ICCJ. Decizia nr. 7582/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7582
Dosar nr. 1864/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 132 din 5 martie 2002, a admis excepţia invocată de intimata SC C. SRL Mamaia şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele A.D.D. şi N.Z.A., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Mamaia.
S-a reţinut că reclamantele au solicitat anularea Hotărârii nr. 2164 din 4 iulie 2001 emisă de SC C. SRL prin care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a vilei din staţiunea Mamaia, iar cel de al doilea capăt de cerere priveşte anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 8 februarie 1997 între SC M. SA şi SC C. SRL.
Instanţa a apreciat că cele două capete de cerere atrag competenţe materiale diferite, şi proceduri reglementate de legea specială şi de dreptul comun.
Prin Decizia civilă nr. 8 din 28 ianuarie 2003 Curtea de Apel Constanţa a respins apelurile declarate de reclamante împotriva sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cele două cereri formulate de reclamante, întemeiate în drept pe art. 24 alin. (1) şi, respectiv, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atrag competenţe materiale diferite, iar temeiul de drept pentru primul capăt de cerere este în contradicţie cu cererea de restituire în natură.
Primul capăt de cerere atrage competenţa secţiei civile a Tribunalului Constanţa, dar formulat numai în limitele legii, cel de al doilea capăt de cerere care se referă la regimul juridic al actelor de înstrăinare cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 dar conduce la aplicarea competenţei de drept comun, care, în primă instanţă este judecătoria.
Se mai impune şi analiza naturii juridice a actului ce urmează a fi anulat, care este încheiat între două societăţi comerciale, iar obiectul contractului este fapt de comerţ.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a fost pusă în discuţia părţilor, iar cu privire la rolul activ al instanţei, în sensul că nu a dispus declinarea unui capăt de cerere, o asemenea chestiune depăşea investirea instanţei.
Părţile aveau posibilitatea procedurală de a cere disjungerea celui de al doilea capăt de cerere şi pe cale de consecinţă declinarea către instanţa competentă pentru a preîntâmpina soluţionarea litigiului pe excepţia invocată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele susţinând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, confuze, o argumentare insuficientă, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât:
- deşi a reţinut necompetenţa sa materială s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii acţiunii deşi primul capăt de cerere se referă la anularea hotărârii emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, capăt de cerere ce se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aplicabil fiind şi art. 24 alin. (1) din lege.
- Cu toate că se reţine că potrivit Legii nr. 10/2001 Decizia sau dispoziţia poate fi atacată în justiţie la secţia civilă a tribunalului, nejustificat se consideră cererea ca inadmisibilă.
- greşit au fost aplicate şi prevederile art. 129 C. proc. civ. cu privire la declinarea unui capăt de cerere.
Intimata a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A.D.D., întrucât cererea de recurs nu a fost semnată lipsind şi unele din menţiunile prevăzute de art. 320 lit. a) C. proc. civ.
Excepţia nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte textul art. 320 lit. a) a fost declarat ca neconstituţional şi, pe de altă parte, s-a făcut dovada existenţei voinţei părţii manifestată pentru declararea recursului, prin mandatar cu procură specială în acest sens.
Recursurile sunt fondate potrivit celor ce urmează:
De necontestat, în speţă, acţiunea este formulată în cadrul procedural oferit în acest sens de Legea nr. 10/2001, pentru anularea hotărârii emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Aşa fiind soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă apare ca nelegală, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care reglementează pentru persoanele îndreptăţite posibilitatea de a ataca, pe această cale, Decizia sau dispoziţia motivată.
Tocmai de aceea, considerentul avut în vedere în acest sens prin hotărârea atacată, nu poate fi primit, împrejurarea că acţiunea cuprinde şi un capăt de cerere având ca obiect nulitatea actului de înstrăinare ce ar atrage, în opinia instanţei, competenţe materiale diferite, tribunal-judecătorie, neputând determina o astfel de soluţie.
Chiar dacă, sub acest aspect, opinia instanţei ar fi fost corectă, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ., în adevăr, instanţa avea obligaţia să pună în discuţia părţilor chestiunea disjungerii celor două cereri urmând a proceda în consecinţă.
De asemenea, în virtutea aceleiaşi prevederi legale, în măsura în care ar fi apreciat că temeiul de drept invocat prin acţiune, pentru restituirea în natură a imobilului este greşit, exista aceeaşi obligaţie din partea instanţei să pună în discuţia părţilor un alt temei juridic şi nu să reţină o asemenea împrejurare ca un argument pentru inadmisibilitatea acţiunii.
Nu mai puţin însă, este de reţinut, că acţiunea astfel formulată, în acest cadru procesual, era de competenţa tribunalului, ca instanţă de fond şi aceasta întrucât cererea având ca obiect constatarea nulităţii actului de înstrăinare încheiat cu privire la imobilul a cărui restituire se solicită, are un caracter prejudicial, ea impunându-se în principal şi cu necesitate pentru restituirea imobilului.
Ca atare, instanţa era ţinută să soluţioneze şi să se pronunţe asupra unei astfel de cereri, interesul persoanei îndreptăţite fiind, evident, în acest sens.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu aplicabilitatea prevederilor art. 315 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârile şi a se trimite cauza, primei instanţe spre o nouă judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantele A.D.D. şi N.Z.A. împotriva deciziei civile nr. 8/C din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 132 din 5 martie 2002 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza acestei din urmă instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7583/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7577/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
