ICCJ. Decizia nr. 947/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 947
Dosar nr. 2976/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2004 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2976, V.D. în contradictoriu cu intimaţii V.N., V.L., SC U. SA Sibiu, Statul Român, prin municipiul Sibiu, reprezentat prin primar, a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 2872 din 20 aprilie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea acestei hotărâri şi rejudecarea cererii de revizuire.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea susţine că soluţia pronunţată în hotărârea pe care o atacă este rezultatul unei erori materiale, respectiv apreciindu-se că termenul pentru formularea cererii de revizuire, de o lună de zile, a fost depăşit, omiţându-se să se aibă în vedere că prin HG nr. 369 din 2 aprilie 2003 art. 1 alin. (1) s-a stabilit ca fiind zile libere zilele de 29 şi 30 aprilie 2003 şi 2 mai 2003 ajungându-se astfel printr-o eroare materială să nu se aibă în vedere, la calcularea termenului, zilele când serviciul era suspendat sau erau zile legale de sărbătoare.
Contestaţia în anulare este fondată.
Astfel este de reţinut, în primul rând, că în conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, este de o lună şi începe să curgă de la pronunţare, deci din 28 martie 2003 şi se împlineşte la data de 28 aprilie 2003 astfel cum a reţinut şi instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu contestaţie în anulare.
Greşeala materială comisă de instanţa a cărei hotărâre este contestată a constat în aceea că ziua de 28 aprilie 2003 a fost a doua zi de paşti, declarată zi nelucrătoare şi conform prevederilor art. 101 alin. (5), „când termenul se săvârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru", deci termenul s-ar fi împlinit în ziua de 29 aprilie 2004.
Conform HG nr. 369/2003 art. 1 alin. (1) „se stabilesc ca zile libere zilele de 29, 30 aprilie şi respectiv 2 mai 2003".
De reţinut de asemenea că ziua de 1 mai fusese declarată ca zi nelucrătoare prin Legea nr. 75/1996, iar ziua de 3 mai a fost sâmbăta şi 4 mai 2003 duminica, deci zile de asemenea nelucrătoare.
În consecinţă prima zi de lucru a fost 5 mai 2003, dată până la care putea fi formulată cererea, deci această dată care a fost reţinută de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată ca fiind data de înregistrare a cererii de revizuire, este în cadrul termenului legal; deci cererea de revizuire nu este tardiv formulată.
Astfel fiind, văzând şi dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. urmează a admite contestaţia în anulare, a anula Decizia contestată şi a fixa termen pentru judecarea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea V.D. şi anulează Decizia civilă nr. 2872 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fixează termen pentru judecarea recursului la data de 14 iunie 2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6957/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8792/2005. Civil → |
---|