ICCJ. Decizia nr. 6957/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6957
Dosar nr. 1668/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2002 reclamanţii N.M.B. şi C.M.V. au chemat în judecată pârâtul consiliul local al municipiului Cluj Napoca, solicitând anularea dispoziţiei nr. 3160 din 28 noiembrie 2001 emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi restituirea în natură a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. 27857 Cluj Napoca.
În motivare reclamanţii au arătat că prin notificarea trimisă prin executor judecătoresc au solicitat restituirea acestui imobil preluat abuziv de Statul Român, prin Decizia nr. 492 din 26 decembrie 1985 a Consiliului Popular al judeţului Cluj, ca urmare a faptului că fratele lor vitreg L.M., proprietarul tabular de atunci, deţinea mai multe imobile.
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 27 iunie 2002 Tribunalul Cluj a respins cererea reclamanţilor şi a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L.M., constatând că acesta a redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 35 înscris în C.F. 27857 Cluj, în baza Legii nr. 10/2001 prin dispoziţia Primarului municipiului Cluj Napoca, nr. 3019/2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele.
Apartamentul în litigiu a fost proprietatea intervenientului, prin construire, intabulat sub B+1 (f. 567dosar fond).
La data de 17 decembrie 1993 intervenientul L.M. s-a căsătorit, iar soţia sa deţinea şi ea un apartament proprietate personală, situaţie în care soţii erau obligaţi în temeiul Legii nr. 4/1973 să înstrăineze una dintre locuinţe, în termen de un an, începând cu data de 17 decembrie 1993, aspect ce rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 4337/1986 a judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru a evita trecerea imobilului în proprietatea statului, în baza Legii nr. 4/1973, L.M., în ultima zi a termenului de 1 an, respectiv în 18 decembrie 1974 a donat mamei sale C.M. acest bun. Dreptul de proprietate al acestuia a fost intabulat prin încheierea nr. 5246/1974.
În data de 3 iulie 1980, mama intervenientului, C.M. a redonat fiului său L.M. apartamentul, cu menţiunea că această donaţie s-a făcut pentru reîntoarcerea locuinţei în patrimoniul intervenientului, fiind construit de acesta din urmă şi potrivit înţelegerii iniţiale a părţilor, împrejurare ce rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 1819/1988 a judecătoriei Cluj Napoca.
Mama intervenientului a decedat în anul 1983 iar al doilea soţ al acesteia, C.Z., şi fiica lor N.M.B. au solicitat obligarea intervenientului L.M., fiu rezultat din prima căsătorie a defunctei, să raporteze la masa succesorală apartamentul în litigiu.
În timpul derulării acestui proces, imobilul în litigiu, prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj Napoca nr. 492/26 decembrie 1985 a fost preluat în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 4/1973, de la proprietarul tabular L.M., care a primit suma de 61.246 lei despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 1819/1988 Judecătoria Cluj Napoca a obligat pe L.M. să raporteze la masa succesorală a defunctei, echivalentul valoric al apartamentului, respectiv suma primită drept despăgubiri şi să plătească moştenitorilor C.Z. şi N.M. sulta corespunzătoare cotelor succesorale ce li se cuveneau.
Tribunalul Cluj a reţinut că reclamanţii nu au fost niciodată proprietarii imobilului în litigiu, că au avut numai un drept de creanţă pe care şi l-au valorificat la vremea respectivă şi că, prin urmare, nu au legitimare procesuală activă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii de fond au declarat apel reclamanţii.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 169 din 13 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, reţinând că aceştia nu au legitimare procesuală activă pentru promovarea cererii în restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, apartamentul fiind preluat de la proprietarul tabular L.M.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii considerând hotărârea netemeinică şi nelegală întrucât restituirea în natură a imobilului trebuia să se facă şi către ei, proporţional cu cotele stabilite prin sentinţa civilă nr. 1819/1988.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. a, din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în înţelesul prezentei legi, persoanele fizice care, la data preluării abuzive, aveau calitatea de proprietari ai imobilelor.
Aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj nr. 492 din 26 decembrie 1985 de la proprietarul tabular L.M., care este persoana îndreptăţită în înţelesul Legii nr. 10/2001 la acordarea de măsurii reparatorii.
De altfel în aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 56 din Legea nr. 4/1973, noţiunea de locuinţă trebuia înţeleasă în sensul art. 8 din această lege, obligarea de înstrăinare impusă proprietarului existând doar dacă acesta dispunea de bun în integralitatea lui, fiind proprietar exclusiv şi nu în situaţia unei proprietăţi indivize.
Aşa cum rezultă din actele dosarului prin sentinţa civilă nr. 4337/1986 care are autoritate de lucru judecat, Judecătoria Cluj Napoca a respins plângerea formulată de reclamanţi pentru anularea deciziei nr. 492/1985 de preluare în proprietatea statului a bunului în litigiu.
Împrejurarea că reclamanţii au obţinut un drept de creanţă ca urmare a obligării intervenientului de a raporta la masa succesorală suma primită cu titlu de despăgubiri pentru apartamentul preluat de stat în baza Legii 4/1973, nu le conferă dreptul de a beneficia de măsura reparatorie a restituirii în natură a imobilului.
Faţă de considerentele expuse, recursul reclamanţilor N.M.B. şi C.M.V. va fi respins.
În raport cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. vor fi obligaţi reclamanţii N.M. şi C.M.V. la plata sumei de 10.761.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul L.M. conform chitanţelor de la dosar (filele 10 bis şi 27).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N.M.B. şi C.M.V. împotriva deciziei nr. 169 din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă. Obligă pe recurenţi la 10.761.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul L.M.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 947/2005. Civil → |
|---|
