ICCJ. Decizia nr. 7365/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7365
Dosar nr. 19261/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2582 din 13 iunie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a IV-a civilă, reclamanţii L.O., L.I.G., L.D., L.C. şi L.E. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1630 din 7 mai 2003 emisă de B.N.R., solicitând anularea acestei decizii şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că acest imobil compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 1894 mp a fost dobândit de către autorii lor, L.E. şi L.N. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6399 din 22 februarie 1936, transcris sub nr. 17494 din 22 februarie 1936 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 20696 din 4 iunie 1938, transcris sub nr. 10369 din 4 iunie 1938.
Au mai arătat reclamanţii că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului, dar intimata a emis Decizia menţionată prin care i s-a comunicat că acest imobil nu poate fi restituit în natură întrucât face obiectul de desfăşurare al unor activităţi de interes public şi social cultural.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 22 septembrie 2003, contestatorii şi-au precizat contestaţia şi au arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat prin Legea nr. 119/1948.
Precizându-şi acţiunea, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu se află în administrarea intimatei din anul 1979 în baza dispoziţiei nr. 587 din 19 octombrie 1979 emisă de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, prin transfer din administrarea Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice şi că, în prezent, are destinaţia de arhivă, spaţiu de depozitare şi că nicidecum nu se desfăşoară în acest spaţiu activităţi de interes public.
Cu privire la autorii lor, reclamanţii au arătat, în cuprinsul cererii precizatoare, că L.E. a decedat la data de 4 mai 1972 şi potrivit certificatului de moştenitor nr. 798/1972, au rămas moştenitorii L.O., fiu, L.L., fiu (decedat la 18 ianuarie 2001), L.I.G., nepot de fiu şi că au renunţat la succesiune L.N., soţie, L.E., fiu, L.M.C., nepot de fiu.
Au mai precizat reclamanţii că L.N. a decedat la 23 mai 1977 şi conform certificatului de moştenitor nr. 63/2002 (Birou notar Public M.T.) au rămas moştenitori L.O., fiu, L.L., fiu, L.I.G., nepot de fiu predecedat, renunţând la moştenire L.M.C. (L.C.M.) nepot de fiu predecedat şi că la data de 18 ianuarie 2001 a decedat L.L., moştenitorii acestuia fiind L.E., fiu şi L.C., fiu.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea acţiunii, întrucât Decizia de nerestituire a imobilului în natură îşi are fundamentul juridic în dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, care se referă la inaplicarea modalităţii de restituire în natură a imobilelor preluate de stat în vederea desfăşurării activităţilor de interes public, social-cultural sau obştesc.
A mai arătat pârâta că, întrucât imobilul în litigiu se include în reglementarea menţionată, intimata a înaintat forului tutelar superior, Direcţiei Culturii şi cultelor lista imobilelor ce urma să fie comunicată Guvernului prin stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 5 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, dar în baza HG nr. 45/2003, s-au menţinut imobilele aflate în administrarea Bibliotecii Naţionale a României în inventarul bunurilor publice ce beneficiază de regimul instituit prin Legea nr. 213/1998, anexa 3.
A mai reţinut instanţa de fond că situarea imobilului este esenţială pentru buna desfăşurare a activităţii de utilitate publică materializată în lectura liberă în domeniul beletristicii respectiv pe domenii de activitate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 20 ale Legii nr. 10/2001, a reţinut în mod greşit care este situarea esenţială a imobilului. În susţinerea motivelor de apel a fost invocat un raport de expertiză efectuat în anul 2001, în dosarul nr. 18128/2000 al Judecătoriei sectorului 2, dosar ce a avut ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General să restituie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 994,40 mp şi construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 774/A din 30 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a admis apelul declarat de contestatori.
A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis contestaţia.
A anulat Decizia nr. 1630 din 7 mai 2003 emisă de B.N.R.
A obligat intimata să restituie în natură imobilul din str. Ţ.
Pronunţându-se astfel, instanţa de apel a reţinut că au fost dovedite atât caracterul abuziv al preluării, cât şi calitatea persoanelor îndreptăţite, iar în ceea ce priveşte incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, invocată de pârâtă, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a făcut dovada că imobilul este necesar pentru continuarea activităţii de interes public, în mod eronat apreciind instanţa de fond asupra acestuia aspect, în timp ce reclamanţii au dovedit, prin expertiza depusă şi necontestată, că imobilul în litigiu nu este necesar continuării activităţii Bibliotecii Naţionale a României , dimpotrivă, destinaţia unei părţi a acestuia, sediu Loto Pronosport, fiind incompatibilă cu domeniul de activitate a pârâtei, cealaltă parte a imobilului servind nu ca depozit de carte, ci ca arhivă.
Împotriva deciziei civile nr. 774 A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a formulat recurs pârâta B.N.R., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut neincidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/1998, precum şi ale HG nr. 45/2003.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a mai arătat că instanţa de apel a ignorat înscrisurile depuse de aceasta odată cu întâmpinarea, din care rezultă că în imobilul revendicat nu se află arhive şi nici depozit loto-pronosport, ci depozite de carte de importanţă naţională din care se aduc la sălile de lectură, în permanenţă, volume solicitate de către publicul cititor. De asemenea, mai susţine recurenta, instanţa de apel, respingând proba cu înscrisuri, precum şi efectuarea unui nou raport de expertiză, a soluţionat cauza „pe baza probelor depuse de apelanţi în exclusivitate", ignorând faptul că raportul de expertiză depus de reclamanţi nu a fost adus la cunoştinţa Bibliotecii Naţionale a României şi nu a existat posibilitatea contestării acestuia, fiind efectuat în cadrul procedurilor administrative instituite de Legea nr. 10/2001 de către Primăria municipiului Bucureşti, fapt care, susţine recurenta, a fost adus la cunoştinţa instanţei, prin întâmpinarea formulată.
Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed.
Prin acţiunea introductivă, reclamanţii au contestat Decizia nr. 1630 din 7 mai 2003 emisă de B.N.R., solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a „imobilului situat în Bucureşti, sector 2".
Este de observat că cele două contracte de vânzare-cumpărare, depuse de reclamanţi în susţinerea cererii precizatoare şi completatoare a acţiunii introductive se referă la imobilul teren şi construcţie situat în Bucureşti" (contractul de vânzare-cumpărare nr. 6399 din 22 februarie 1936) şi la „imobilul teren, în suprafaţă de circa 900 mp., împreună cu construcţiile ce se află pe dânsul, situat în str. Ţ" (contractul de vânzare-cumpărare nr. 20696 din 4 iunie 1938).
Prin întâmpinarea formulată de pârâta B.N.R. cu ocazia judecării în fond a cauzei, se arată că, potrivit dispoziţiilor HG nr. 45/2003, se menţin în inventarul bunurilor publice ce beneficiază de regimul special instituit prin Legea nr. 213/1998, imobilele aflate în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, în anexa nr. 3 a HG nr. 45/2003, fiind menţionat „imobilul situat în Bucureşti, sector 2, str. Ţ.".
În anexa nr. 3 a HG nr. 45/2003, imobilul este identificat ca fiind „o clădire cu trei corpuri, construită la începutul secolului XX; corp D 1 alcătuit numai din parter, cu zidărie de cărămidă şi acoperiş de tablă zincată, corp D 2, de formă dreptunghiulară alcătuit S + P + E; corp D 3 alcătuit din parter, zidărie de cărămidă, învelitoare din tablă" (fila 71 dosar fond).
Raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit în dosarul nr. 18128/2000 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi depus de reclamanţi în susţinerea motivelor de apel se referă la ,,imobilul situat în str. Ţ., Bucureşti", menţionează că acesta este compus din „teren în suprafaţă de 994,40 mp şi construcţii", iar cu privire la compunerea imobilului, relevă că acesta este alcătuit din 3 corpuri, respectiv „corp A + corp B" şi „corp C", precizându-se şi destinaţia acestora.
Este de remarcat că din toate aceste înscrisuri transpar neconcordanţe, cu privire la identificarea şi compunerea imobilului în litigiu, chestiuni ce trebuiau lămurite de către instanţe pentru o rezolvare corectă a pricinii, în sensul prevenirii, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a oricărei greşeli în aflarea adevărului de către judecător.
Nici instanţa de apel, în virtutea rolului de instanţă de control judiciar nu s-a preocupat să elucideze discrepanţele menţionate, referitoare la identificarea fără dubiu a imobilului, apreciind, în mod greşit, ca „neutilă" efectuarea unei expertize, probă ce fusese solicitată de către reclamanţi.
În acest sens, se constată totodată şi încălcarea dreptului la apărare în ceea ce o priveşte pe pârâtă, raportul de expertiză luat în considerare de instanţa de apel, nefiind comunicat şi acesteia pentru a-şi exprima punctul de vedere.
Faţă de toate aceste considerente, constatându-se că nu a fost realizată identificarea fără dubiu a imobilului, împrejurare de fapt esenţială pentru rezolvarea corectă a pricinii, ca să se poată hotărî asupra fondului acesteia conform art. 314 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis şi Decizia instanţei de apel casată, cauza urmând a fi trimisă aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi, ocazie cu care probatoriul va fi completat în sensul celor mai înainte arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta B.N.R. împotriva deciziei nr. 774/A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7317/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7260/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
