ICCJ. Decizia nr. 7014/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1575 din 17 aprilie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea formulată de reclamanta B.D., în contradictoriu cu Primăria comunei Zam, Consiliul local Zam și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că restituirea în natură sau prin echivalent se face la cerere, prin notificare, că notificarea, care trebuie formulată în 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, va fi comunicată prin executorul judecătoresc și că necomunicarea notificării prin executorul judecătoresc atrage nulitatea acesteia pentru nerespectarea unei condiții de formă.
Se reține că notificarea formulată de reclamantă este nulă, pentru că nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc, iar sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 396/A din 17 septembrie 2003, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.
Instanța de apel a reținut că reclamantei nu i-a fost contestată calitatea de moștenitoare a fostului proprietar al bunurilor și nici dreptul de a cere restituirea bunurilor trecute abuziv în proprietatea statului, însă, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului, iar apelanta-reclamantă, încălcând această normă imperativă, nu a adresat notificarea prin executorul judecătoresc.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., arată, în esență, că notificarea a fost formulată în termenul legal, că a cerut să-i fie restituite imobilele de la numerele 242 și 211 din localitatea Zam, preluate abuziv de la tatăl său prin două hotărâri penale pe care le consideră nelegale și că este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Arată recurenta, că nu a înaintat notificarea prin executorul judecătoresc, însă cererea sa a ajuns la autoritatea care trebuia să emită dispoziția, că cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege și că formalitatea înaintării notificării prin executorul judecătoresc nu este sancționată de lege.
D.G.F.P. Hunedoara, pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul față de Statul Român, susținând că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Statul Român stă în proces numai în situațiile prevăzute de art. 26 alin. (3) și art. 31 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Se mai susține în întâmpinare că reclamanta a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent, pentru că nu a transmis notificarea prin executorul judecătoresc.
Recursul este fondat.
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză.
Greșit prin sentința instanței de fond, păstrată de instanța de apel, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu toți pârâții, fără a se intra în cercetarea fondului, reținându-se că notificarea este nulă, deoarece nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc și că nerespectarea termenului legal pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 din legea republicată) persoana care urmărește restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Notificarea care, conform art. 21 alin. (3) din lege, se comunică prin executorul judecătoresc, constituie modalitatea de exercitare de către persoana îndreptățită a drepturilor recunoscute de lege și face dovada respectării termenului prevăzut de lege pentru valorificarea dreptului la reparație în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice [art. 21 alin. (4)]
Prin lege, nu este stabilită vreo sancțiune pentru nerespectarea obligației de comunicare a notificării prin executorul judecătoresc.
De aceea, greșit prin hotărârile atacate s-a reținut că cererea formulată de recurenta-reclamantă este nulă, pentru că nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc și că reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării.
Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că cererea formulată de reclamantă a fost înregistrată la Primăria comunei Zam, la data de 10 august 2001, la nr. 336.
Existând dovada certă că persoana îndreptățită (recurenta) s-a adresat primăriei în termenul prevăzut de lege, în raport cu destinatarul, cererea produce toate efectele, iar instanța de fond și cea de apel, față de refuzul persoanei juridice notificate de a-i acorda reclamantei măsuri reparatorii, trebuiau să se pronunțe asupra dreptului acesteia, stabilind totodată care dinte cei trei pârâți are obligația să acorde măsurile reparatorii, în raport de prevederile art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001 (art. 21 și urm. din legea republicată).
Soluția respingerii acțiunii, pentru faptul netrimiterii notificării prin executorul judecătoresc fiind nelegală, a fost admis recursul declarat de reclamantă, au fost casate hotărârile recurate și, pentru că instanța de fond și cea de apel au soluționat procesul fără să intre în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. (5) și art. 297 C. proc. civ., a fost trimisă cauza, spre rejudecare, instanței de fond.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7029/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6971/2005. Civil → |
|---|
