ICCJ. Decizia nr. 7246/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7246
Dosar nr. 19831/200.
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7703 din 26 noiembrie 2003, reclamantul B.Ş. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Târgu-Mureş anularea dispoziţiei nr. 1170 din 20 octombrie 2003 prin care i-a fost respinsă cererea pentru restituirea în natură a imobilului situat în Târgu-Mureş.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de Statul Român din proprietatea antecesorului său, astfel că refuzul restituirii în favoarea sa, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001 este nelegal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta s-a opus admiterii cererii reclamantului, susţinând că acesta nu se încadrează în categoria persoanelor expres enumerate de art. 3–5 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire în natură fiindu-i respinsă pe considerentul că antecesorul său nu a avut niciodată calitatea de proprietar tabular al imobilului în litigiu, deţinându-l numai în baza unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Prin sentinţa nr. 454 din 22 aprilie 2004, Tribunalul Mureş a admis acţiunea reclamantului, a anulat dispoziţia nr. 1170 din 23 octombrie 2003 emisă de pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureş şi a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului înscris în C.F. nr. 4660 Târgu Mureş, nr.top. 11667, poz. B + 25, situat în Târgu-Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în susţinerea pârâtei, potrivit căreia reclamantul nu a avut niciodată calitatea de proprietar al apartamentului în litigiu este eronată, având în vedere dispoziţiile art. 1295 C. civ. Sub acest aspect, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat de antecesorul său cu proprietarii tabulari îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate pentru vânzare, şi faţă de obiectul contractului, respectiv construcţia şi nu terenul, nu era necesară îndeplinirea cerinţei formei autentice, şi nici înscrierea dreptului în cartea funciară. Mai mult, antecesorului reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de proprietar prin Decizia nr. 285/1964, astfel că preluarea în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, prin Decizia nr. 200/1982 s-a făcut în fapt, fără titlu valabil, în actul de preluare fiind făcută referire la foştii proprietari tabulari.
Prin apelul promovat de pârâtă s-a arătat că petentul, în calitate de moştenitor al lui B.P. nu se încadrează în categoria persoanelor expres şi limitativ prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la data trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, înscrierile din cartea funciară având efect constitutiv de drepturi, producându-şi efectele de la data înregistrării lor.
Ca atare, drepturile dobândite în baza unor înscrisuri sub semnătură privată nu deveneau opozabile erga omnes decât prin înscrierea în cartea funciară. S-a susţinut că din acest punct de vedere instanţa a greşit atunci când şi-a bazat motivarea pe principiul consensualismului, deoarece fără a proceda la înscrierea în cartea funciară, dobânditorul a lipsit de eficienţă drepturile sale, pentru că, pentru un terţ, cum era şi statul, proprietari ai imobilului figurau J.A. şi soţia S.E., înscrişi la ultima poziţie din C.F. nr. 4660, Târgu-Mureş.
Prin Decizia civilă nr. 651/A din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureş împotriva sentinţei civile nr. 452 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Mureş.
S-a reţinut de către instanţa de apel că imobilul situat în Târgu-Mureş, înscris în C.F. nr. 4660 a fost proprietatea tabulară a numiţilor J.A. şi S.E.
Prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 1 ianuarie 1950, proprietarii tabulari vând lui B.P. acest imobil format dintr-o cameră şi o bucătărie, separate de restul imobilului, situat în partea din spatele curţii.
Dreptul de proprietar al lui B.P., în prezent decedat, antecesorul reclamantului, este recunoscut de Statul Român prin Decizia nr. 285 din 9 decembrie 1964, dispunându-se prin această decizie restituirea apartamentului către B.P. pe bază de proces verbal.
Este adevărat că în sistemul cărţilor funciare, drepturile reale se pot dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară. Cu toate acestea, din ansamblul prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, invocate de pârât în apărare, rezultă că lipsa înscrierii drepturilor de proprietate nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părţi. De asemenea, un astfel de drept real, constituit prin convenţia părţilor, este opozabil şi taţilor care au luat cunoştinţă de existenţa lui, deşi nu este înscris în cartea funciară. Numai terţii care, neavând cunoştinţă de existenţa unui drept neînscris şi încrezându-se în cartea funciară, au dobândit, prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care şi le-au înscris, le pot opune dobânditorilor anteriori.
În speţă, s-a dovedit că Statul Român cunoştea încă din anul 1964 de existenţa dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului (B.P.), chiar dacă acesta nu era intabulat în cartea funciară, concluzionându-se că Decizia nr. 200 din 10 mai 1982 prin care imobilul a fost preluat de statul Român este nelegală, preluarea fiind făcută de la alte persoane decât adevăraţii proprietari, care erau totuşi cunoscuţi.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta reiterând motivele din apel.
Astfel, susţine că prin hotărârea recurată greşit s-a reţinut că petentul B.P. se încadrează în categoria persoanelor prevăzute limitativ de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit art. 31 şi art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, act normativ ce era în vigoare la data trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, înscrierile din cartea funciară având efect constitutiv de drepturi.
Se mai susţine că greşit a fost avut în vedere principiul consensualismului, în condiţiile în care dobânditorul a lipsit de eficienţă drepturile sale prin neînscrierea în Cartea funciară, drepturi ce nu puteau deveni opozabile erga omnes în baza unui act sub semnătură privată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant din cauză a făcut dovada calităţii sale procesuale active în sensul celor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite"), conform certificatului de moştenitor nr. 100 din 9 noiembrie 2001 (aflat la fila 15, dosar fond nr. 7703/2003 al Tribunalului Mureş), fiind descendent al fostului proprietar al imobilului deposedat abuziv B.P., decedat la 16 decembrie 1968.
Imobilul din litigiu situat în Târgu-Mureş, evidenţiat în C.F. nr. 4660 Târgu-Mureş a fost proprietatea tabulară a numiţilor J.A. şi S.E., pe care l-au înstrăinat la 1 ianuarie 1950 prin contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată antecesorului reclamantului B.P., în prezent decedat.
Este cunoscut că vânzarea este un contract consensual, „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat".
Sub acest aspect contractul de vânzare-cumpărare încheiat între antecesorul reclamantului şi proprietarii tabulari J.A. şi S.E. este valabil „obiectul contractului l-a format numai construcţia, nu şi terenul, astfel că nu era necesară forma autentică".
Este adevărat că, în sistemul cărţilor funciare drepturile reale se pot dobândit numai prin înscrierea lor în cartea funciară, dar, din ansamblul prevederilor Legii nr. 115/1938 rezultă că lipsa înscrierii drepturilor de proprietate nu poate fi opusă de către o parte contractantă celeilalte părţi. De asemenea, un asemenea drept real constituit prin convenţia părţilor este opozabil şi terţilor care au luat cunoştinţă de existenţa lor lui, deşi nu este înscris în cartea funciară. Numai terţii care, neavând cunoştinţă de existenţa unui drept neînscris şi având în vedere menţiunile din cartea funciară, au dobândit, prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care şi le-au înscris, le pot opune dobânditorilor anteriori.
În plus, Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară respectă regula consensualismului, potrivit căreia drepturile reale se constituie şi se transmit între părţi la data încheierii contractului. Înscrierea în cartea funciară este prevăzută numai pentru opozabilitatea drepturilor faţă de terţi, astfel că legea nu mai prevede efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F.
De fapt, dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului a fost recunoscut de Statul Român prin Decizia nr. 285 din 9 decembrie 1964, potrivit căreia s-a dispus restituirea imobilului (apartament) în litigiu către acesta, iar prin procesul verbal încheiat la 19 ianuarie 1965 (fila 34–dosar 7703/2003 al Tribunalului Mureş) între persoanele delegate prin Decizia indicată anterior şi B.P. s-a procedat la predarea efectivă a imobilului.
Este cert, că Statul Român cunoştea şi a recunoscut încă din anul 1964–1965 dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului, chiar dacă nu era intabulat în C.F.
Preluarea imobilului s-a făcut deci, fără titlu valabil, de la alte persoane decât proprietarul real, cunoscut la acea dată fără echivoc.
Imobilul în litigiu este susceptibil de restituire, nu a fost înstrăinat, fiind la această dată închiriat unei societăţi comerciale.
Ar fi de neconceput şi contrar Protocolului nr. 1 la Actul Adiţional nr. 1 al CEDO, ca în situaţia în care chiar în perioada anterioară anului 1989 Statul Român a recunoscut la un moment dat calitatea de proprietar antecesorului reclamantului intimat, în condiţiile în care prin art. 44 din Constituţia României este ocrotită şi garantată proprietatea să nu se procedeze la restituirea imobilului.
Faţă de aceste considerente, urmează ca recursul declarat de pârâtă să fie respins ca nefondat, menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureş împotriva deciziei civile nr. 651/A din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 914/2005. Civil → |
|---|
