ICCJ. Decizia nr. 7201/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 2 septembrie 2002, reclamantul N.I.I. a adresat Tribunalului Vrancea o plângere împotriva dispoziției nr. 93/2002 emisă de primarul orașului Odobești prin care i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren aferent, situat în Odobești.
Ulterior, reclamantul și-a modificat cererea, în sensul că a solicitat acordarea unor despăgubiri pentru imobilul în discuție, naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 și ocupat în prezent de mai multe familii.
în urma administrării probelor cu înscrisuri și expertize tehnice, Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 244 din 9 octombrie 2003, a admis acțiunea modificată și a stabilit dreptul reclamantului, în contradictoriu cu Primăria orașului Odobești, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Vrancea, la despăgubiri de 1.198.650.726 lei pentru casa de locuit, beci, anexă și 65.620.000 lei pentru suprafața de teren aferentă, 772 mp.
Au fost respinse excepțiile ridicate de Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesual pasive și prematuritatea. A fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea împotriva persoanelor fizice ocupante ale imobilului.
S-a reținut în motivarea acestor soluții că cel ce a preluat imobilul de la autorul reclamantului a fost Statul român, care are calitatea de a sta în acest proces. în privința rapoartelor de expertiză întocmite, s-a reținut că s-au respectat dispozițiile legale în vigoare privind evaluarea bunurilor imobile și nefiind lucrări efectuate la fața locului conform art. 208 C. proc. civ., nu era obligatorie sub sancțiunea nulității, citarea Ministerului Finanțelor de către expert.
Acest pârât a declarat apel împotriva sentinței.
Prin decizia civilă nr. 139 din 10 februarie 2004 Curtea de apel Galați a respins apelul ca nefondat, constatându-se că toate garanțiile procesuale au fost respectate în privința Ministerului Finanțelor Publice, care a fost reprezentat în instanță, a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză etc.
împotriva acestei decizii Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat în termen recursul de față, prin care invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Se reiterează criticile din apel și din cuprinsul întâmpinărilor depuse la instanța de fond privind expertizele efectuate în cauză.
Față de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, prin care nu pot fi repuse în discuție probele administrate în fazele procesuale ulterioare, această critică nu poate fi primită, ea excedând motivelor de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Se mai susține generic că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul că greșit ar fi fost obligat recurentul la plata despăgubirilor bănești pentru imobil, reclamantul trebuind să se adreseze cu o asemenea cerere prefecturii.
Nici acest motiv nu este întemeiat.
Astfel cum rezultă din rezumatul lucrărilor dosarului, prin dispozitivul sentinței de fond, menținut în apel nu s-a stabilit decât cuantumul despăgubirilor la care are dreptul reclamantul, urmând, desigur, a fi respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind acordarea prin echivalent a reparației pentru preluarea abuzivă a imobilului de la autorul reclamantului.
Față de considerentele anterior expuse, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, și a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7198/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7166/2005. Civil → |
|---|
