ICCJ. Decizia nr. 809/2005. Civil. Obligaţia de a face - Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 809.
Dosar nr. 8450/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin notificarea formulată la 14 iunie 2001, G.G.C. a cerut Municipiului Bucureşti, prin Primar General, în calitate de moştenitoare a autorilor D.N. şi D.P. stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren de 350 mp şi două corpuri de clădire, demolate ulterior preluării prin Decretul nr. 92/1950.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, [respectiv art. 25 alin. (1), în redactarea actuală a acestui act normativ, după modificarea şi completarea sa prin Legea nr. 247/2005] aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 29 septembrie 2004, în motivarea căreia reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a foştilor proprietari ai imobilului care, nu poate fi restituit în natură întrucât pe teren au fost construite blocurile aflate în prezent pe calea G.
Prin sentinţa civilă nr. 1042 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia şi a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziţie motivată, ca răspuns la notificarea formulată de persoana îndreptăţită.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit legii, pârâtului îi revenea obligaţia de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 615/A din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii întrucât termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, depăşirea acestuia neputând fi sancţionată, situaţie în care, neputându-se reţine culpa sa procesuală, nu trebuia să fie obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.
În cauză, intimata-reclamantă a făcut dovada împrejurării că autorii săi au fost proprietarii imobilului în litigiu, imobil preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 (f. 5, 7, 8, 32 şi 35, dosar 2314/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Cu toate că reclamanta a notificat unitatea deţinătoare în termenul prevăzut de lege, respectiv, la 14 iunie 2001, iar ulterior a făcut mai multe reveniri, depunând suficiente acte din care rezultă calitatea sa de persoană îndreptăţită pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale legii şi nu a emis, nici până la data iniţierii demersului judiciar, 29 septembrie 2004, şi nici pe parcursul soluţionării cauzei, decizie sau dispoziţie motivată.
Ca atare, cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă generată de o conduită imputabilă a acesteia.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe calea notificării (fiind unanim admis, că aceasta este o lacună a Legii nr. 10/2001) totuşi cei îndreptăţiţi, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca unitatea deţinătoare să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ–jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Întrucât, în cauză, persoana juridică notificată nu a răspuns persoanei îndreptăţite, în condiţiile prevăzute de lege, nefiind emisă o decizie sau dispoziţie motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire prin echivalent, această împrejurare nu poate fi de natură să afecteze interesele legitime ale reclamantei.
Cum pârâtul a cărui lipsă procesuală a fost dovedită, a căzut în pretenţii, în mod corect s-a dispus şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuielile făcute de reclamantă, urmare demersului său judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 615/A din 14 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul Municipiul Bucureşti la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata G.G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8092/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8047/2005. Civil → |
|---|
