ICCJ. Decizia nr. 7260/2005. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7260

Dosar nr. 10464/2005

Şedinţa din camera de consiliu de la 27 septembrie 2005

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, a reţinut următoarele.

Prin sentinţa civilă nr. 176 din 23 mai 2005 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a disjuns de acţiunea privind anularea unui act administrativ prin care s-a schimbat încadrarea în funcţie, cererea având ca obiect repunerea în situaţia anterioară emiterii actului administrativ atacat prin rectificarea cărţii de muncă, şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia din urmă în favoarea Tribunalului Arad.

Prin sentinţa civilă nr. 684 din 6 iulie 2005 Tribunalul Arad, secţia civilă, a constatat necompetenţa tribunalului şi competenţa Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii disjunse, şi a trimis dosarul instanţei superioare comune instanţelor aflate în conflict pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Faţă de obiectul cererii introductive de instanţă, Curtea a stabilit competenţa Curţii de Apel Timişoara pentru următoarele considerente:

Cererea având ca obiect repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, prin rectificarea cărţii sale de muncă, are o natură accesorie faţă de cererea privind anularea ordinului prin care s-a dispus schimbarea încadrării din funcţia de inspector principal în funcţia de inspector asistent, deoarece soluţia asupra acestei cereri depinde de soluţia ce se dă cererii de anulare.

În cauză, are natura unei cereri principale cea prin care s-a solicitat anularea actului administrativ.

Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.

Întrucât art. 17 C. proc. civ. este înscris în titlul „Dispoziţii speciale" înseamnă că legiuitorul a avut intenţia ca prin acest text să deroge de la normele anterioare de competenţă materială şi teritorială. Ca atare, prorogarea de competenţă ce are loc în temeiul art. 17 C. proc. civ. poate să opereze chiar cu nesocotirea normelor de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

De vreme ce cererea principală este de competenţa de primă instanţă a curţii de apel iar prorogarea de competenţă operează şi după disjungere, curtea de apel legal învestită îşi păstrează competenţa şi asupra judecăţii cererii accesorii.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE.

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect rectificarea cărţii de muncă a reclamantei A.N.D., în contradictoriu cu intimatele A.N.V. Bucureşti şi D.R.V. Arad, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în Şedinţa publică din 27 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7260/2005. Civil. Stabilirea competenţei