea pricinii depinde de existența calității de moștenitor, contestată în dosarul aflat pe rolul judecătoriei și avut în vedere de instanță pentru a se pronunța în sensul suspendării judecării cererii de revizuire.

Prin urmare, în mod judicios instanța a apreciat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., așa încât recursul se constată a fi nefondat.

în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6623/2005. Civil