ICCJ. Decizia nr. 7240/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7240
Dosar nr. 7709/200.
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iunie 1998 reclamantele D.V. şi D.M. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Constanţa, Consiliul local Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa pentru obligarea pârâtelor să-i lase în proprietate imobilele proprietatea lor situate în Constanţa, compuse din 576 mp şi trei corpuri de casă şi dependinţe.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. şi normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În proces a rămas ca unica reclamantă, D.M. care a succedat-o pe D.V. decedată la 3 august 1998. Reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând în contradictoriu cu N.A. şi N.F. pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28262 din 27 decembrie 1996 şi nr. 2835 din 27 decembrie 1996 încheiate de RA E.D.P.P. Constanţa şi aceşti din urmă pârâţi.
După decesul lui N.A. au fost introduşi în cauză succesorii acestuia N.M., M.N., G.B. şi T.D.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 920 din 3 decembrie 1999 a admis acţiunea, a obligat pârâta să lase în proprietatea reclamantei imobilul compus din 576 mp şi trei corpuri de casă.
Prin aceeaşi hotărâre s-a anulat ca netimbrată cererea pentru constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Instanţa a reţinut în considerentele sentinţei că reclamanta D.V. decedată la 3 august 1998 a fost unica moştenitoare a lui A.D. decedat la 15 mai 1985 care dobândise proprietatea imobilelor revendicate prin cumpărare, de la D.C.
S-a mai constatat că în anexa la Decretul nr. 92/1950 de naţionalizare nu figurează în Constanţa imobilul nr. 28 din str. Ş.M. şi, ca urmare, statul nu justifică proprietatea asupra acestui imobil, înstrăinările ulterioare fiind făcute de un neproprietar. S-a constatat şi că pârâtele nu deţin titlu asupra imobilului.
Sentinţa nr. 920/1999 a fost rectificată, urmare admiterii cererii reclamantei, prin încheierea nr. 76 din 14 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2925/1998, s-a completat dispozitivul sentinţei în sensul că imobilele restituite se află situate în Constanţa, str. Ş.M. nr. 28, 28 A, 28 B şi 28 C.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 94/c din 23 septembrie 2003 a admis apelurile pârâţilor N.M., M.N., G.B., T.D.M., N.F. şi Statul Român prin Direcţia Finanţe Publice Constanţa în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice. Ca urmare a respins acţiunea faţă de Statul Român ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate şi faţă de pârâţii-cumpărători.
Au fost respinse recursurile formulate de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi RA E.D.P.P. Constanţa.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut nefondate criticile formulate de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa, referitoare la legitimarea reclamantei ca proprietar, legalitatea titlului statului şi identitatea între bunul revendicat şi bunul descris cu titlul de proprietate prezentat.
S-a constatat că s-a făcut dovada că imobilul a aparţinut tatălui său, D.A., a cărei unică moştenitoare este reclamanta D.M., fiica, sora şi mama ei fiind străine de succesiune prin neacceptare acesteia în termen. De asemenea s-a dovedit că tatăl era comerciant şi mama casnică, profesii exceptate de la naţionalizare.
S-a constatat că expertiza efectuată în cauză a stabilit identitatea dintre imobilul revendicat şi cel descris în actele de proprietate prezentate de reclamantă în susţinerea revendicării. Ele sunt situate în str. Ş.M. nr. 28, 28 A, 28 B şi 28 C colţ cu str. S., imobil divizat în prezent în patru unităţi locative.
S-a considerat întemeiată critica formulată de pârâţii persoane fizice în sensul că obligându-i pe aceştia să restituie reclamantei apartamentele cumpărate de ei, a acordat mai mult decât s-a cerut, ei fiind introduşi în cauză numai pentru cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor lor de vânzare-cumpărare. Această cerere a fost anulată ca netimbrată, soluţie neatacată de reclamantă.
Sub acest aspect s-a constatat că în mod greşit instanţa a dat preferinţă titlului reclamantei în raport de titlurile pârâţilor persoane fizice cu ignorarea dispoziţiilor art. 1898 C. civ. sub aspectul principiilor prevăzute de acesta.
S-a mai constatat că în stabilirea priorităţii titlurilor prezentate de părţi nu s-a făcut o analiză a bunei credinţe a pârâţilor chiriaşi cumpărători care nu aveau obligaţia să cerceteze titlul statului.
Faţă de împrejurarea că bunul nu face parte din domeniul public al statului ci din domeniul privat al Municipiului Constanţa, Statul prin Ministerul Finanţelor Publice nu se regăseşte în raportul juridic creat între părţi.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând soluţia în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În fapt reclamanta a arătat că instanţa de apel în mod greşit a respins acţiunea faţă de pârâţii cumpărători deoarece aceştia au rămas pârâţi în cauza de revendicare, chiar dacă s-a respins cererea de anulare a contractelor încheiate de aceştia.
S-a criticat faptul că deşi s-a considerat că nu au calitate procesuală pasivă s-a respins acţiunea faţă de aceştia ca nefondată.
În sfârşit, reclamanta a mai criticat hotărârea pentru faptul că s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001 prin aprecierea că pârâţii sunt ocrotiţi de buna-credinţă în consolidarea titlului lor şi s-a făcut această constatare fără să se administreze probe pentru reaua-credinţă
Reclamanta a mai susţinut că în procesul declanşat de ea, acţiunea în revendicare buna sau reaua credinţă era irelevantă singurele probe fiind compararea de titluri, sub aspectul provenienţei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs în termen legal şi de pârâta RA E.D.P.P. Constanţa care a invocat în drept art. 304 pct. 9 şi 10, iar în fapt a reluat criticile din apel în sensul că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor, că imobilul a trecut legal în proprietatea statului, că autorii reclamantei erau exploatatori de locuinţe şi nu s-a făcut identificarea clară a imobilului revendicat.
Recursurile sunt nefondate şi se vor respinge pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a corectat soluţia dată de instanţa de fond faţă de situaţia de fapt constatată în urma probelor administrate, şi respectând raporturile juridice create între părţi, în limita cererilor cu care a fost investită instanţa şi având în vedere poziţia acestora în raport de imobilul revendicat.
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii N. şi N.F. pentru constatarea nulităţii absolute a titlului lor de proprietate. Cererea completatoare a reclamantei nu a avut nici un subsidiar pentru situaţia că acest capăt de cerere nu se va admite.
Acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost anulată ca netimbrată. Efectul procesual al acestei soluţii este dispariţia în întregime a acţiunii nici un efect al acesteia neputându-se extinde asupra părţilor din acţiunea anulată, în lipsa altor cereri exprese formulate împotriva pârâţilor din acţiunea anulată. Interpretarea reclamantei, că prin anularea acţiunii în anulare pârâţii au rămas în proces în acţiunea în revendicare este excesivă şi nelegală, regulile procedurii civile fiind ferme sub acest aspect. Ca urmare titlul pârâţilor rămânând în fiinţă măsura obligării lor să predea proprietatea imobilului pentru care au un titlu valabil, este nelegală.
Valabilitatea titlului pârâţilor cumpărători şi lipsa investirii instanţei cu o operaţie de comparare de titluri face posibilă respingerea acţiunii în revendicare ca nefondată în raport de dobânditorii ulteriori. Ca urmare aprecierile făcute de instanţa de apel în considerente asupra bunei credinţe a pârâţilor cumpărători excede cadrului procesual, urmând a fi înlăturată.
Nici criticile formulate în recursul pârâtei RA E.D.P.P. Constanţa nu sunt întemeiate şi ca urmare nu se pot primi. Criticile, aceleaşi ca cele formulate în apel, nu se raportează la considerentele primei instanţe de control judiciar, curtea de apel, care le-a examinat şi respins motivat.
Instanţele au făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt, constatând că imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului Decretul nr. 92/1950 nefiind corect aplicat în situaţia proprietarului A.D. comerciant cu soţie casnică şi având doi copii. S-a constatat în mod corect că faptul de avea în proprietate mai multe imobile nu este de natură să determine prin această simplă situaţie calificare drept „exploatator de locuinţe" din termenii decretului, sintagmă discutabilă din perspectiva reglementărilor în vigoare şi la momentul apariţiei decretului prezent cu privire la proprietate (numărul acesteia nefiind limitat) şi la posibilitatea închirierii proprietăţii, chiriaşilor.
Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în lipsa opţiunii exprese a reclamantei, s-a constatat că nu se aplică în cauză dispoziţiile acestei legi, motivarea sub acest aspect fiind înlăturată
Referitor la recursul pârâtei întemeiat pe art. 304 pct. 10 se constată că nu s-a arătat care este proba administrată şi neavută în vedere de către instanţe, şi a cărei apreciere ar fi condus la schimbarea soluţiei.
Constatând că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică se vor respinge cele două recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta RA E.D.P.P. Constanţa şi reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 94/c din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7297/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7193/2005. Civil → |
|---|
