ICCJ. Decizia nr. 6786/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6786

Dosar nr. 10840/200.

Şedinţa de la 15 septembrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 810 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta D.E. împotriva pârâtei B.M., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că cererea reclamantei având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1255 din 22 mai 2003, privind motivul neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere este neîntemeiat întrucât din probele administrate rezultă că pârâta şi-a îndeplinit cu consecvenţă obligaţiile de întreţinere cu privire la contractul încheiat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta D.E., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă sub nr. 1115/2005.

Prin Decizia civilă nr. 739 din 10 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă D.E. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a decide astfel, Curtea a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recurs, în raport de dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că valoarea obiectului litigiului este sub un miliard de lei.

Tribunalul Bucureşti, sesizat cu judecarea recursului, a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac şi, constatând ca fiind apel calea de atac, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Tribunalul a avut în vedere că, prevederile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt aplicabile în speţă, întrucât determinant în rezolvarea litigiului dintre părţi nu este valoarea contractului a cărui rezoluţiune se solicită ci constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor de rezoluţiune a acestuia.

Pe de altă parte, tribunalul a mai reţinut că şi timbrajul prevăzut de legea taxei de timbru are în vedere nu valoarea litigiului ci obiectul cererii în constatare.

Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art. 22 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va stabili competenţa soluţionării căii de atac exercitată de reclamanta D.E. împotriva sentinţei civile nr. 810 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 15955/2004 în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Indiferent de argumentele reţinute de către cele două instanţe, de aplicare a normelor de competenţă în vigoare la data ivirii conflictului negativ de competenţă, determinantă în soluţionarea acestuia este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 2 pct. 1–4 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale tribunalele sunt competente să soluţioneze căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de către judecătorii, fie că acestea sunt supuse apelului, fie că sunt supuse numai recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării căii de atac exercitată de reclamanta D.E. împotriva sentinţei civile nr. 810 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. 15955/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6786/2005. Civil