ICCJ. Decizia nr. 7640/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7640
Dosar nr. 16175/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2003 la Tribunalul Mureş reclamanţii P.E. şi P.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Sighişoara solicitând modificarea dispoziţiei nr. 627 din 25 august 2003, restituirea în natură a apartamentului situat în Sighişoara, cu motivarea că a fost preluat de stat în anul 1976 în mod abuziv.
În drept au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În motivare au arătat că au cumpărat apartamentul în anul 1973 cu plata în rate. În anul 1976 li s-a aprobat cererea pentru plecarea definitivă din ţară, fiind obligaţi să plătească apartamentul integral şi primind o despăgubire de 22.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 9 ianuarie 2004 Tribunalul Mureş a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că prin Decizia nr. 286 din 21 iunie 1976 a Consiliului Popular al Municipiului Sighişoara apartamentul a fost preluat de stat contra plată în baza Decretului nr. 223/1974, în conformitate cu prevederile legale de la acea dată, situaţie ce este reglementată şi de actualele dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 şi de normele sale de aplicare.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat apel.
Hotărârea instanţei de fond este criticată pentru că nu a ţinut seama de faptul că intimata a răspuns la notificare peste termenul de 60 de zile, şi se bazează, astfel, pe noile norme de aplicare a Legii nr. 10/2001 (HG nr. 498/2003) în realitate ei beneficiind de normele anterioare (HG nr. 614/2001).
Despăgubirea primită de 22.000 lei nu este îndestulătoare faţă de valoarea apartamentului, respectiv 69.776 lei.
Prin Decizia nr. 315/A din 6 mai 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că Decizia de preluare în proprietatea statului nu le-a fost comunicată reclamanţilor.
Preluarea de către stat nu a fost abuzivă, ci contra unei despăgubiri.
Emiterea deciziei peste termenul de 60 de zile se datorează culpei reclamanţilor care nu au prezentat documentaţia integrală.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Sunt reluate criticile formulate în apel:
- emiterea deciziei peste termenul de 60 de zile, depăşire care nu le este imputabilă deoarece au depus întreaga documentaţie, instanţa considerând eronat că li se aplică HG nr. 498/2003.
- despăgubirea primită nu este îndestulătoare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor urma.
Prevederile Decretului nr. 223/1974 trebuie raportate la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi la cadrul normativ existent în acea perioadă.
Această raportare conduce la concluzia că dispoziţiile sale contraveneau Constituţiei României din anul 1965 şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului semnată şi de ţara noastră. În ce priveşte dispoziţiile art. 17 şi art. 36 din Constituţia din anul 1965 prevederile Decretului nr. 223/1974 intră în contradicţie cu acestea, spiritul articolelor amintite fiind de a nu permite discriminări între cetăţenii români nici măcar după cum au domiciliul în România sau în străinătate.
Legea nr. 10/2001 nu defineşte noţiunea de „preluare abuzivă" dar în art. 2 alin. (1) sunt enumerate situaţiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să soluţioneze notificarea reclamanţilor trebuia să aprecieze dacă situaţia acestora se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.
Reclamanţii au părăsit definitiv ţara şi ca toţi cei aflaţi în situaţii similare, au fost obligaţi să procedeze la înstrăinarea construcţiilor către stat în schimbul unor sume stabilite de acesta („despăgubire rezonabilă") situaţie ce încalcă principiul libertăţii contractuale.
Imobilul se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 republicată deoarece chiar dacă autoritatea de stat a emis decizie administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către Stat. Acest text nu condiţionează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului şi de valoarea acesteia.
În consecinţă, având în vedere că situaţia de fapt a fost corect stabilită şi că prin însăşi cererea de chemare în judecată reclamanţii au arătat că în ce priveşte suma primită ca despăgubire sunt de acord cu restituirea la valoarea actuală, recursul va fi admis pentru considerentele ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorii P.E. şi P.V. împotriva deciziei civile nr. 315/A din 6 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 28 din 9 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Mureş, iar pe fond admite contestaţia formulată de P.E. şi P.V., anulează dispoziţia nr. 627 din 25 august 2003 dată de Primăria municipiului Sighişoara şi dispune restituirea în natură către contestatorii de mai sus a apartamentului nr. 19 situat în Sighişoara, înscris în C.F. Sighişoara nr. 7937 sub nr.top. 3348/2/b/2/19 condiţionat de restituirea de către contestator a valorii actualizate a sumei de 22 mii lei primită ca despăgubire în anul 1976.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7647/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7638/2005. Civil → |
|---|
