ICCJ. Decizia nr. 7560/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7560

Dosar nr. 8551/2005

Şedinţa publică din 4 octombrie 2005

Asupra recursului şi conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1941 din 15 martie 2004 la Judecătoria Piatra Neamţ reclamantul I.C. a chemat în judecată comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ şi a solicitat să se constate că este proprietarul următoarelor suprafeţe de teren: 0,72 ha în tarlaua „Sere 1", 0,54 ha în tarlaua „Comăniţa" şi 0,36 ha în tarlaua „Tăzlăoani", extravilanul comunei Dumbrava Roşie.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a dobândit în proprietate imobilele menţionate prin succesiune de la tatăl său I.G.I., decedat la data de 5 februarie 1978, bunurile nu au constituit obiectul Legii nr. 18/1991 şi se află în posesia sa.

Judecătoria Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 3849 din 27 octombrie 2004 a respins acţiunea.

S-a reţinut că autorul reclamantului, I.G.I., a fost înscris în evidenţele agricole cu suprafaţa de 1,95 ha teren, în perioada anilor 1951–1955, teren situat pe raza comunei Dumbrava Roşie, din care în certificatul de moştenitor nr. 168 din 28 martie 1978 se regăsesc 17.300 mp.

S-a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10.800 mp.

S-a considerat că, potrivit art. 111 alin. (2) C. proc. civ. acţiunea în constatare nu poate fi primită întrucât reclamantul poate cere realizarea dreptului său.

Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 102 din 3 martie 2005 a declinat în favoarea Curţii de Apel Bacău competenţa soluţionării apelului declarat de reclamantul I.C. împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ cu motivarea că acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune are o natură patrimonială însă, în speţă, nu se poate determina competenţa instanţei în funcţie de criteriul valoric.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 535 din 18 mai 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a recursului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Curtea de apel a arătat că faţă de obiectul acţiunii şi dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac reprezintă „recurs" şi revine în competenţa de soluţionare a tribunalului.

Curtea urmează să stabilească în favoarea Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva sentinţei judecătoriei pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv, în materie civilă.

Acţiunea prin care reclamantul a solicitat, în speţă, să se constate că este proprietarul suprafeţelor de teren menţionate în cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial iar valoarea obiectului este mai mică de 1 miliard.

Astfel fiind, calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei reprezintă „recurs" şi revine, potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 în competenţa de soluţionare a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de I.C. împotriva deciziei nr. 535 din 18 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău.

Stabileşte competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Piatra Neamţ, în favoarea Tribunalului Neamţ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7560/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs