ICCJ. Decizia nr. 6971/2005. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta M.M. prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior precizată, a solicitat în contradictoriu cu Ț.A., Ț.G. și Ț.I., să se constată nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare nr. 31596, 31531 și 31594, toate din 20 decembrie 1994, obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 1200 mp situat în comuna Ștefănești, pct." Ștefănești Centru" să demoleze construcțiile edificate abuziv pe terenul în litigiu pe cheltuiala pârâților, iar în caz de refuz, operațiunea să fie îndeplinită de reclamantă pe cheltuiala părților adverse.
Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 3201 din 15 septembrie 2003 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.M., a obligat pârâtul Ț.G. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 262,9 mp situat în comuna Ștefănești, pct. "Centru" jud. Argeș cu vecinătățile indicate în dispozitiv, să ridice gardul din ulucă de lemn ce împrejmuiește terenul arătat mai sus, a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 31596 din 20 decembrie 1994 și respins celelalte capete de cerere.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta M.M. și pârâtul Ț.G.
Curtea de apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 706/A din 16 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
Hotărârea Curții de Apel a fost recurată de către reclamanta M.M. și pârâtul Ț.G.
La termenul de judecată din 21 septembrie 2005 Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor, având în vedere dispozițiile Legii nr. 219/2005.
Din interpretarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I din O.U.G. nr. 138/2000, la rândul său modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, raportat la art. I pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, al căror obiect are o valoare sub 5 miliarde lei.
Dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 prevăd că recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curții de apel, se trimit la curțile de apel.
Având în vedere că valoarea bunului, astfel cum a fost stabilită prin expertiza dispusă la soluționarea în fond a cauzei, este sub 5 miliarde lei.
Dat fiind că normele de procedură menționate sunt de imediată aplicare, competența în soluționarea recursului a revenit Curții de Apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7014/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6968/2005. Civil → |
|---|
