ICCJ. Decizia nr. 7626/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7626
Dosar nr. 38661/2/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1272/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de către contestatoarea F.D., anulându-se dispoziţia nr. 4293/2004 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să acorde contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile art. 26 raportat la art. 20 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru apartamentul nr. 88 situat în Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel, în termen legal, Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
În motivarea apelului întemeiat pe dispoziţiile art. 282-298 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de fond a analizat în mod greşit probatoriul administrat în cauză, considerând că intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la imobilul în litigiu precum şi a preluării abuzive de către stat a acestuia.
S-a arătat că cererea, notificarea adresată Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a fost depusă de intimata-reclamantă după termenul prevăzut de legea mai sus menţionată şi că nu întruneşte condiţiile impuse de art. 22 din lege pentru a fi considerată notificare.
Mai mult decât atât, instanţa de fond a dispus obligarea apelantei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 14 din Normele date în aplicarea legii menţionate mai sus, astfel că nu sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, imobilele preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, privind situaţia reglementării unor bunuri, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară, erau obligate să înstrăineze către stat cu plată, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor în România, iar terenurile aferente acestora treceau gratuit în proprietatea statului.
Prin Decizia civilă nr. 17 din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantă intimata Primăria Municipiului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Notificarea înregistrată sub nr. 2285 din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta-intimată a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 89 de la adresa menţionată mai sus, dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2012/1974 de notariatul de Stat sector 4, ce a fost trecut în proprietatea statului, fără plată, prin Decizia nr. 41/1986, emisă în baza Decretului nr. 223/1974, a fost formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi în mod greşit i-a fost respinsă de intimata-apelantă, apreciindu-se că aceasta corect nu a fost dovedită, întrucât dintr-o eroare materială în cuprinsul notificării formulate s-a menţionat ca număr al apartamentului solicitat nr. 89 în loc de 88, eroare pe care printr-o cerere depusă ulterior a fost rectificată.
Din adresele depuse la dosarul de fond, filele 14, 15, 16, rezultă că prin hotărârea nr. 2670/1999 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, s-au acordat reclamantei-intimate pentru apartamentul în litigiu despăgubiri în sumă de 10.437.095 lei, care nu au fost încasate de acesta.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Primarul General al Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Notificarea formulată de intimata-reclamantă a fost depusă la Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, după termenul prevăzut de lege, neîntrunind condiţiile impuse de art. 22 pentru a fi considerată notificare.
Legea nr. 10/2001, la art. 22, prevede că în termen de 10 luni se depun actele doveditoare, acest termen fiind succesiv prelungit, ajungându-se la un termen de 27 de luni, timp suficient să se depună toate actele solicitate.
În nici un articol al acestei legi speciale nu se reţine că actele doveditoare pot fi depuse şi în instanţă în situaţia în care acestea nu ar putea fi obţinute în timp util pentru a fi depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, instanţa fiind investită potrivit art. 24 alin. (8) din lege, doar să verifice temeinicia dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare.
Mai mult, s-a arătat că, prin notificarea formulată, intimata- reclamantă a solicitat un alt apartament al imobilului, nu cel al cărui proprietar pretinde că a fost.
Potrivit alin. 2 articol unic al OUG nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului prevăzut la alin. (7), nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei, termenul de depunere a actelor fiind, în raport de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., un termen de decădere, ca şi în cazul celui privind notificarea, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea notificatorului din dreptul de a-şi valorifica pretenţiile asupra imobilului solicitat.
S-a solicitat judecata în lipsă a cauzei conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând Decizia civilă recurată în raport de motivul de recurs invocat, privind nelegaliatea deciziei civile recurate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Critica vizând tardivitatea notificării formulată de intimata-reclamantă este nefondată, aceasta fiind realizată în termenul legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, la 9 noiembrie 2001, filele 3, 4 dosar fond, pe de o parte, iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă prin Decizia contestată nu a respins notificarea ca tardivă, ci ca nefondată.
În ce priveşte critica privind faptul că, prin notificare s-a solicitat restituirea apartamentului 89 şi nu 88, respectiv alt apartament şi nu cel al cărui proprietar se pretinde reclamanta, este, de asemenea, nefondată, deoarece prin conţinutul notificării se face trimitere la actul în baza căruia intimata-contestatoare a devenit proprietara apartamentului a cărui restituire se solicită, respectiv, actul de vânzare-cumpărare nr. 2012 din 21 februarie 1974 autentificat la Notariatul de Stat al sectorului 4, act ce a însoţit notificarea şi din conţinutul căruia rezultă că apartamentul proprietatea intimatei-contestatoare a avut nr. 88.
Indicarea ca număr al apartamentului ce s-a solicitat a fi restituit, ca fiind 89 nu poate constitui decât o eroare materială strecurată în cuprinsul notificării şi care, de altfel, a fost rectificată ulterior de către contestatoare.
În această situaţie, notificarea formulată de intimata-contestatoare îndeplineşte cerinţele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece din cuprinsul acesteia actele anexate au rezultat elementele de identificare a persoanei îndreptăţite şi a imobilului a cărui restituire se cere.
Nici susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia termenul de depunere a actelor doveditoare de către persoana îndreptăţită, este unul de decădere, nu este fondată.
Astfel, numai termenul, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru depunerea notificării cu cerere de măsuri reparatorii, este termen de decădere, precizare ce rezultă din alin. (5) al textului mai sus indicat, iar nu şi termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22, care este unul de recomandare, natura acestui termen rezultând din nevoia soluţionării cu celeritate a unor astfel de cereri, ci din nevoie limitării ori împiedicării formulării acestora.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul general al municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 17/A din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7693/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7553/2005. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
