ICCJ. Decizia nr. 7858/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 31 martie 2004 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta H.C.M. a solicitat obligarea pârâtului C.A. la demolarea a două boxe-garaje edificate pe terenul a cărui coproprietară este.
Prin sentința civilă 9442/2004 Judecătoria Brașov a admis acțiunea.
Pârâtul a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 206 din 1 martie 2005 Curtea de Apel Brașov a declinat în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a apelului, pe care l-a calificat recurs, conform art. 2821C. proc. civ., valoarea bunurilor fiind mai mică de 1 miliard lei.
La rândul său, Tribunalul Brașov s-a considerat necompetent iar prin decizia civilă nr. 309 din 21 aprilie 2005 a înaintat cauza la înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
Legal investită, conform art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 și art. 20 pct. 2 C. proc. civ., înalta Curte constată că în cauză competent să soluționeze este Tribunalul Brașov.
Conform art. 2 pct. 2 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005, de imediată aplicare, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.
în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2821C. proc. civ. față de obiectul acțiunii, neevaluabil în bani, cauza este supusă atât apelului, cât și recursului.
Pentru aceste considerente, dosarul a fost trimis la Tribunalul Brașov pentru soluționarea apelului.
← ICCJ. Decizia nr. 7854/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7633/2005. Civil → |
---|