ICCJ. Decizia nr. 7865/2005. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7865

Dosar nr. 10226/2005

Şedinţa de la 10 octombrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Alba spre competentă soluţionare apelul declarat de petenta P.X. împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Blaj, serviciul de Carte Funciară.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunţată în cadrul procedurii necontencioase, revine tribunalului.

Tribunalul Alba, prin Decizia civilă nr. 139 din 5 aprilie 2005, a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia competenţa de soluţionare a apelului declarat de petenta P.X. împotriva încheierii nr. 1155/2004 pronunţată de Judecătoria Blaj, serviciul Carte Funciară, şi pe cale de consecinţă: a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia şi a trimis cauza în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă de faţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, soluţionarea apelului se poate realiza numai în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1 pct. 2, OUG nr. 65/2004 în sensul că se prevăd expres cele 5 situaţii în care tribunalul judecă apelurile cu care este investit. Apel declarat împotriva unei încheieri pronunţate de serviciul C.F. nu se încadrează în dispoziţiile limitativ prevăzute de actul normativ enunţat.

Competent să soluţioneze apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj, este Tribunalul Alba.

Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Alba spre competentă soluţionare, apelul declarat de petenta P.X. împotriva încheierii de intabulare nr. 1155 din 8 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Blaj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că încheierea pronunţată de judecătorul delegat la Cartea funciară este o hotărâre în materie necontencioasă iar calea de atac împotriva unor astfel de hotărâri fiind cea stabilită de prevederile art. 339 C. proc. civ. care stabileşte şi instanţa competentă. Sintagma „preşedintele instanţei" folosită în alin. (1)–(3) din art. 339 C. proc. civ. trebuie înţeleasă în sensul de preşedinte al completului de judecată.

Ulterior deciziei mai sus menţionată Tribunalul Alba prin Decizia civilă nr. 139 din 5 aprilie 2005 a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, competenţa de soluţionare a apelului declarat de petenta P.X. împotriva încheierii nr. 1155/2004 pronunţată de Judecătoria Blaj: a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia şi a trimis cauza spre soluţionare a conflictului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba a reţinut că soluţionarea apelului se va realiza în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1 pct. 2 din OG nr. 65/2004 care prevăd expres cele 5 situaţii în care tribunalul judecă apelurile ce-i revin ca instanţă de apel. În atare situaţie, apelul în cauză trebuie soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 „Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial". Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea Judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, însoţită de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu apel".

Faţă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, coroborate cu art. 2 pct. 2 C. proc. civ. aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 219/2005, coroborate cu prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 ce a modificat şi completat OUG nr. 138/2000 precum şi cu principiul proximităţii gradului jurisdicţional, Tribunalul Alba este competent să soluţioneze apelul declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva încheierii nr. 1155 din 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj, serviciul C.F. în favoarea Tribunalului Alba.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7865/2005. Civil. Stabilirea competenţei