ICCJ. Decizia nr. 7418/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7418
Dosar nr. 3319/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.D.M., H.D., H.D.A.R., C.P. au contestat la Tribunalul Galaţi Decizia nr. 70/28 septembrie 2001 emisă de Consiliul de Administraţie a SC P., prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a morii situată în comuna Lieşti, proprietatea antecesorilor lor, preluată de stat în temeiul Legii nr. 119/1948.
În motivarea contestaţiei se arată că Decizia nr. 70/2001 este nelegală deoarece a fost emisă de Consiliul de Administraţie şi nu de adunarea generală a acţionariatului din care APAPS - ul deţine 70% din acţiuni, iar motivarea potrivit căreia prin restituirea morii s-ar decapitaliza şi şi-ar pierde obiectul de activitate este nereală.
La termenul de 23 aprilie 2002, petenţii şi-au modificat obiectul cererii, motivat de faptul că în urma incendiului din ianuarie 2002 moara din comuna Lieşti cu anexele acesteia au fost distruse.
Prin sentinţa civilă nr. 446 F/14 octombrie 2002, Tribunalul Galaţi a admis în parte plângerea formulată de petenţii B.D.M., H.D., H.D.A.R. şi C.P. şi a modificat hotărârea nr. 70/2001 emisă de Consiliul de Administraţie al SC P. SA Galaţi în sensul retrocedării terenului aferent morii din comuna Lieşti, fostă proprietatea lui H.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a concluzionat că terenul aferent morii, distrusă în urma incendiului urmează a fi restituit în natură, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 10/2001, nu şi contravaloarea morii, deoarece aceasta nu mai există, iar dispariţia ei nu se încadrează în situaţia vizată de textul de lege.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia 58/A din 8 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile petiţionarilor şi acela al societăţii pârâte, SC P. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a motivat prin aceea că Legea nr. 10/2001 este o lege specială şi prevede o anumită procedură pe care părţile o au de îndeplinit atunci când solicită retrocedarea unui bun. În aceste condiţii, instanţa nu poate soluţiona o cauză prin aplicarea legii speciale cât şi a dreptului comun, aşa cum au solicitat petenţii.
În condiţiile art. 10 Legea nr. 10/200, care prevede restituirea în natură a terenurilor rămase libere de construcţii, aşa cum este situaţia în cauză, măsura dispusă în acest sens de instanţa de fond este legală şi aceasta cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă care pe tot parcursul procesului a încercat să obstrucţioneze restituirea terenului nu a probat afirmaţiile din întâmpinare, cum că terenul în litigiu ar fi în proprietatea altei unităţi.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi au declarat recurs petiţionarii şi societatea pârâtă.
Recursul petiţionarilor vizează modul de soluţionare al capătului de cerere referitor la acordarea măsurilor reparatorii aferente morii care în prezent nu mai există.
Recurenţii consideră nelegală statuarea tribunalului şi a instanţei de apel referitoare la neacordarea măsurilor reparatorii şi trimiterea la procedura de drept comun pentru acordarea despăgubirilor, motiv pentru care au solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de restituire prin echivalent.
În recursul declarat, societatea P. SA arată că în mod nelegal a fost obligată la restituirea terenului aferent morii, deoarece acesta nu a fost solicitat prin notificarea petiţionarilor, nu este proprietatea societăţii, aşa cum o atestă hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, iar terenul nu este liber, deoarece pe acesta se mai găsesc resturile morii distruse de incendiu şi clădirile anexe care nu au fost afectate de incendiu.
Recursurile sunt neîntemeiate astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi au concluzionat că drepturile petiţionarilor în privinţa morii distruse de incendiu pot fi valorificate pe calea unei acţiuni de drept comun, şi nu pe calea Legii nr. 10/2001, respingând acest capăt de cerere pe excepţia finelui de neprimire.
În accepţiunea Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii în sens larg, restituirea în natură sau prin echivalent, vizează imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada de referinţă a legii, 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
În speţă, construcţia morii exista în natură la data de 22 decembrie 1989 şi a continuat să fie folosită de societatea pârâtă până la 25 ianuarie 2002, când a fost distrusă în urma unui incendiu. Aşadar, reclamanţii erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în privinţa acesteia, considerent pentru care prin notificarea din 2 august 2001 au solicitat restituirea acesteia în natură împreună cu terenul De abia după incendiere şi după pronunţarea deciziei nr. 70 din 28 septembrie 2001, succesorii petiţionari au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.
Dreptul petiţionarilor în privinţa morii distruse prin incendiu are un caracter reparator, în cadrul procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001 şi nu potrivit procedurii de drept comun, pentru a se putea argumenta în sensul că un atare capăt de cerere nu poate fi soluţionat în cadrul contestaţiei împotriva deciziei emisă în procedura administrativă prealabilă, aşa cum s-a statuat prin hotărârile pronunţate.
Excepţia instituită de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, legată de neacordarea măsurilor reparatorii, are un caracter restrictiv şi vizează numai construcţiile preluate abuziv, distruse ca urmare a calamităţilor naturale, deci pentru cauze de forţă majoră, nu şi construcţiile distruse din alte cauze, cum este în speţă, în urma incendiului.
Aşadar, instanţele erau datoare să se pronunţe în privinţa capătului de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru moară, în cadrul contestaţiei împotriva deciziei nr. 70/2001 şi nu să soluţioneze pe excepţie. Pentru acest considerent recursul petiţionarilor va fi admis, casându-se hotărârile pronunţate cu trimitere la instanţa de fond.
Reţinând că contestatorii au solicitat şi restituirea terenului aferent morii, aşa cum rezultă din conţinutul notificării, al deciziei nr. 70/2001 şi chiar din apărările societăţii pârâte (care pretinde că terenul îi aparţine) instanţa de trimitere urmează a clarifica situaţia juridică a terenului, ţinând seama şi de cele statuate prin sentinţa nr. 5266 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Galaţi şi Decizia nr. 274/R din 22 februarie 2000 a Curţii de Apel Galaţi şi va dispune în privinţa acestuia în funcţie şi de situaţia vizată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii B.D.M., C.P., H.D.A.R., H.A. şi pârâta SC P. SA Galaţi împotriva deciziei nr. 58 A din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 466 E din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Galaţi şi trimite spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7435/2005. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7431/2005. Civil → |
|---|
